LexistoriaDreptul la drept.

Restrângerea unor drepturi ale solicitanților de protecție internațională

Azi

Legea 122/2006 · 16 articole

Articolul 19¹ — Limitarea sau retragerea condițiilor materiale de primire

(1) Inspectoratul General pentru Imigrări poate limita sau retrage condițiile materiale de primire acordate solicitanților de protecție internațională, prin decizie motivată, care se comunică solicitantului în condițiile prezentei legi. Cazurile în care pot fi limitate sau retrase condițiile materiale de primire se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(2) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată, dispozițiile art. 80 și 81 aplicându-se în mod corespunzător.

Articolul 19² — Măsuri restrictive

(1) În scopul îndeplinirii formalităților necesare, pentru limitarea abuzurilor la procedura de azil, precum și în cazul în care prezintă pericol pentru securitatea națională, pe baza unei analize individuale, autoritățile competente pot dispune, față de solicitanții de protecție internațională, următoarele măsuri restrictive:

a) obligarea de a se prezenta la sediul structurii Inspectoratului General pentru Imigrări;

b) stabilirea reședinței într-un centru regional de proceduri și cazare a solicitanților de azil;

c) plasarea în spații închise special amenajate;

d) luarea sau, după caz, menținerea în custodie publică.

(2) Împotriva unui solicitant de protecție internațională nu pot fi dispuse măsuri restrictive pentru unicul motiv că a depus o cerere de protecție internațională în România.

(3) Față de solicitanții de protecție internațională care fac obiectul procedurii de determinare a statului membru responsabil sau al unei măsuri de îndepărtare sau expulzare de pe teritoriul României nu poate fi luată măsura prevăzută la alin. (1) lit. c) .

(4) În vederea menținerii unității familiei și pentru respectarea principiului interesului superior al copilului, Inspectoratul General pentru Imigrări poate permite membrilor de familie ai solicitantului față de care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) să locuiască cu acesta.

Articolul 19³ — Obligarea de a se prezenta la sediul structurii Inspectoratului General pentru Imigrări

(1) Pe durata derulării procedurii de azil, în vederea realizării activităților prevăzute la art. 19⁶ și pe durata procedurii de determinare a statului membru responsabil, în scopul asigurării transferului, Inspectoratul General pentru Imigrări poate dispune, prin decizie motivată, obligarea solicitantului de protecție internațională de a se prezenta periodic, la datele și orele stabilite, precum și la solicitare, la sediul uneia dintre structurile sale teritoriale.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac.

Articolul 19⁴ — Stabilirea reședinței într-un centru regional de proceduri și cazare a solicitanților de azil

Pe durata derulării procedurii de azil, în vederea realizării activităților prevăzute la art. 19⁶ și pe durata procedurii de determinare a statului membru responsabil, în scopul asigurării transferului, Inspectoratul General pentru Imigrări poate dispune, prin decizie motivată, stabilirea unui loc de reședință pentru solicitantul de protecție internațională într-un centru regional de proceduri și cazare a solicitanților de azil, chiar dacă acesta dispune de mijloace de întreținere, și obligarea acestuia de a nu părăsi acel loc decât cu informarea șefului centrului.

Articolul 19⁵ — Plasarea în spații închise special amenajate

(1) În cazul în care măsurile restrictive prevăzute la art. 19² alin. (1) lit. a) și b) nu sunt suficiente pentru îndeplinirea formalităților, precum și pentru limitarea abuzurilor la procedura de azil, în aplicarea art. 19² alin. (1) lit. c) solicitantul de protecție internațională poate fi plasat într-un spațiu închis special amenajat, cu restrângerea temporară a libertății de mișcare, numai în următoarele situații:

a) pentru verificarea identității declarate;

b) pentru stabilirea elementelor pe care se bazează cererea de protecție internațională, care nu ar putea fi obținute fără a se lua măsura, în special în cazul în care există un risc de sustragere a solicitantului;

c) la solicitarea uneia dintre instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale, din care rezultă că solicitantul de protecție internațională prezintă pericol pentru securitatea națională.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu poate fi dispusă împotriva solicitanților de protecție internațională minori, cu excepția situației prevăzute la art. 41 alin. (2) , cu respectarea principiului interesului superior al copilului.

