Facilitățile fiscale prevăzute la art. 3 se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: (i) participarea la profit și pierderi a asociaților va deveni proporțională cu procentul părților sociale deținute de fiecare asociat; (ii) deciziile privind planul de afaceri și renunțarea la împărțirea profitului, aferente investiției efectuate, se vor lua cu acordul tuturor asociaților;

a) investitorul individual-business angel nu înstrăinează părțile sociale înainte de expirarea termenului de 3 ani de la data dobândirii acestora în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a); în caz contrar, acesta datorează impozitul pe veniturile sub formă de dividende conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, aferent perioadei pentru care a fost acordată facilitatea fiscală prevăzută la art. 3 alin. (1), la care se adaugă accesorii potrivit legii, precum și impozitul pe veniturile din investiții conform art. 67 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, aferent înstrăinării părților sociale;

b) actul constitutiv al societății, depus pentru susținerea cererii de înregistrare a majorării capitalului social prin emiterea de noi părți sociale în registrul comerțului, conține următoarele clauze:

c) societatea și asociații nu utilizează prima de emisiune la majorarea capitalului social și nu o repartizează către asociați, pe o durată de 3 ani de la data înregistrării investitorului individual-business angel la registrul comerțului;

d) societatea nu are datorii către bugetul general consolidat la data cesionării părților sociale de către investitorul individual-business angel.