(1) Pe perioada plasării în spațiile prevăzute la art. 19⁹ solicitanții de protecție internațională au drepturile prevăzute la art. 17 , cu excepția celor prevăzute la alin. (1) lit. k), o), o¹) și q), cele prevăzute la art. 18 , precum și obligațiile prevăzute la art. 19 , cu excepția celei de la lit. g).

(2) Regulile de ordine interioară pe care sunt obligate să le respecte persoanele plasate în spațiile închise special amenajate, precum și modul de organizare a cazării, accesul, paza, supravegherea și însoțirea acestor persoane, în și din respectivele spații, sunt prevăzute în regulamentul de ordine interioară a centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil, aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Pe perioada plasării în spațiile prevăzute la art. 19⁹ , solicitanții de protecție internațională beneficiază gratuit de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice stabilite prin hotărâre a Guvernului.