Articolul 19⁶ — Verificarea identității solicitantului de protecție internațională și stabilirea elementelor cererii de protecție internațională

(1) Pentru scopurile prezentei legi, în vederea verificării identității solicitantului de protecție internațională, structura specializată din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară următoarele activități:

a) interogarea bazelor de date specifice;

b) amprentarea și fotografierea, în condițiile art. 19 lit. a) și ale art. 44 ;

c) interviul preliminar, în condițiile art. 43 ;

d) solicitarea, după caz, de date și informații de la instituții cu atribuții în domeniul securității naționale.

(2) Stabilirea elementelor cererii de protecție internațională se realizează cu prilejul derulării interviului prevăzut la art. 45 și 47 , după caz.

(3) Prin risc de sustragere în sensul art. 19⁵ alin. (1) lit. b) se înțelege situația de fapt care justifică presupunerea că solicitantul de protecție internațională se sustrage de la derularea activității prevăzute la alin. (2) .

(4) Prezintă risc de sustragere solicitantul care se află în oricare dintre următoarele situații:

a) a trecut sau a fost surprins încercând să treacă ilegal frontiera de stat a României, după depunerea cererii de protecție internațională;

b) a fost surprins încercând să treacă ilegal frontiera de stat a României, iar cererea de protecție internațională a fost depusă ulterior reținerii sale;

c) există motive să se creadă că intenționează să părăsească teritoriul României, după depunerea cererii de protecție internațională.

Articolul 19⁷ — Procedura plasării într-un spațiu închis special amenajat

(1) Plasarea într-un spațiu închis special amenajat se dispune în scris, pentru o perioadă de 30 de zile, prin ordonanță motivată în fapt și în drept de către procurorul anume desemnat din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia se află centrul de cazare în care urmează a fi plasat solicitantul de protecție internațională, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări.

(2) Inspectoratul General pentru Imigrări îndeplinește formalitățile administrative necesare aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , în termen de cel mult 24 de ore de la data la care se constată necesitatea dispunerii acestei măsuri.

(3) Prelungirea duratei măsurii prevăzute la alin. (1) se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află centrul de cazare în care este plasat solicitantul, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, atunci când din motive obiective activitățile prevăzute la art. 19⁶ nu pot fi realizate. Solicitarea motivată se depune cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea termenului de 30 de zile, iar instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului de 30 de zile, prin hotărâre care este definitivă.

(4) De îndată ce constată că solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, prevăzută la alin. (3) , îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, judecătorul stabilește primul termen de judecată și dispune citarea părților. Întâmpinarea nu este obligatorie, iar, atunci când solicitantul de protecție internațională depune întâmpinare, aceasta nu se comunică Inspectoratului General pentru Imigrări, care ia la cunoștință despre conținutul său de la dosarul cauzei. Solicitarea de prelungire a duratei măsurii plasării într-un spațiu închis special amenajat este scutită de taxa judiciară de timbru.

(5) Perioada de plasare într-un spațiu închis special amenajat nu poate depăși 60 de zile.

(6) Inspectoratul General pentru Imigrări desfășoară cu celeritate activitățile prevăzute la art. 19⁶ pentru a menține o durată cât mai scurtă a măsurii. Întârzierile datorate derulării procedurilor administrative care nu se pot imputa solicitantului nu pot justifica o continuare a măsurii. Fac excepție situațiile în care din rațiuni de securitate națională este necesară continuarea aplicării măsurii, fără a se depăși în niciun caz termenul de 60 de zile.

(7) Solicitantul de protecție internațională față de care s-a dispus plasarea într-un spațiu închis în condițiile alin. (1) poate depune, în termen de 5 zile, plângere la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află centrul de cazare în care a fost plasat, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Plângerea nu suspendă măsura și este scutită de taxa judiciară de timbru. Hotărârea instanței este definitivă.

(8) În situația în care instanța admite plângerea, măsura plasării într-un spațiu închis special amenajat încetează la data pronunțării hotărârii instanței.

Articolul 19⁸ — Suspendarea și încetarea măsurii plasării într-un spațiu închis special amenajat

(1) În cazul în care activitățile pentru care a fost dispusă plasarea într-un spațiu închis special amenajat sunt finalizate anterior expirării duratei măsurii dispuse potrivit art. 19² alin. (1) lit. c) , funcționarul anume desemnat din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări constată încetarea acesteia printr-un referat motivat, care este aprobat de directorul centrului unde se află plasat solicitantul. Măsura plasării încetează la data aprobării referatului motivat.

