(1) Încălcarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1.011/2016 și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia se constată și se sancționează de către A.S.F., în calitate de autoritate competentă, și atrage răspunderea contravențională, în condițiile legii.

(2) Constituie contravenții, în măsura în care faptele nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, nerespectarea prevederilor art. 4-16 , 19a, 19b, 19c, 21, 23-29 și 34 din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016, precum și orice refuz de a coopera în cadrul unei investigații derulate de A.S.F. sau de conformare cu o solicitare a autorității, care face obiectul art. 41 din același regulament.

(3) Săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (2) se sancționează cu următoarele sancțiuni contravenționale principale:

a) în cazul persoanelor fizice, avertisment sau amendă, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare:

1. de la 5.000 lei la 2.260.500 lei încălcarea prevederilor art. 4-10, art. 11 alin. (1) lit. a)-c) și e), art. 11 alin. (2) și (3), art. 12-16, art. 19a, 19b, 19c, 21, art. 23-29 și 34 din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016;

2. de la 5.000 lei la 452.100 lei încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) sau alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016;

b) în cazul persoanelor juridice, avertisment sau amendă, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare:

1. de la 10.000 lei la 4.521.000 lei sau până la 10% din cifra de afaceri anuală conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de către organul de conducere, oricare valoare este mai mare, încălcarea prevederilor art. 4-10, art. 11 alin. (1) lit. a)-c) și e), art. 11 alin. (2) și (3), art. 12-16, 19a, 19b, 19c, 21, 23-29 și 34 din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016;

2. de la 10.000 lei la 1.130.250 lei sau până la 2% din cifra de afaceri anuală conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de către organul de conducere, oricare valoare este mai mare, încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) sau alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016.

(4) În funcție de gravitatea faptei, săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (2) poate fi sancționată cu următoarele sancțiuni contravenționale complementare:

a) emiterea unui act individual prin care se impune administratorului sau entității supravegheate răspunzătoare de încălcarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.011/2016 de a restitui profiturile obținute din respectiva faptă sau pierderile evitate prin comiterea acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate;

b) retragerea sau suspendarea, pentru o perioadă menționată în decizia de suspendare emisă de A.S.F., dar care nu poate depăși 12 luni, autorizației sau înregistrării unui administrator;

c) emiterea unui act individual de interdicție temporară, pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile și 5 ani, adresată oricărei persoane fizice considerate răspunzătoare de săvârșirea contravenției, de a exercita funcții de conducere în cadrul administratorilor sau al contribuitorilor supravegheați.

(5) În cazul constatării unor deficiențe care nu au natura și gravitatea unor fapte contravenționale prevăzute la alin. (1) , A.S.F. poate aplica una sau mai multe măsuri administrative precum:

a) un avertisment public care să indice administratorul sau entitatea supravegheată răspunzătoare și natura încălcării;

b) o decizie prin care se impune administratorului sau entității supravegheate răspunzătoare de încălcare să pună capăt respectivului comportament și să se abțină de la repetarea acestuia;

c) atenționarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută;

d) dispunerea unui plan de măsuri în scopul remedierii deficiențelor constatate și/sau prevenirii apariției/materializării unor riscuri în activitate.

(6) În cazul în care persoana juridică prevăzută la alin. (3) lit. b) este o societate-mamă sau o filială a societății-mamă, care are obligația de a întocmi situații financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, astfel cum reiese din ultimele situații financiare consolidate disponibile aprobate de organul de conducere al societății-mamă principale, sau, dacă persoana juridică este o asociație, 10% din totalul cifrelor de afaceri ale membrilor săi.

(7) Prin excepție de la nivelul amenzilor maxime prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) , A.S.F. poate majora cuantumul amenzilor acordate până la de 3 ori valoarea beneficiului rezultat sau a pierderii evitate din încălcarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.011/2016, în cazul în care acestea pot fi determinate.

(8) Sancțiunile contravenționale principale prevăzute la alin. (3) se pot aplica cumulativ cu una sau mai multe sancțiuni contravenționale complementare prevăzute la alin. (4) .

(9) Măsurile administrative prevăzute la alin. (5) pot fi aplicate distinct, iar măsurile administrative prevăzute la alin. (5) lit. a) și d) pot fi aplicate și împreună cu sancțiunile principale sau complementare prevăzute la alin. (3) , respectiv alin. (4) .