LexistoriaDreptul la drept.

Măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 și (UE) nr. 648/2012

Azi

Legea 158/2020 · 25 articole

Articolul XIII

Prezentul capitol stabilește măsuri de punere în aplicare a dispozițiilor Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) 1.060/2009 și (UE) 648/2012, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2017/2.402, precum și a regulamentelor europene emise în legătură cu acesta.

Articolul XIV

Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentului capitol, prin exercitarea prerogativelor stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul XIV¹

Banca Națională a României, denumită în continuare B.N.R., este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentului capitol, potrivit prevederilor art. XVI¹ .

Articolul XV

(1) Termenii și expresiile utilizate în prezentul capitol au semnificația prevăzută la art. 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

(2) Instituție financiară nebancară înseamnă o instituție financiară nebancară, astfel cum este definită la art. 5 lit. c) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, persoană juridică română, înscrisă în Registrul general, astfel cum este definit la art. 5 lit. e) din aceeași lege.

(3) În cazul în care Regulamentul (UE) 2017/2.402 sau, după caz, regulamentele Uniunii Europene emise în legătură cu acesta fac referire la dreptul intern, se aplică în mod corespunzător normele naționale incidente care reglementează domeniul în materie, cu luarea în considerare, în cazurile aplicabile, a dispozițiilor prezentului capitol.

Articolul XVI

A.S.F. este autoritate competentă, după cum urmează:

a) în sensul art. 29 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2017/2.402:

(i) pentru SSPE-uri;

(ii) pentru inițiatori și creditori inițiali, în cazul în care aceștia sunt entități aflate sub supravegherea A.S.F.;

b) în sensul art. 29 alin. (5) din Regulamentul (UE) 2017/2.402:

(i) pentru SSPE-uri;

(ii) pentru sponsori și inițiatori, în cazul în care aceștia sunt entități aflate sub supravegherea A.S.F.;

(iii) pentru partea terță, în cazul în care entitatea care recurge la serviciile unei părți terțe potrivit art. 27 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 este o entitate care intră sub supravegherea A.S.F. potrivit pct. (i) și (ii) .

Articolul XVI¹

(1) B.N.R. este autoritate competentă, după cum urmează:

a) în sensul art. 29 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, în ceea ce privește investitorii instituționali și sponsorii care sunt instituții de credit aflate sub supravegherea B.N.R.;

b) în sensul art. 29 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, în ceea ce privește sponsorii care sunt instituții de credit aflate sub supravegherea B.N.R.;

c) în sensul art. 29 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, pentru inițiatori și creditori inițiali, în cazul în care aceștia sunt instituții de credit aflate sub supravegherea B.N.R.;

d) în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, pentru inițiatori și creditori inițiali, în cazul în care aceștia sunt instituții financiare nebancare.

(2) În aplicarea art. 29 alin. (5) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, B.N.R. este autoritate competentă și în următoarele cazuri:

a) pentru inițiatori, în cazul în care aceștia sunt instituții de credit aflate sub supravegherea B.N.R. sau instituții financiare nebancare, cu aplicarea corespunzătoare a art. 29 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

b) pentru sponsori, în cazul în care aceștia sunt instituții de credit aflate sub supravegherea B.N.R., cu aplicarea corespunzătoare a art. 29 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

c) pentru partea terță, în cazul în care inițiatorul sau sponsorul care recurge la serviciile unei părți terțe, potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, este o instituție de credit aflată sub supravegherea B.N.R. sau o instituție financiară nebancară.

Articolul XVII

(1) În calitate de autoritate competentă în sensul art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI , A.S.F. deține, potrivit art. 30 alin. (1) din regulamentul european, toate competențele de supraveghere, de investigare și de impunere a sancțiunilor necesare pentru a îndeplini atribuțiile ce îi revin în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2.402 și prezentului capitol.

(2) Fără a aduce atingere competențelor A.S.F. stabilite prin legislația specifică aplicabilă sectoarelor de supraveghere financiară din cadrul A.S.F., care se aplică în mod corespunzător, A.S.F. are următoarele competențe:

a) de a avea acces la orice document sau informație despre care consideră că ar putea fi necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, deținute de orice persoană, respectiv de a primi sau de a face o copie a acestora;

b) de a impune sau solicita oricărei persoane să furnizeze informații și, în cazul în care este necesar, de a convoca și audia orice persoană, pentru a obține informații, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 125 alin. (2)-(4) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege;

c) de a desfășura investigații sau inspecții la sediul entităților legale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 24/2017 , iar în cazul persoanelor fizice cu sprijinul instituțiilor/autorităților/organelor competente pentru exercitarea acestui drept;