(2) Dacă ulterior luării sau prelungirii măsurii plasării într-un spațiu închis special amenajat se constată prin documente medicale eliberate de unitățile medicale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne ori eliberate de unitățile sanitare publice din subordinea direcțiilor de sănătate publică, în condițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare, faptul că starea de sănătate a solicitantului de protecție internațională este incompatibilă cu măsura, aceasta încetează de drept. Cu privire la încetarea de drept a măsurii, funcționarul anume desemnat din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări întocmește o notă de constatare, care este aprobată de directorul centrului unde se află plasat solicitantul, și care se comunică acestuia din urmă.

(3) În situația prevăzută la alin. (2) , dacă starea de sănătate a solicitantului de protecție internațională este incompatibilă numai temporar cu măsura, funcționarul anume desemnat din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări întocmește o notă de constatare cu privire la suspendarea de drept a măsurii pe perioada menționată în documentele medicale. Nota de constatare se aprobă de către directorul centrului unde se află plasat solicitantul și se comunică acestuia din urmă. La data la care încetează suspendarea, solicitantul are obligația de a se prezenta la sediul centrului unde a fost plasat anterior suspendării.

(4) Măsura plasării într-un spațiu închis special amenajat poate înceta înainte de împlinirea termenului pentru care a fost dispusă din oficiu sau la cererea solicitantului de protecție internațională, dacă din circumstanțe relevante sau informații noi rezultă că menținerea măsurii nu se mai justifică. În acest caz, Inspectoratul General pentru Imigrări, din oficiu sau la cerere, poate dispune motivat încetarea măsurii. În cazul respingerii cererii de încetare a măsurii, Inspectoratul General pentru Imigrări emite o decizie, motivată în fapt și în drept.

(5) Împotriva deciziei de respingere a cererii de încetare a măsurii plasării într-un spațiu închis special amenajat, prevăzută la alin. (4) , solicitantul poate depune plângere în termen de 5 zile de la comunicare, la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află centrul de cazare în care este plasat, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Plângerea nu suspendă măsura și este scutită de taxa judiciară de timbru. Hotărârea instanței este definitivă.

Articolul 19⁹ — Spațiile închise special amenajate

Spațiile închise special amenajate sunt locuri destinate cazării temporare a solicitanților de protecție internațională față de care a fost luată măsura prevăzută la art. 19² alin. (1) lit. c) , administrate de Inspectoratul General pentru Imigrări. Acestea se stabilesc în cadrul centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil deja constituite sau nou-înființate în condițiile art. 3 alin. (2) și (3) .

Articolul 19¹⁰ — Drepturile și obligațiile solicitanților de protecție internațională pe perioada plasării într-un spațiu închis special amenajat

(1) Pe perioada plasării în spațiile prevăzute la art. 19⁹ solicitanții de protecție internațională au drepturile prevăzute la art. 17 , cu excepția celor prevăzute la alin. (1) lit. k), o), o¹) și q), cele prevăzute la art. 18 , precum și obligațiile prevăzute la art. 19 , cu excepția celei de la lit. g).

(2) Regulile de ordine interioară pe care sunt obligate să le respecte persoanele plasate în spațiile închise special amenajate, precum și modul de organizare a cazării, accesul, paza, supravegherea și însoțirea acestor persoane, în și din respectivele spații, sunt prevăzute în regulamentul de ordine interioară a centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil, aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Pe perioada plasării în spațiile prevăzute la art. 19⁹ , solicitanții de protecție internațională beneficiază gratuit de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 19¹¹ — Garanții specifice la plasarea în spații închise special amenajate

(1) Solicitanților plasați într-un spațiu închis special amenajat li se comunică de îndată, în scris, într-o limbă pe care o înțeleg sau se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, motivele măsurii și procedura pentru contestarea acesteia, posibilitatea de a solicita ajutor public judiciar în condițiile legii, drepturile și obligațiile pe care le au pe durata plasării lor în spațiul închis special amenajat, precum și suspendarea sau încetarea măsurii, după caz.

(2) Activitățile prevăzute la art. 19⁶ și 19⁷ se realizează cu prioritate în cazul solicitanților de protecție internațională vulnerabili care sunt plasați în spații închise special amenajate.

