(1) Pe baza dosarului cercetării administrative, conducătorul instituției sau, după caz, conducătorul ierarhic superior al acestuia poate hotărî:
a) obligarea la acoperirea pagubei;
b) sesizarea organelor de urmărire penală când paguba s-a produs prin fapte ce pot constitui infracțiuni;
c) înaintarea dosarului cercetării administrative la compartimentul juridic, când pagubele s-au produs de către terțe persoane, în vederea promovării acțiunii civile la instanța de judecată competentă;
d) scăderea din evidența financiar-contabilă, în baza calității de ordonator de credite, a valorii pagubei produse prin fapte sau împrejurări pentru care nu se stabilește răspunderea patrimonială, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic superior.
(2) În cazul în care imputarea se face în sarcina conducătorului instituției, singur sau împreună cu alte persoane, dispoziția de imputare se emite de conducătorul ierarhic superior al acestuia.
(3) Dispoziția de imputare se comunică celui obligat la plată în termen de 15 zile lucrătoare de la emitere.
(4) Împotriva dispoziției de imputare personalul în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea procedurii prealabile, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării dispoziției de imputare.
(5) Dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ, precum și angajamentul de plată constituie titluri executorii.