(1) Titularilor de contracte de concesiune pentru exploatarea perimetrelor eoliene offshore li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevențe prevăzut de prezenta lege, la valoarea la care redevențele sunt stabilite potrivit dispozițiilor alin. (3) .

(2) Prin derogare de la prevederile art. 307 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, redevența obținută prin concesionare se face venit după cum urmează:

a) 10% la bugetul local al județului pe teritoriul căruia există activitate de exploatare ori o construcție afectată exploatării;

b) 10% la bugetul local al comunei, orașului sau municipiului pe teritoriul căruia există activitate de exploatare ori o construcție afectată exploatării;

c) 80% la bugetul de stat.

(3) Redevența este prevăzută în contractul de concesiune și se plătește pe perioada exploatării centralei electrice eoliene offshore, la un cuantum procentual din veniturile realizate, aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 30 iunie 2025. Redevența este creanță fiscală și se administrează conform dispozițiilor Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.