LexistoriaDreptul la drept.

Agenția Națională de Integritate

Azi

Legea 144/2007 · 22 articole

Secțiunea 1 — Organizare și funcționare

Articolul 13

(1) Agenția Națională de Integritate, denumită în continuare Agenția, este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național ca structură unică, cu sediul în municipiul București.

(2) Obiectivele principale ale Agenției vizează promovarea integrității și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea competențelor legale în materia evaluării averilor, incompatibilităților și conflictelor de interese, prevenirea conflictelor de interese în procedurile de achiziții publice prin mecanisme de verificare ex ante, gestionarea raportărilor privind încălcări ale legii și protecția avertizorilor în interes public, precum și asigurarea unui climat de imparțialitate și transparență în relația dintre autoritățile și instituțiile publice și persoanele juridice de drept privat potrivit restricțiilor pre- și postangajare.

(3) În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alin. (2) , Agenția desfășoară activități de prevenire, control, evaluare și sancționare.

(4) Personalul Agenției este format din președintele Agenției, vicepreședintele Agenției, secretar general, inspectori de integritate, funcționari publici și personal contractual. Președintele Agenției este demnitar cu rang de secretar de stat, vicepreședintele Agenției este demnitar cu rang de subsecretar de stat, iar funcția de inspector de integritate este funcție publică cu statut special.

(5) Agenția are un secretar general, înalt funcționar public, numit în funcție în conformitate cu prevederile art. 394 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinește următoarele atribuții:

a) coordonează buna funcționare a compartimentelor și activităților cu caracter funcțional din cadrul Agenției, asigură legătura cu celelalte autorități și organe ale administrației publice, precum și legătura operativă dintre președinte și conducătorii tuturor compartimentelor din Agenție;

b) exercită, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile, calitatea de ordonator principal de credite și de reprezentant legal doar în cazul în care atât funcția de președinte, cât și funcția de vicepreședinte sunt vacante ori titularii se află simultan în imposibilitatea exercitării atribuțiilor. În această perioadă, secretarul general îndeplinește exclusiv acte de administrare curentă și nu poate:

1. modifica structura organizatorică a Agenției;

2. numi, revoca sau modifica raporturile de serviciu ale persoanelor cu funcții de conducere ori ale inspectorilor de integritate, cu excepția măsurilor obligatorii dispuse prin lege sau hotărâri judecătorești;

3. repartiza ori redistribui lucrări de evaluare în afara sistemului aleatoriu;

4. emite instrucțiuni privind soluționarea unor evaluări concrete;

5. renunța la acțiuni, căi de atac ori drepturi ale Agenției;

6. încheia acte care depășesc administrarea curentă, cu excepția celor necesare evitării unui prejudiciu iminent. Consiliul Național de Integritate și Senatul sunt informați în termen de 24 de ore cu privire la intervenirea situației de interimat;

c) monitorizează elaborarea raportărilor periodice prevăzute de reglementările în vigoare în sarcina Agenției și dispune măsuri pentru realizarea lor conform normelor specifice;

d) monitorizează implementarea politicilor de personal și respectarea principiilor privind managementul resurselor umane în cadrul instituției;

e) îndeplinește alte atribuții încredințate de președintele Agenției.

Articolul 14

Abrogat cel târziu la 6 ianuarie 2023 · de Legea nr. 176/2010

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Agenția exercită următoarele atribuții, cu respectarea principiilor legalității, imparțialității, independenței, celerității, dreptului la apărare și bunei administrări:

a) verifică declarațiile de avere și declarațiile de interese;

b) efectuează controlul depunerii la termen a declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese de către persoanele prevăzute de lege;

g) aplică sancțiunile și ia măsurile prevăzute de lege în competența sa sau, după caz, sesizează autoritățile ori instituțiile competente în vederea luării măsurilor și aplicării sancțiunilor prevăzute de lege;

h) elaborează studii, analize, întocmește statistici anuale privind declarațiile de avere, declarațiile de interese, precum și cu privire la verificarea acestora, efectuată de către cei în drept, și dezvoltă relații de parteneriat cu persoanele care exercită demnitățile și funcțiile prevăzute de prezenta lege, inclusiv prin acordarea de servicii de asistență;

i) elaborează și difuzează ghiduri practice sau alte materiale în domeniu, întocmind propriile materiale în acest sens, având în vedere practica organelor judiciare.

Articolul 15

(1) În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin potrivit legii, Agenția acționează potrivit principiului independenței operaționale.

(2) Agenția este condusă de un președinte, ajutat de un vicepreședinte, numiți de Senat, pe bază de concurs, organizat de Consiliul Național de Integritate. Mandatul președintelui și al vicepreședintelui se mențin până la sfârșitul perioadei de exercitare a acestora.

