LexistoriaDreptul la drept.

Procedura privind ordinul european de protecție în cazul în care România este stat emitent

Azi

Legea 151/2016 · 8 articole

Articolul 4 — Condițiile emiterii ordinului european de protecție

(i) una dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. b) sau d) din Legea nr. 135/2010 , cu modificările și completările ulterioare, impuse odată cu luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune; (ii) obligația prevăzută la art. 221 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 135/2010 , cu modificările și completările ulterioare, impusă pe durata arestului la domiciliu; (iii) una dintre obligațiile prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e) sau f) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, impusă inculpatului cu ocazia pronunțării amânării aplicării pedepsei; (iv) una dintre obligațiile prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. d) sau e) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, impusă persoanei condamnate cu ocazia dispunerii liberării condiționate; (v) una dintre obligațiile prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, impusă inculpatului cu ocazia aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate; (vi) interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. l)-o) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, stabilită de instanță odată cu aplicarea pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi;

(1) Ordinul european de protecție poate fi emis la solicitarea persoanei protejate, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) persoana protejată locuiește sau va locui ori și-a stabilit sau urmează să își stabilească domiciliul ori reședința într-un alt stat membru din Uniunea Europeană, căruia i se solicită recunoașterea și executarea ordinului european de protecție;

b) persoana protejată are calitatea de persoană vătămată în cadrul unui proces penal aflat în curs de desfășurare sau în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare ori de amânare a aplicării pedepsei sau este un membru de familie al persoanei vătămate, beneficiar al uneia dintre măsurile prevăzute la lit. c);

c) persoana care reprezintă un pericol are calitatea de inculpat, condamnat sau persoană față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei în cadrul procesului penal prevăzut la lit. b), iar împotriva sa a fost dispusă cel puțin una dintre următoarele măsuri:

d) emiterea ordinului european de protecție este necesară pentru înlăturarea unui pericol la care este sau va fi expusă persoana protejată.

(2) Pentru luarea unei decizii privind emiterea ordinului european de protecție se ține cont de perioada sau perioadele în care persoana protejată își va avea domiciliul, reședința ori va locui în statul de executare, de proporționalitatea măsurii, de pericolul efectiv pentru persoana protejată, precum și de orice alte circumstanțe relevante.

Articolul 5 — Cererea de emitere a ordinului european de protecție

(1) Când România este stat emitent, cererea pentru emiterea unui ordin european de protecție se depune de către persoana protejată, personal sau prin reprezentant, la organul judiciar competent, potrivit art. 3. Cererea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se transmite, pe cale administrativă, organului judiciar competent, potrivit art. 3.

(2) Dacă o cerere de emitere a ordinului european de protecție este adresată unui organ judiciar din România, când aceasta este stat de executare, cererea va fi transmisă de îndată, pe cale administrativă, tribunalului competent conform art. 3 alin. (2), care o va transmite, de îndată, autorității competente a statului emitent.

Articolul 6 — Emiterea ordinului european de protecție

(1) Instanța, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul delegat cu executarea dispun prin încheiere motivată, iar procurorul dispune prin ordonanță.

(2) Încheierea sau ordonanța prin care se admite cererea de emitere a ordinului european de protecție nu este atacabilă, iar încheierea sau ordonanța prin care se respinge cererea de emitere a ordinului european de protecție poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația se soluționează în camera de consiliu, cu citarea persoanei protejate, a persoanei care reprezintă un pericol și a procurorului, în termen de 3 zile. Neprezentarea persoanelor citate nu împiedică judecarea cauzei.

(3) Contestația se soluționează de către instanța superioară sau, după caz, de către judecătorul de drepturi și libertăți ori de cameră preliminară de la instanța superioară ori de către procurorul ierarhic superior.

(4) Ordonanța sau încheierea motivată se comunică persoanei care reprezintă un pericol și persoanei protejate.

(5) Încheierea motivată sau ordonanța privind emiterea unui ordin european de protecție, un exemplar al ordinului european de protecție întocmit în forma prevăzută la art. 7 și orice alte documente subsecvente se păstrează la dosarul cauzei în legătură cu care a fost dispusă măsura de protecție.

