(1) Pe toată durata protecției temporare beneficiarii acestei forme de protecție se bucură de următoarele drepturi:
a) de a li se elibera un document prin care li se acordă permisiunea de a rămâne pe teritoriul României;
b) de a fi informați, în scris, într-o limbă pe care se presupune că o înțeleg, cu privire la prevederile referitoare la protecția temporară;
c) de a fi angajați în muncă de persoane fizice sau juridice, de a desfășura activități independente, respectând regulile aplicabile profesiei, precum și activități precum oportunități educative pentru adulți, pregătire vocațională și experiență practică de lucru, în condițiile legii;
d) de a beneficia, la cerere, de asistența necesară pentru întreținere, în situația în care nu dispun de mijloacele materiale necesare;
e) dreptul de a primi gratuit asistență medicală primară și tratament corespunzător, asistență medicală spitalicească de urgență, precum și asistență medicală și tratament gratuit în cazurile de boli acute sau cronice care îi pun viața în pericol iminent, prin sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat. Aceste servicii se asigură, după caz, prin serviciul medical al centrelor de cazare sau/și prin alte unități sanitare acreditate și autorizate conform legii;
f) dreptul beneficiarilor protecției temporare cu nevoi speciale de a primi o asistență medicală adecvată;
g) dreptul de a avea acces la sistemul de învățământ de stat în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români, în cazul beneficiarilor protecției temporare care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
(2) Sumele acordate pentru hrană, cazare, asistență medicală, drepturile prevăzute la alin. (1) lit. f) , precum și alte cheltuieli sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, care va fi emisă în condițiile art. 131 alin. (4) , și asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, și/sau din fondurile Uniunii Europene.
(3) Acolo unde este necesar, persoanele care urmează a fi admise pe teritoriul României în scopul protecției temporare vor beneficia de orice facilitate pentru obținerea vizei necesare, inclusiv viza de tranzit. În acest sens Oficiul Român pentru Imigrări va solicita Ministerului Afacerilor Externe eliberarea vizei de intrare în cel mai scurt timp, datorită urgenței situației. Viza trebuie să fie gratuită sau costul ei trebuie redus la minim.
(4) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c) , din motive de politică a pieței de muncă, se poate acorda prioritate cetățenilor Uniunii Europene și cetățenilor statelor obligate prin Acordul privind Spațiul Economic European și, de asemenea, cetățenilor statelor terțe cu ședere legală, care primesc ajutor de șomaj.