(3) Potrivit principiului independenței operaționale, președintele, vicepreședintele și inspectorii de integritate nu vor solicita sau primi dispoziții referitoare la evaluările privind averea persoanelor, conflictele de interese și incompatibilitățile de la nicio autoritate publică, instituție sau persoană.

Articolul 16

(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Agenției se asigură integral de la bugetul de stat. Proiectul de buget se întocmește de președintele sau, după caz, de vicepreședintele Agenției, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, și se înaintează Guvernului, pentru a fi inclus distinct în proiectul bugetului de stat supus aprobării prin lege.

(2) Președintele Agenției are calitatea de ordonator principal de credite. În cazul în care funcția de președinte al Agenției este vacantă, precum și în orice alte cazuri în care președintele se află în imposibilitate de a-și exercită funcția, calitatea de ordonator principal de credite este exercitată de vicepreședintele Agenției sau de secretarul general al Agenției.

(3) Numărul maxim de posturi pentru Agenție este de 200, putând fi modificat prin legea bugetului de stat, la propunerea președintelui Agenției.

(4) Structura organizatorică a Agenției, atribuțiile, sarcinile și răspunderile personalului din aparatul propriu al acesteia se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al președintelui Agenției, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 17

Abrogat cel târziu la 6 ianuarie 2023 · de Legea nr. 176/2010

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În vederea desfășurării activității în condiții de profesionalism, cu respectarea principiilor imparțialității, independenței, celerității și bunei administrări, repartizarea cauzelor se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat, de către conducerea Agenției.

(2) Redistribuirea cauzelor repartizate inspectorilor de integritate se poate face numai în următoarele cazuri:

a) imposibilitatea de exercitare a atribuțiilor, timp de cel puțin 20 de zile;

b) solicitarea motivată a inspectorului de integritate căruia i-a fost repartizată lucrarea;

c) suspendarea din activitate, în condițiile legii;

d) incompatibilitate;

e) conflict de interese;

f) admiterea declarației de abținere sau a cererii de recuzare a inspectorului de integritate;

g) lăsarea cauzei în nelucrare mai mult de 10 zile.

Secțiunea a 2-a — Statutul personalului Agenției

Articolul 18

(1) Poate fi numită în funcția de inspector de integritate persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 19 alin. (2) .

(2) Numirea inspectorilor de integritate se face pe baza unui concurs sau examen, organizat potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Consiliului Național de Integritate, la propunerea președintelui Agenției, și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și pe pagina de internet a Agenției.

(3) Numirea inspectorului de integritate, a celorlalți funcționari publici și, respectiv, a personalului contractual se face potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001 , cu modificările ulterioare, și Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

(3¹) Activitatea inspectorilor de integritate cu studii juridice constituie vechime în specialitate juridică și este asimilată vechimii în muncă juridică desfășurată de consilierul juridic, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Personalului Agenției îi este interzis să își exprime public opinia cu privire la cauzele aflate pe rolul Agenției.

(5) Personalul Agenției are obligația de a nu divulga datele sau informațiile la care a avut acces altfel decât în condițiile legii. Această obligație se menține timp de 5 ani și după încetarea activității, sub sancțiunea legii penale.

(6) Personalul Agenției răspunde civil, disciplinar, contravențional, administrativ și penal, în condițiile legii.

Articolul 19

(1) Președintele și vicepreședintele Agenției sunt numiți în funcție de către Senat, pentru un mandat de 4 ani, care nu poate fi reînnoit, în urma concursului organizat potrivit prezentei legi.

(2) Poate fi numită în funcția de președinte sau de vicepreședinte al Agenției persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este cetățean român;

b) are capacitate deplină de exercițiu;

c) are studii superioare juridice sau economice atestate în condițiile legii;

d) nu face și nici nu a făcut parte, în ultimii 3 ani, din niciun partid politic, formațiune sau alianță politică;

e) nu a fost agent sau colaborator al serviciilor de informații înainte de anul 1990, nu a fost și nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații;

f) nu a fost condamnat pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, pentru care nu a intervenit reabilitarea, și care îl fac incompatibil cu funcția de demnitate publică, și nu are cazier fiscal;

g) este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției.

(3) Dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) lit. d) și e) se face pe baza declarației pe propria răspundere, autentificată de un notar public.

Articolul 20

(1) În termen de 5 zile de la aprobarea Regulamentului de desfășurare a concursului sau a examenului, Consiliul va face publică declanșarea procedurii de selecție a președintelui sau a vicepreședintelui, prin publicarea unui anunț pe pagina de internet a Agenției, în cel puțin 3 ziare cu acoperire națională și în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Finanțarea cheltuielilor ocazionate de organizarea și desfășurarea concursului sau a examenului în vederea numirii președintelui sau a vicepreședintelui Agenției, după caz, se asigură de către aceasta.

