Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 20, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Persoana supusă traficului de persoane care a săvârșit una dintre contravențiile prevăzute la art. 2 pct. 3 și 6 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se sancționează.

2. După articolul 31 se introduce un nou articol, articolul 31¹, cu următorul cuprins:Articolul 31¹ Victimele traficului de persoane au dreptul la acte de identitate emise conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare.