(1) Statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor cu privire la care există motive serioase să se creadă că:
a) au comis o infracțiune contra păcii și omenirii, o crimă de război ori o altă infracțiune definită conform tratatelor internaționale relevante la care România este parte sau altui document internațional pe care România este obligată să îl respecte;
b) au comis o infracțiune grava de drept comun în afară României, înainte de a fi admiși pe teritoriul statului român;
c) au comis fapte care sunt contrare scopurilor și principiilor așa cum sunt ele enunțate în preambulul și în art. 1 și 2 din Carta Organizației Națiunilor Unite;
d) au instigat sau au fost complici la săvârșirea faptelor prevăzute la lit. a)-c) .
(2) De asemenea, statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor care au planificat, au facilitat sau au participat la săvârșirea de acte de terorism, așa cum sunt acestea definite în instrumentele internaționale la care România este parte.
(3) Statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor care, având reședința stabilită într-un alt stat, sunt considerați de către autoritățile competente din respectivul stat ca beneficiind de drepturi și obligații care decurg din cetățenia respectivului stat sau beneficiază de drepturi și obligații echivalente.
(4) Cetățenii străini și apatrizii care intră în domeniul de aplicare al art. 1 secțiunea D din Convenția de la Geneva, privind protecția sau asistența acordată de un organism sau de o instituție a Organizației Națiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, sunt excluși de la recunoașterea statutului de refugiat.
(5) În cazul în care încetarea protecției sau a asistenței prevăzute la alin. (4) se datorează unor circumstanțe legitime și obiective asupra cărora persoana nu are niciun control sau care sunt independente de voința sa și fără ca situația acestuia să fi fost reglementată în mod definitiv în conformitate cu rezoluțiile relevante ale Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, străinului i se recunoaște de drept statutul de refugiat.
(6) Inspectoratul General pentru Imigrări verifică, pe baza unei evaluări individuale a cererii, dacă străinul a primit efectiv protecție sau asistență din partea unui organism sau a unei instituții a Organizației Națiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, condițiile în care protecția sau asistența prevăzută la alin. (4) au încetat și dacă străinul nu se încadrează în sfera de aplicare a uneia dintre cauzele de excludere de la recunoașterea statutului de refugiat, prevăzute la alin. (1)-(3) . Străinul este obligat să prezinte, de îndată ce este posibil, toate documentele necesare în sprijinul cererii sale, din care să rezulte inclusiv că a recurs efectiv la protecția sau la asistența menționate și că această protecție sau asistență a încetat.
(7) În cazul în care încetarea protecției sau a asistenței prevăzute la alin. (4) este rezultatul propriei sale voințe, persoana în cauză nu poate pretinde recunoașterea de drept a statutului de refugiat.