(2) Candidaturile însoțite de actele doveditoare se depun, în termen de 30 de zile de la publicarea anunțului, la secretariatul Consiliului Național de Integritate.

Articolul 21

(1) În cel mult 10 zile de la expirarea termenului de depunere a candidaturilor, Consiliul Național de Integritate va verifica respectarea condițiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) și va efectua selecția dosarelor candidaților.

(2) În termen de 30 de zile de la terminarea verificărilor, candidații care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 alin. (2) vor susține un concurs.

Articolul 22

(1) Condițiile și procedura de desfășurare a concursului se stabilesc prin regulament.

(2) Regulamentul de desfășurare a concursului sau examenului se aprobă prin hotărâre a Consiliului Național de Integritate și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet a Agenției, în termen de 15 zile de la constituirea Consiliului.

(3) Tematica de concurs și componența comisiilor pentru organizarea concursului, elaborarea subiectelor, corectarea lucrărilor și soluționarea contestațiilor se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Național de Integritate și se publică pe pagina de internet a Agenției.

(4) Concursul sau examenul constă într-o probă scrisă și în susținerea unui interviu.

(5) Subiectele de concurs la proba scrisă se stabilesc pe baza tematicii de concurs, astfel încât să reflecte atât cunoștințele de specialitate ale candidaților, cât și calitățile de conducere și organizare. Subiectele se notează fiecare cu puncte de la 1 la 100.

(6) Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină un punctaj minim de 70 de puncte la fiecare subiect.

(7) Contestațiile se depun în termen de două zile de la afișarea rezultatelor și se soluționează în termen de două zile de la expirarea termenului de depunere.

(8) Candidații care au obținut punctajul minim prevăzut la alin. (6) vor susține un interviu în fața Consiliului Național de Integritate în termen de 5 zile de la soluționarea contestațiilor.

(9) Rezultatele concursului sunt validate de Consiliul Național de Integritate, în termen de 15 zile de la soluționarea contestațiilor.

(10) În cel mult 10 zile de la depunerea candidaturilor, comisia de organizare a concursului solicită Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității să verifice și să comunice acesteia apartenența sau colaborarea candidaților cu serviciile de informații înainte de anul 1990. Rezultatele verificărilor se atașează la dosarul candidatului.

Articolul 23

Numirea în funcție a candidaților admiși se face de către Senat, în termen de 15 zile de la validarea rezultatelor concursului, potrivit regulamentului.

Articolul 24

(1) În termen de 5 zile de la validarea concursului sau examenului președintele și vicepreședintele Agenției depun în fața Senatului următorul jurământ: "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire. Așa să-mi ajute Dumnezeu!" sau, după caz, rostesc următoarea formulă: "Mă oblig să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire." Referirea la divinitate nu este obligatorie.

(2) Refuzul depunerii jurământului sau al rostirii formulei atrage nulitatea numirii în funcție.

Articolul 25

Președintele și vicepreședintele Agenției pot fi eliberați din funcție în următoarele situații:

a) demisie;

b) incapacitate managerială, constatată potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) ;

c) condamnarea definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni;

d) când se constată nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, regimul incompatibilităților sau când se dispune confiscarea unei părți din avere ori a unui bun determinat;

e) neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile prevăzute la art. 19 alin. (2) .

Articolul 26

(1) În situațiile prevăzute la art. 25 , Senatul dispune, prin hotărâre, eliberarea din funcție, la propunerea Consiliului Național de Integritate.

(2) Constatarea situației prevăzute la art. 25 lit. b) se face de o comisie alcătuită din 5 membri desemnați de Consiliu, la propunerea președintelui Consiliului care, pe baza raportului de audit extern independent prevăzut la alin. (3) , asigură evaluarea capacității manageriale a funcțiilor Agenției. Concluziile comisiei de evaluare se prezintă Consiliului și se înaintează Senatului de către președintele Consiliului.

(3) Senatul poate dispune efectuarea unui raport anual de audit extern independent.

(4) Constatarea situațiilor prevăzute la art. 25 lit. c) și e) se face de către Consiliul Național de Integritate, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane.

Articolul 27

Funcțiile de președinte și vicepreședinte ale Agenției sunt incompatibile cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor sau activităților exclusiv didactice din învățământul superior.

