(1) Polițiștii de penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, ei, soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu dețin o locuință în proprietate ori nu li s-a atribuit locuință de către autoritățile administrației publice locale.

(2) Polițiștii de penitenciare cărora nu li s-a acordat locuință potrivit prevederilor alin. (1) și care nici ei și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din salariul lunar net, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condițiile legii, inclusiv pentru locuințele atribuite de către autoritățile administrației publice locale sau pentru locuințele de serviciu. În situația inexistenței unui fond locativ corespunzător în localitatea unde își desfășoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuință situată într-o localitate aflată la o distanță de maximum 70 km, în cazul în care nici polițistul de penitenciare și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au în proprietate personală o locuință în acea localitate sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă.

(3) Dacă polițiștii de penitenciare, inclusiv soțul/soția acestora sau copiii aflați în întreținerea acestora au înstrăinat o locuință, în localitatea în care își desfășoară activitatea, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare, aceștia nu beneficiază de prevederile alin. (1) și (2) .

(4) Nu se acordă compensația lunară pentru chirie în situația în care contractul de închiriere a fost încheiat cu rudele de până la gradul II inclusiv ale polițistului de penitenciare ori ale soției/soțului acestuia/acesteia.

(5) Polițiștii de penitenciare cărora li s-a atribuit o locuință de serviciu pot solicita schimbarea acesteia și atribuirea unei alte locuințe disponibile în fondul locativ al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau al unității penitenciare în cauză, care să corespundă nevoilor locative ale polițistului de penitenciare, soțului/soției acestuia și copiilor aflați în întreținere. Prevederile alin. (8) teza a 2-a rămân aplicabile. Cererile de schimb de locuințe se soluționează cu prioritate.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (2) , medicii rezidenți angajați în poliția penitenciară pot solicita chirie în localitatea unde efectuează studiile de rezidențiat.

(7) De prevederile alin. (2) beneficiază și polițiștii de penitenciare cărora li s-a atribuit o locuință de serviciu din fondul locativ al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, al unității penitenciare în cauză, care nu mai corespunde nevoilor locative ale polițistului de penitenciare, soțului/soției acestuia și copiilor aflați în întreținere și la care cel în cauză renunță. Prevederile alin. (8) teza a 2-a rămân aplicabile.

(8) Beneficiază de prevederile alin. (2) și polițistul de penitenciare care a avut în proprietate o locuință, în localitatea în care își desfășoară activitatea, și care, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare, pentru motive neimputabile, a pierdut dreptul de proprietate asupra acesteia. Dreptul prevăzut de prezentul alineat se acordă în urma efectuării unei anchete sociale, efectuată de către o comisie constituită prin act al conducătorului unității în care este încadrat polițistul de penitenciare.

(9) Polițiștii de penitenciare care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (2) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (2) , dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

(10) Dreptul prevăzut la alin. (9) se menține în cazul transferului sau încadrării funcționarilor publici cu statut special într-o altă instituție din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

(11) În situația prevăzută la alin. (9) compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (2) și pentru situația prevăzută la alin. (9) , caz în care polițistul de penitenciare optează pentru una dintre aceste situații.

(12) Drepturile prevăzute de prezentul articol nu au caracter salarial și nu se impozitează.

(13) Condițiile de acordare a drepturilor prevăzute de prezentul articol se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.