(1) În situațiile prevăzute la art. 25 , Senatul dispune, prin hotărâre, eliberarea din funcție, la propunerea Consiliului Național de Integritate.
(2) Constatarea situației prevăzute la art. 25 lit. b) se face de o comisie alcătuită din 5 membri desemnați de Consiliu, la propunerea președintelui Consiliului care, pe baza raportului de audit extern independent prevăzut la alin. (3) , asigură evaluarea capacității manageriale a funcțiilor Agenției. Concluziile comisiei de evaluare se prezintă Consiliului și se înaintează Senatului de către președintele Consiliului.
(3) Senatul poate dispune efectuarea unui raport anual de audit extern independent.
(4) Constatarea situațiilor prevăzute la art. 25 lit. c) și e) se face de către Consiliul Național de Integritate, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane.