LexistoriaDreptul la drept.

Taxe și redevențe

Azi

Legea 121/2024 · 5 articole

Articolul 39

(1) Pentru actele eliberate în exercitarea atribuțiilor lor, ACROPO și ANRE percep tarife al căror cuantum este stabilit prin ordin al președintelui ACROPO și/sau ANRE, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Tarifele percepute potrivit dispozițiilor alin. (1) sunt venituri proprii ale ACROPO și ANRE.

(3) Veniturile rămase neutilizate la sfârșitul anului bugetar se utilizează potrivit prevederilor art. 66 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 40

Plata taxelor, a tarifelor și a redevențelor prevăzute în prezenta lege pentru concesionarul perimetrului eolian offshore constituie o obligație distinctă de restul obligațiilor fiscale.

Articolul 41

(1) Titularilor de contracte de concesiune pentru exploatarea perimetrelor eoliene offshore li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevențe prevăzut de prezenta lege, la valoarea la care redevențele sunt stabilite potrivit dispozițiilor alin. (3) .

(2) Prin derogare de la prevederile art. 307 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, redevența obținută prin concesionare se face venit după cum urmează:

a) 10% la bugetul local al județului pe teritoriul căruia există activitate de exploatare ori o construcție afectată exploatării;

b) 10% la bugetul local al comunei, orașului sau municipiului pe teritoriul căruia există activitate de exploatare ori o construcție afectată exploatării;

c) 80% la bugetul de stat.

(3) Redevența este prevăzută în contractul de concesiune și se plătește pe perioada exploatării centralei electrice eoliene offshore, la un cuantum procentual din veniturile realizate, aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 30 iunie 2025. Redevența este creanță fiscală și se administrează conform dispozițiilor Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 42

(1) Începând cu momentul obținerii aprobării de dezvoltare și până la momentul începerii exploatării energiei electrice, titularii contractelor de concesiune sunt obligați la plata către bugetul de stat a unei taxe, potrivit prevederilor art. 15 alin. (3) și (4) . Aceasta se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la data de 30 iunie 2025, și se stabilește prin raportare la suprafața perimetrului eolian pe care se execută lucrări de construcție.

(2) Titularii contractelor de concesiune sunt obligați la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de exploatare a perimetrului eolian offshore. Aceasta se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la data de 30 iunie 2025, și se stabilește prin raportare la suprafața perimetrului concesionat construit și pentru suprafața ocupată de cablurile electrice subacvatice de legătură cu punctele de racordare.

Articolul 43

Obligațiile prevăzute la art. 41 și 42 sunt asimilate creanțelor fiscale, se achită anual, până la data de 30 martie a fiecărui an, și se declară la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la termenul de plată.