(1) Prin derogare de la dispozițiile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, investitorul individual-business angel este scutit de impozitul pe veniturile sub formă de dividende pentru o perioadă de 3 ani din momentul dobândirii părților sociale, pentru dividendele aferente părților sociale dobândite în condițiile art. 2 alin. (1) lit. a).
(2) Prin derogare de la dispozițiile art. 67 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, investitorul individual-business angel este scutit de impozitul pentru câștigul stabilit conform art. 66 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, dacă transferul părților sociale are loc după trecerea unui termen de cel puțin 3 ani de la dobândire.
(3) Valoarea totală, cumulată a sumelor pentru care se aplică facilitățile acordate conform alin. (1) nu poate depăși valoarea investiției efectuate de către toți investitorii individuali-business angels.
(4) Investitorul individual-business angel poate cesiona părțile sociale într-o societate închisă împreună cu investiția acordată societății către un alt investitor individual, care la data dobândirii prin cesiune a drepturilor de participare, potrivit art. 2 alin. (1), nu avea calitatea de asociat, acesta din urmă beneficiind de toate facilitățile fiscale acordate de prezenta lege pentru investitorul individual-business angel. Termenele și condițiile stabilite de prezenta lege se vor aplica noului investitor individual-business angel pentru restul perioadei rămase.