Articolul 28

(1) Principalele atribuții ale președintelui Agenției sunt următoarele:

a) organizează, coordonează, conduce și controlează, în limitele legii, activitatea curentă a Agenției;

b) aprobă statul de funcții și de personal;

c) numește, prin ordin, personalul Agenției, în condițiile legii;

d) exercită acțiunea disciplinară împotriva personalului din subordine;

e) asigură publicarea raportului anual de activitate a Agenției și a auditului extern independent pe pagina de internet a Agenției;

f) prezintă Consiliului, trimestrial sau la cererea acestuia, ori de câte ori este necesar, informările referitoare la activitatea Agenției;

g) reprezintă instituția în raporturile cu orice altă instituție publică sau privată ori persoană fizică;

h) asigură întocmirea strategiei privind procedurile de evaluare a averii, a conflictelor de interese și a incompatibilităților de către Agenție, ținând seama și de recomandările Consiliului; strategia se întocmește anual și se prezintă pentru aprobare Consiliului;

i) emite ordine și instrucțiuni;

j) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

(2) Vicepreședintele Agenției exercită atribuțiile prevăzute de prezenta lege ori încredințate de președintele Agenției. În cazul în care președintele Agenției se află în imposibilitatea de a-și exercită funcția sau funcția este vacantă, vicepreședintele exercită toate atribuțiile prevăzute la alin. (1) .

(3) Președintele, vicepreședintele și secretarul general al Agenției nu îndeplinesc atribuții operative referitoare la evaluările privind averea persoanelor, conflictele de interese și incompatibilitățile.

Articolul 29

(1) Salarizarea și celelalte drepturi ale personalului Agenției se stabilesc ținându-se seama de importanța, răspunderea, complexitatea și specificul activității desfășurate, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege, urmărindu-se garantarea independenței și a autonomiei acestuia, potrivit legii.

(2) Președintele și vicepreședintele Agenției sunt salarizați potrivit anexei nr. XI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și beneficiază de alte sporuri, premii și drepturi salariale prevăzute de lege pentru inspectorii de integritate.

(3) Abrogat.

(4) Agenția suportă, pentru membrii Consiliului, cheltuielile de deplasare de la domiciliu, în cazul în care domiciliul acestora se află în altă localitate decât municipiul București, precum și celelalte cheltuieli necesare efectuării deplasărilor în țară și în străinătate, în interesul realizării obiectivelor prezentei legi, în limitele bugetului aprobat.

(5) Membrii Consiliului au dreptul la o indemnizație lunară egală cu 20% din indemnizația lunară a președintelui Agenției, iar președintele Consiliului va avea o indemnizație lunară mai mare cu 10% decât indemnizația ce se acordă membrilor Consiliului.

Articolul 29¹

Abrogat cel târziu la 6 ianuarie 2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Abrogat

Articolul 30

(1) Paza sediilor Agenției, a bunurilor și a valorilor aparținând acestora, supravegherea accesului și menținerea ordinii interioare necesare desfășurării normale a activității în aceste sedii se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate.

(2) Efectivele de jandarmi și fondurile necesare asigurării pazei și protecției obiectivelor și personalului Agenției se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea președintelui Agenției. Instituirea pazei cu efective de jandarmi se va realiza numai în măsura în care se vor suplimenta efectivele și fondurile financiare necesare prestării acestui serviciu. Modul de utilizare a personalului jandarmeriei pentru asigurarea pazei și protecției obiectivelor și personalului Agenției se stabilesc prin protocol încheiat între Ministerul Administrației și Internelor și Agenție.

Articolul 31

(1) Arestarea preventivă a președintelui, a vicepreședintelui sau a unui inspector de integritate al Agenției atrage suspendarea de drept din funcția pe care acesta o deține.

(2) În termen de 24 de ore de la data la care s-au dispus măsurile prevăzute la alin. (1) procurorul sau, după caz, judecătorul comunică soluția dispusă Agenției și, după caz, Consiliului Național de Integritate.

(3) Suspendarea din funcție se constată de Consiliul Național de Integritate pentru președintele și vicepreședintele Agenției și, respectiv, de președintele Agenției pentru personalul din subordine. Aceasta se comunică persoanei în cauză.

(4) Dacă președintele și vicepreședintele Agenției sunt suspendați din funcție, Consiliul Național de Integritate deleagă atribuțiile de conducere unui inspector de integritate. Interimatul încetează la data revenirii în funcție a titularilor sau la data numirii altor persoane.

(5) Dacă se dispune revocarea măsurii arestării preventive, suspendarea încetează, iar persoana respectivă va fi reintegrată în funcția deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Articolul 32

(1) Evaluarea calității managementului Agenției se face anual, printr-un audit extern independent.

(2) Finanțarea auditului prevăzut la alin. (1) se face din bugetul Agenției. Selectarea entității care va efectua auditul se face cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.

(3) La procedura de achiziție publică nu pot participa entități din sectorul public sau entități din sectorul privat la care statul este acționar.

Articolul 33

(1) Raportul de audit se întocmește în primele 3 luni ale anului și cuprinde, în mod obligatoriu, recomandări privind modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale, organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților de către conducerea Agenției, precum și recomandări privind necesitatea de reducere sau, după caz, de suplimentare a posturilor Agenției.

(2) În termen de maximum 5 zile de la primirea raportului de audit președintele Agenției procedează la comunicarea acestuia Consiliului Național de Integritate.