(1) În calitate de autoritate competentă, potrivit dispozițiilor art. XVI¹ , B.N.R. deține, în aplicarea art. 30 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, toate competențele de supraveghere, investigare și impunere a sancțiunilor necesare pentru a îndeplini sarcinile care revin autorității competente în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2.402 și potrivit dispozițiilor cuprinse în prezentul capitol.

(2) Fără a aduce atingere competențelor B.N.R. stabilite prin legislația în vigoare aplicabilă instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare, B.N.R. are și următoarele competențe:

a) de a avea acces la orice document sau informație considerată necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, deținute de oricare dintre entitățile pentru care B.N.R. este desemnată autoritate competentă potrivit prevederilor art. XVI¹ , respectiv de a primi sau de a realiza o copie a acestora;

b) de a impune sau solicita oricăreia dintre entitățile pentru care B.N.R. este desemnată autoritate competentă potrivit prevederilor art. XVI¹ să furnizeze informații și, în cazul în care este necesar, de a convoca oricare dintre persoanele fizice ce aparțin acestor entități, pentru a obține informații;

c) de a desfășura investigații sau inspecții la sediul entităților pentru care B.N.R. este desemnată autoritate competentă potrivit prevederilor art. XVI¹ ;

d) de a sesiza autoritățile judiciare competente în vederea dispunerii unor măsuri asigurătorii, precum indisponibilizarea sau punerea sub sechestru a activelor entităților pentru care B.N.R. este autoritate competentă potrivit dispozițiilor art. XVI¹ ;

e) de a solicita furnizarea de informații auditorilor financiari, respectiv firmelor de audit ale entităților pentru care B.N.R. este autoritate competentă potrivit dispozițiilor art. XVI¹ ;

f) de a sesiza organele de urmărire penală;

g) de a solicita auditorilor financiari, respectiv firmelor de audit sau experților să efectueze verificări sau investigații cu privire la activitățile reglementate de Regulamentul (UE) 2017/2.402 și prezentul capitol, desfășurate de entitățile pentru care B.N.R. este autoritate competentă potrivit dispozițiilor art. XVI¹ ;

h) de a autoriza partea terță, potrivit prevederilor art. 28 din Regulamentul (UE) 2017/2.402, în cazul în care entitatea care recurge la serviciile unei părți terțe este o instituție de credit sau o instituție financiară nebancară;

i) de a suspenda sau de a solicita administratorului locului de tranzacționare suspendarea de la tranzacționare a unui instrument financiar prevăzut la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare;

j) de a retrage sau de a solicita administratorului locului de tranzacționare retragerea unui instrument financiar prevăzut la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, de la tranzacționare, pe orice loc de tranzacționare.

(3) B.N.R. urmărește respectarea de către entitățile pentru care este autoritate competentă, potrivit dispozițiilor art. XVI¹ , a cerințelor prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/2.402, pe baza raportărilor transmise de aceste entități și prin verificări la fața locului desfășurate la sediul acestor entități și al sucursalelor acestora din țară și din străinătate.