(1) La sesizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a unităților din subordinea acesteia, instituțiile și organele specializate ale statului au obligația de a acorda protecție polițiștilor de penitenciare și membrilor de familie ai acestora împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj ori altor fapte de natură penală cărora le-ar putea fi victimă, precum și în cazul în care viața, integritatea corporală, demnitatea sau bunurile le sunt puse în pericol în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
(2) Sesizarea prevăzută la alin. (1) se face la cererea polițiștilor de penitenciare și, în cazuri temeinic justificate, a membrilor de familie ai acestora.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) , polițistul de penitenciare și membrii de familie ai acestuia pot beneficia, la cerere, de asistența juridică asigurată în mod gratuit de unitate, prin avocat, în condițiile ordinului ministrului justiției prevăzut la art. 104 lit. o) .
(4) Condițiile și modalitățile de acordare a protecției se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.