(1) În vederea facilitării accesului la sistemul de învățământ românesc, minorii cărora le-a fost acordată protecția internațională în România beneficiază, în mod gratuit, pe durata unui an școlar, de un curs pregătitor în vederea înscrierii în sistemul național de învățământ.
(2) Cursul pregătitor prevăzut la alin. (1) este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigrări.
(3) Minorul beneficiar al protecției internaționale este înscris la cursul prevăzut la alin. (1) de îndată ce i-a fost acordată forma de protecție internațională.
(4) Cursul pregătitor început în perioada cât minorul a avut calitatea de solicitant de azil, potrivit art. 18 , se continuă și după acordarea protecției internaționale, până la finalizarea acestuia.
(5) La finalul cursului de inițiere în limba română, o comisie de evaluare, ale cărei componență și funcționare se stabilesc prin ordin al ministrului educației și cercetării, apreciază nivelul de cunoaștere a limbii române și stabilește înscrierea străinilor minori care au obținut o formă de protecție internațională în anul de studiu corespunzător.