(1) Împotriva hotărârii prevăzute la art. 122 alin. (4) se poate face plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Efectuarea transferului în statul membru responsabil se suspendă până la expirarea termenului legal de depunere a plângerii.
(2) Plângerea se depune, personal sau prin reprezentant, în condițiile art. 56 , și este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis hotărârea.
(3) În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere suspendarea punerii în aplicare a deciziei de transfer. Cererea de suspendare se soluționează în regim de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părților, prin încheiere definitivă.
(4) Cererea prevăzută la alin. (3) suspendă punerea în aplicare a deciziei de transfer până la pronunțarea instanței asupra cererii de suspendare.
(5) În situații ce nu au putut fi luate în considerare la momentul emiterii hotărârii, funcționarii anume desemnați pot decide din oficiu suspendarea deciziei de transfer până la pronunțarea instanței asupra plângerii.
(6) Instanța de judecată soluționează plângerea în termen de maximum 30 de zile și pronunță o hotărâre motivată prin care:
a) respinge plângerea și menține hotărârea Inspectoratului General pentru Imigrări; sau
b) admite plângerea și anulează dispoziția de transfer în statul membru responsabil.
(7) Hotărârea instanței este definitivă.
(8) În cazul în care prin hotărârea instanței de judecată se admite plângerea și se dispune anularea dispoziției de transfer în statul membru responsabil, iar străinul a fost deja transferat în acel stat, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde demersurile necesare în vederea readmiterii străinului pe teritoriul României.