(1) În sensul prezentului articol, în cazurile în care familiile erau deja formate în țara de origine și au fost separate datorită circumstanțelor din timpul fluxului masiv, următoarele persoane vor fi considerate membri ai familiei beneficiarului protecției temporare:
b) minorul necăsătorit al beneficiarului sau al soțului/soției sale, fără a face distincție dacă este născut din căsătorie sau în afară căsătoriei ori adoptat.
(2) În cazurile în care membrii familiei separate se bucură de protecție temporară în state membre diferite, membrii familiei vor fi reunificați, cu luarea în considerare a dorinței acestora.
(3) Atunci când unul sau unii dintre membrii de familie ai beneficiarului protecției temporare nu sunt încă în România, reunificarea familiei se va realiza dacă se constată că aceștia au nevoie de protecție și nu se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 141 .
(4) În vederea stabilirii statului în care va avea loc reunificarea familiei, Oficiul Român pentru Imigrări cooperează cu instituțiile similare din statele membre responsabile.
(5) În cazul în care reunificarea familiei se realizează în România, membrilor de familie ai beneficiarului protecției temporare li se eliberează documente prin care li se acordă permisiunea de a rămâne pe teritoriul României.
(6) În cazul în care reunificarea familiei nu se realizează în România, la data efectuării transferului membrilor familiei pe teritoriul statului membru în scopul reunificării, sunt retrase documentele eliberate potrivit art. 133 alin. (1) lit. a) și încetează obligațiile statului român față de persoanele în cauză în ceea ce privește protecția temporară.
(7) În vederea aplicării prevederilor prezentului articol, Oficiul Român pentru Imigrări poate coopera cu organizațiile internaționale în cauză.
(8) Oficiul Român pentru Imigrări, la cererea instituțiilor similare din alte state membre, furnizează informații referitoare la un beneficiar al protecției temporare, în cazul în care informațiile sunt necesare pentru aplicarea dispozițiilor prezentului articol.