LexistoriaDreptul la drept.

Șefii serviciilor de probațiune

Azi

Legea 123/2006 · 4 articole

Articolul 13

Șefii serviciilor sunt numiți în funcție de ministrul justiției, din rândul consilierilor de probațiune gradele III-I, ținându-se seama de calitățile profesionale, de aptitudinile manageriale, îndeosebi de capacitatea de organizare și decizie, de integritate, de capacitatea de gestionare a situațiilor de criză, de abilitățile de comunicare, de lucru în echipă, de planificare, de autocontrol și de motivația pentru ocuparea funcției.

Articolul 13¹

(1) Pentru a ocupa funcția de șef serviciu, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să aibă o vechime în probațiune de cel puțin 3 ani;

b) să nu fi fost sancționată disciplinar în ultimii 2 ani, prin aplicarea uneia dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. b)-e) ;

c) să fi obținut calificativele «bine» sau «foarte bine» la evaluările performanțelor profesionale din ultimii 2 ani;

d) să fi promovat concursul organizat în condițiile art. 21 .

(2) Numirea în funcția de șef serviciu se face prin ordin al ministrului justiției, pe un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) , c) și d).

(3) La încetarea mandatului funcției de șef serviciu, persoana revine pe funcția de consilier de probațiune.

(4) Mandatul prevăzut la alin. (2) se prelungește de drept până la momentul numirii în funcția de șef serviciu a candidatului declarat admis în urma concursului organizat în acest sens.

(5) În situația în care niciun candidat nu a fost declarat admis la concurs, funcția de șef serviciu rămâne vacantă.

(6) Pe perioada vacantării sau a vacantării temporare a funcției de șef serviciu, atribuțiile specifice funcției de conducere vor fi exercitate, prin delegare, de către un consilier de probațiune desemnat conform unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului justiției.

Articolul 14

Șefii serviciilor de probațiune au următoarele atribuții:

a) coordonează activitatea serviciului de probațiune, asigurând buna funcționare a acestuia;

b) repartizează lucrările și sarcinile în cadrul serviciului de probațiune;

c) urmăresc și răspund de elaborarea corespunzătoare și la termenele stabilite a lucrărilor;

d) duc la îndeplinire dispozițiile legale și pe cele ale șefilor ierarhici;

e) asigură un mediu de lucru participativ și consultativ;

f) gestionează cu responsabilitate și imparțialitate relațiile profesionale care se stabilesc cu și între personalul de probațiune din subordine;

g) contribuie la promovarea activităților serviciului de probațiune;

h) evaluează anual performanțele profesionale ale consilierilor de probațiune;

i) contribuie la pregătirea inițială și continuă a personalului de probațiune din subordine;

j) formulează propuneri de eficientizare a practicii în materie;

k) reprezintă serviciul și dezvoltă relații optime de lucru cu colaboratorii din cadrul organizațiilor și instituțiilor partenere;

l) desfășoară activitățile administrative pe care postul le presupune.

Articolul 15

(1) Revocarea din funcția de conducere a șefilor serviciilor de probațiune se dispune de ministrul justiției, la propunerea directorului direcției de specialitate, pentru următoarele motive:

a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere;

b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților.

(2) La verificarea organizării eficiente a activității de către șefii serviciilor de probațiune vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată a resurselor umane și materiale, evaluarea necesităților, gestionarea situațiilor de criză, gestionarea informațiilor, organizarea pregătirii și perfecționării profesionale și repartizarea sarcinilor în cadrul serviciului de probațiune.

(3) La verificarea comportamentului și comunicării șefilor serviciilor de probațiune vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul și comunicarea cu persoanele aflate în evidența serviciului de probațiune, cu organele judiciare, cu colaboratorii din cadrul organizațiilor și instituțiilor partenere, cu mass-media, precum și asigurarea accesului la informațiile de interes public și transparența actului de conducere.

(4) La verificarea asumării responsabilității de către șefii serviciilor de probațiune vor fi avute în vedere, în principal, îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege și regulamente, precum și implementarea strategiilor naționale și secvențiale în domeniul justiției.

(5) La verificarea aptitudinilor manageriale ale șefilor serviciilor de probațiune vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și de planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativa și capacitatea de adaptare rapidă.

(6) Împotriva ordinului de revocare din funcție se poate face contestație la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.

Secțiunea a 2-a — Șefii serviciilor de probațiune · Legea 123/2006 · Lexistoria