(1) Existența unui flux masiv de persoane strămutate este stabilită printr-o decizie a Consiliului Uniunii Europene.
(2) România poate propune Consiliului Uniunii Europene emiterea unei decizii prin care să se constate existența unui flux masiv de persoane strămutate. Propunerea va cuprinde o descriere a grupurilor specifice de persoane cărora li se va aplica protecția temporară, data la care protecția temporară intră în vigoare și o estimare a scalei de mișcări ale persoanelor strămutate.
(3) Străinii cărora li s-a acordat protecție temporară vor beneficia de această formă de protecție de la data prevăzută în decizia Consiliului Uniunii Europene.
(4) În situația în care se acordă protecție temporară prin decizia Consiliului Uniunii Europene, Guvernul României, la propunerea Oficiului Român pentru Imigrări, emite o hotărâre în care vor fi prevăzute condițiile concrete de asigurare a protecției temporare a persoanelor strămutate pe teritoriul statului român, precum și sursa de finanțare a cheltuielilor determinate de asigurarea protecției temporare.