(3) Solicitanții de protecție internațională vulnerabili care sunt plasați în spații închise special amenajate sunt monitorizați în mod regulat și beneficiază de sprijinul corespunzător, ținând seama de situația lor individuală, inclusiv de starea lor de sănătate.

Articolul 19¹² — Epuizarea capacității de cazare și constatarea condițiilor inadecvate de cazare în spațiile închise special amenajate

(1) În situația în care capacitatea de cazare temporară în spațiile prevăzute la art. 19⁹ este epuizată sau condițiile de cazare existente nu sunt adecvate cazării solicitanților de protecție internațională, nu se solicită dispunerea măsurii plasării într-un spațiu închis special amenajat până la data la care aplicarea măsurii se poate realiza cu respectarea dispozițiilor art. 19¹⁰ și 19¹¹ . În acest caz, față de solicitanții de protecție internațională se poate dispune, după caz, una dintre măsurile prevăzute la art. 19² alin. (1) lit. a) sau b).

(2) În situația în care condițiile de cazare devin inadecvate cazării, măsura plasării într-un spațiu închis special amenajat dispusă față de solicitantul afectat de acestea se suspendă până la restabilirea condițiilor de cazare sau identificarea unui alt spațiu închis special amenajat. În acest caz, față de solicitantul de protecție internațională se poate dispune, după caz, una dintre măsurile prevăzute la art. 19² alin. (1) lit. a) sau b) .

(3) Situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) și reluarea aplicării măsurii plasării într-un spațiu închis special amenajat se constată prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Articolul 19¹³ — Măsura custodiei publice

(1) Un solicitant de protecție internațională poate fi luat sau, după caz, menținut în custodie publică, în cazurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în următoarele situații:

a) în cadrul procedurii de determinare a statului membru responsabil, în vederea asigurării transferului în statul membru responsabil;

b) dacă solicitantul a fost luat în custodie publică în vederea îndepărtării sau expulzării de pe teritoriul României și a depus o cerere de protecție internațională pentru a întârzia sau a împiedica punerea în executare a măsurii de îndepărtare sau de expulzare, deși anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o astfel de cerere.

(2) Custodia publică a solicitanților de protecție internațională se poate dispune dacă prin evaluarea în prealabil a posibilității aplicării măsurilor prevăzute la art. 19² alin. (1) lit. a) și b) rezultă că acestea nu sunt posibile și suficiente în raport cu procedura în cadrul căreia ar fi dispuse și scopul care ar fi urmărit prin luarea lor.

Articolul 19¹⁴ — Luarea în custodie publică în cadrul procedurii de determinare a statului membru responsabil

(1) Luarea în custodie publică se dispune, în scris, prin ordonanță motivată în drept și în fapt de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări împotriva solicitantului care prezintă un risc ridicat de sustragere de la procedura transferului.

(2) Prezintă risc ridicat de sustragere de la procedura transferului solicitantul care se află în una dintre următoarele situații:

a) a trecut ilegal frontiera de stat a României și a fost depistat în sistemul Eurodac cu una sau mai multe cereri de protecție internațională depuse pe teritoriul altui stat membru;

b) a trecut ilegal frontiera externă a statelor membre ale Uniunii Europene ori a statelor asociate în sensul actelor direct aplicabile ale Uniunii Europene sau a fost surprins încercând să treacă ori a trecut ilegal frontiera de stat a României, iar cererea de protecție internațională a fost depusă ulterior reținerii sale;

c) a trecut sau a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României după depunerea cererii de protecție internațională în România;

d) a fost depistat că a intrat ilegal pe teritoriul României sau că se află pe teritoriul României fără drept de ședere și a depus o nouă cerere de protecție internațională după realizarea efectivă a transferului în statul membru responsabil;

e) nu a respectat una dintre măsurile prevăzute la art. 19² alin. (1) lit. a) și b) ;

f) după comunicarea hotărârii prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. a) , solicitantul se opune transferului în statul membru responsabil.

(3) Inspectoratul General pentru Imigrări îndeplinește formalitățile administrative necesare luării în custodie publică a solicitanților de protecție internațională în termen de cel mult 24 de ore de la data la care se constată necesitatea acestei măsuri.

