Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 14, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5¹), cu următorul cuprins:(5¹) Victimele traficului de persoane au dreptul la acte de identitate care să le fie emise în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. În actele de identitate ale victimelor traficului de persoane poate fi înscris ca domiciliu sediul unui birou de avocatură ori sediul unei organizații neguvernamentale.
2. La articolul 15, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:(9) Prin excepție de la prevederile alin. (8), în cazul victimelor traficului de persoane, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 15 zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor.
3. La articolul 28 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:f) documentele stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în cazul victimelor traficului de persoane.