(6) Ordinul european de protecție se emite în 4 exemplare originale, dintre care unul se păstrează conform alin. (5), unul se comunică autorității competente din statul de executare, unul se comunică persoanei protejate, iar unul se comunică persoanei care reprezintă un pericol.

Articolul 7 — Forma și conținutul ordinului european de protecție

(1) În situația în care, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 4, organul judiciar admite cererea formulată de persoana protejată, acesta emite ordinul european de protecție, completând formularul prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Rubrica din formularul prevăzut în anexa nr. 1 referitoare la interdicțiile, restricțiile sau obligațiile impuse persoanei care reprezintă un pericol se completează în funcție de măsurile de protecție enumerate la art. 4.

Articolul 8 — Durata ordinului european de protecție

Ordinul european de protecție se emite pentru durata în care persoana protejată locuiește sau va locui ori și-a stabilit sau urmează să își stabilească domiciliul ori reședința într-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără a putea depăși durata pentru care a fost dispusă măsura care a stat la baza emiterii acestuia.

Articolul 9 — Transmiterea ordinului european de protecție

(1) Organul judiciar emitent transmite ordinul european de protecție prin orice mijloc sigur care lasă o urmă scrisă, pe cale directă, autorității competente din statul de executare.

(2) Toate comunicările ulterioare între autoritățile competente se efectuează prin mijloacele prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul în care autoritatea judiciară emitentă nu deține nicio informație cu privire la autoritatea străină competentă să execute ordinul european de protecție, identificarea acesteia se realizează cu ajutorul punctelor de contact din Rețeaua Judiciară Europeană, al membrului național Eurojust sau al Sistemului Național de Coordonare Eurojust.

Articolul 10 — Cazurile de prelungire, modificare a conținutului sau revocare a ordinului european de protecție

(1) Ori de câte ori organul judiciar se pronunță asupra măsurii de protecție care a stat la baza unui ordin european de protecție, acesta se va pronunța și cu privire la ordinul european de protecție.

(2) Ordinul european de protecție se revocă dacă măsura de protecție pe baza căreia a fost emis încetează sau este revocată. Dispozițiile art. 6 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

(3) Dacă măsura de protecție pe baza căreia a fost emis ordinul european de protecție este înlocuită cu altă măsură de protecție având conținut diferit, autoritatea competentă poate emite un nou ordin european de protecție. Dispozițiile art. 6 se aplică în mod corespunzător.

(4) Ordinul european de protecție se menține dacă măsura de protecție pe baza căreia a fost emis este înlocuită cu altă măsură cu același conținut.

(5) Ordinul european de protecție poate fi prelungit dacă măsura care a stat la baza emiterii acestuia este prelungită. Dispozițiile art. 6 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

(6) Decizia privind menținerea ordinului european de protecție nu se comunică statului de executare.

(7) Orice decizie privind ordinul european de protecție, luată conform alin. (1)-(6), se comunică organului judiciar competent pentru punerea în aplicare a art. 6 alin. (5).

(8) Dacă, ulterior recunoașterii și punerii în executare a unui ordin european de protecție, măsura de protecție este inclusă într-o hotărâre judecătorească referitoare la o măsură de probațiune sau sancțiune alternativă, în sensul art. 170¹⁷ din Legea nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar hotărârea judecătorească a fost recunoscută și pusă în executare în alt stat decât statul de executare, iar statul de supraveghere sau statul emitent a luat decizii ulterioare în sensul art. 170⁴¹-170⁴³ din Legea nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, care afectează obligațiile cuprinse în măsura de protecție, ordinul european de protecție poate fi revocat, menținut sau prelungit ori poate fi emis un nou ordin de protecție. Dispozițiile alin. (1)-(7), precum și ale art. 3 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 11 — Obligația de informare

Organul judiciar pe rolul căruia ajunge cauza în legătură cu care a fost emis ordinul european de protecție, altul decât organul judiciar emitent, informează de îndată, prin orice mijloc sigur care lasă o urmă scrisă, autoritatea competentă din statul de executare asupra competenței sale privind primirea oricărei informații în legătură cu executarea ordinului european de protecție.