(4) Prelungirea duratei de luare în custodie publică se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, depusă cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea termenului luării în custodie publică. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanței este definitivă.

(5) De îndată ce constată că solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, prevăzută la alin. (4) , îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, judecătorul stabilește primul termen de judecată și dispune citarea părților. Întâmpinarea nu este obligatorie, iar, atunci când străinul depune întâmpinare, aceasta nu se comunică Inspectoratului General pentru Imigrări, care ia cunoștință despre conținutul său de la dosarul cauzei. Solicitările de prelungire a duratei de luare în custodie publică sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

(6) Perioada de luare în custodie publică a solicitanților de protecție internațională nu poate depăși 6 luni.

(7) Perioada prevăzută la alin. (6) poate fi extinsă în mod excepțional, în condițiile prevăzute la alin. (4) , pe o perioadă suplimentară ce nu poate depăși 12 luni, în cazurile în care Inspectoratul General pentru Imigrări se află, din motive neimputabile, în imposibilitatea de a efectua transferul în statul membru responsabil din cauza întârzierilor în obținerea documentației necesare transferului în statul membru responsabil.

(8) Străinii împotriva cărora s-a dispus luarea în custodie publică în condițiile alin. (1) pot depune, în termen de 5 zile, plângere la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanței este definitivă. Plângerea împotriva măsurii luării în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică și nici procedura determinării statului membru responsabil.

(9) În situația în care la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări nu se dispune măsura luării în custodie publică sau a prelungirii acesteia, procurorul anume desemnat din cadrul parchetului competent sau instanța de judecată competentă se pronunță cu privire la aplicarea măsurilor prevăzute la art. 19² alin. (1) lit. a) și b) . Dispozițiile art. 19³ alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(10) În situația în care, ulterior luării în custodie publică, se împlinește unul dintre termenele prevăzute la art. 28 alin. (3) din Regulamentul Dublin, măsura încetează de drept. Inspectoratul General pentru Imigrări întocmește o notă de constatare cu privire la încetarea de drept a măsurii, care se comunică solicitantului.

Articolul 19¹⁵ — Menținerea sau încetarea măsurii luării în custodie publică în cadrul procedurii de îndepărtare sau expulzare de pe teritoriul României

(1) În situația prevăzută la art. 101 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, structura specializată pe probleme de azil competentă este obligată să analizeze cererea de protecție internațională și să se pronunțe prin hotărâre motivată în fapt și în drept, în termen de 3 zile, asupra acordării accesului la procedura ordinară de azil sau respingerii cererii de protecție internațională potrivit art. 75 alin. (1) . În situația în care nu se poate emite o hotărâre de acordare a accesului la procedura ordinară pe baza elementelor de la dosar, solicitantul de azil este intervievat în condițiile art. 45 . Hotărârea se comunică potrivit art. 54 care se aplică în mod corespunzător.

(2) În cazul în care cererea de protecție internațională este respinsă, iar solicitantul depune plângere împotriva hotărârii de respingere a cererii de protecție internațională, acesta rămâne în custodie publică până la pronunțarea unei hotărâri.

(3) În situația în care măsura custodiei publice expiră înainte de emiterea sau, după caz, pronunțarea unei hotărâri cu privire la acordarea sau, după caz, de neacordarea accesului la procedura ordinară, aceasta poate fi prelungită pentru a asigura punerea în executare a măsurii de îndepărtare sau de expulzare, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul cererilor de protecție internațională pentru care sunt incidente prevederile art. 75 alin. (2) .

Articolul 19¹⁶ — Drepturile și obligațiile solicitanților de protecție internațională pe perioada custodiei publice

(1) Solicitanții de protecție internațională luați în custodie publică sunt introduși în centrele de cazare pentru străinii luați în custodie publică prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar cazarea acestora se face, în măsura în care este posibil, separat de celelalte categorii de străini.

(2) Pe perioada introducerii în centrele de cazare pentru străinii luați în custodie publică, solicitanții de protecție internațională au drepturile prevăzute la art. 17 , cu excepția celor de la alin. (1) lit. k), o), o¹) și q), cele de la art. 18 , precum și obligațiile prevăzute la art. 19 , cu excepția celei de la lit. g).

(3) Plângerile formulate împotriva luării măsurii custodiei publice sunt scutite de taxa judiciară de timbru.