(1) Ministerul Energiei este autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în elaborarea, inițierea, promovarea, implementarea și monitorizarea de politici publice și acte normative în gestiunea sectorului încălzirii și răcirii.
(2) În vederea decarbonizării sectorului încălzirii și răcirii, Ministerul Energiei are următoarele atribuții:
a) stabilește, prin Planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice, țintele naționale pentru creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în sectorul de încălzire și răcire;
b) propune politici și măsuri care asigură realizarea potențialului identificat în evaluările cuprinzătoare efectuate în temeiul art. 14 alin. (1) ;
c) formulează politici publice care promovează, la nivel local și regional, dezvoltarea și utilizarea integrată a sistemelor eficiente de încălzire și răcire, în special a celor care folosesc surse regenerabile de energie, stocare, respectiv tehnologii de cogenerare/trigenerare de înaltă eficiență, atât pentru procese de încălzire, cât și pentru procese de răcire pentru utilizatorii finali, având în vedere potențialul de dezvoltare al sectorului;
d) pregătește și transmite Comisiei Europene o evaluare cuprinzătoare a serviciilor de încălzire și de răcire;
e) monitorizează și evaluează impactul programelor naționale și schemele de finanțare implementate pentru încurajarea decarbonizării sectorului de încălzire și răcire;
f) gestionează bugetul alocat pentru programele naționale și schemele de finanțare elaborate în scopul decarbonizării sectorului de încălzire și răcire.
(3) În vederea decarbonizării sectorului de încălzire și răcire, autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale cu cel puțin 20.000 de locuitori au următoarele atribuții:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2027, elaborează și actualizează, o dată la 4 ani, planul local de încălzire și răcire, care include scenarii de tranziție energetică și pe care îl comunică Ministerului Energiei;
b) pentru protejarea investițiilor realizate din fonduri publice pentru modernizarea sau înființarea sistemelor centralizate de încălzire și răcire, stabilesc prin hotărâre a autorității deliberative de la nivelul unității administrativ teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale zonele unitare de încălzire și răcire, în care este stabilită o singură soluție tehnică de încălzire și răcire centralizată, care poate include un mix de producere din mai multe surse de energie, în sensul creșterii ponderii surselor regenerabile de energie;
c) derulează programe de sprijin pentru branșarea consumatorilor la sistemele centralizate de încălzire și răcire, precum și pentru extinderea sau refacerea rețelelor;
d) racordează la sistemele centralizate de încălzire și răcire clădirile aparținând instituțiilor publice și serviciilor publice deconcentrate;
e) adaptează planurile de dezvoltare urbană, planurile urbanistice generale și planurile urbanistice zonale în sensul promovării principiului „eficiența energetică înainte de toate“.
(4) Exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) se realizează fără a aduce atingere competențelor autorităților administrației publice locale și ale autorităților de reglementare stabilite prin legislația specială.