d) de a sesiza autoritățile judiciare competente în vederea dispunerii unor măsuri asigurătorii, precum indisponibilizarea sau punerea sub sechestru a activelor entităților pentru care A.S.F. este autoritate competentă potrivit art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI ;

e) de a dispune interzicerea temporară sau permanentă a exercitării activităților reglementate de Regulamentul (UE) 2017/2.402 și de prezentul capitol, prestate de către entitățile pentru care A.S.F. este autoritate competentă potrivit art. 29 din regulamentul european și art. XVI ;

f) de a solicita furnizarea de informații auditorilor financiari/firmelor de audit entităților pentru care A.S.F. este autoritate competentă potrivit art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI ;

g) de a sesiza organele de urmărire penală;

h) de a solicita auditorilor financiari/firmelor de audit sau experților să efectueze verificări sau investigații cu privire la activitățile reglementate de Regulamentul (UE) 2017/2.402 și de prezentul capitol, desfășurate de entitățile pentru care A.S.F. este autoritate competentă potrivit art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI;

i) de a impune încetarea temporară sau permanentă a oricărei practici sau a oricărui comportament pe care îl consideră contrar dispozițiilor Regulamentului (UE) 2017/2.402 și ale prezentului capitol și de a institui măsuri prin care să prevină repetarea practicii sau a comportamentului în cauză;

j) de a dispune orice tip de măsură, în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, pe care o consideră necesară pentru a se asigura că entitățile pentru care este autoritate competentă potrivit art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI, care desfășoară activități sau care efectuează operațiuni reglementate de Regulamentul (UE) 2017/2.402 și de prezentul capitol continuă să respecte prevederile Regulamentului (UE) 2017/2.402 și ale prezentului capitol;

k) de a suspenda sau de a solicita administratorului locului de tranzacționare suspendarea de la tranzacționare a unui instrument financiar;

l) de a retrage sau de a solicita administratorului locului de tranzacționare retragerea unui instrument financiar de la tranzacționarea pe orice loc de tranzacționare;

m) de a face anunțuri publice cu privire la aspectele reglementate de Regulamentul (UE) 2017/2.402 și de prezentul capitol;

n) de a suspenda sau de a solicita entității în cauză suspendarea activităților de comercializare, de vânzare sau publicitate a instrumentelor financiare emise de SSPE pentru care A.S.F. este autoritate competentă potrivit art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI;

o) de a solicita motivat consiliului de administrație sau, după caz, consiliului de supraveghere, respectiv membrilor directoratului sau directorilor unei entități pentru care A.S.F. este autoritate competentă potrivit art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI, întrunirea membrilor săi.

(3) A.S.F., în calitate de autoritate competentă potrivit Regulamentului (UE) 2017/2.402, are acces la informații și documente relevante și are toate competențele pentru realizarea oricărei operațiuni prevăzute a fi realizată de către autoritatea competentă potrivit regulamentului european.

Articolul XVII¹

(1) În calitate de autoritate competentă, potrivit dispozițiilor art. XVI¹ , B.N.R. deține, în aplicarea art. 30 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, toate competențele de supraveghere, investigare și impunere a sancțiunilor necesare pentru a îndeplini sarcinile care revin autorității competente în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2.402 și potrivit dispozițiilor cuprinse în prezentul capitol.

(2) Fără a aduce atingere competențelor B.N.R. stabilite prin legislația în vigoare aplicabilă instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare, B.N.R. are și următoarele competențe:

a) de a avea acces la orice document sau informație considerată necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, deținute de oricare dintre entitățile pentru care B.N.R. este desemnată autoritate competentă potrivit prevederilor art. XVI¹ , respectiv de a primi sau de a realiza o copie a acestora;

b) de a impune sau solicita oricăreia dintre entitățile pentru care B.N.R. este desemnată autoritate competentă potrivit prevederilor art. XVI¹ să furnizeze informații și, în cazul în care este necesar, de a convoca oricare dintre persoanele fizice ce aparțin acestor entități, pentru a obține informații;

c) de a desfășura investigații sau inspecții la sediul entităților pentru care B.N.R. este desemnată autoritate competentă potrivit prevederilor art. XVI¹ ;

d) de a sesiza autoritățile judiciare competente în vederea dispunerii unor măsuri asigurătorii, precum indisponibilizarea sau punerea sub sechestru a activelor entităților pentru care B.N.R. este autoritate competentă potrivit dispozițiilor art. XVI¹ ;

e) de a solicita furnizarea de informații auditorilor financiari, respectiv firmelor de audit ale entităților pentru care B.N.R. este autoritate competentă potrivit dispozițiilor art. XVI¹ ;

f) de a sesiza organele de urmărire penală;

g) de a solicita auditorilor financiari, respectiv firmelor de audit sau experților să efectueze verificări sau investigații cu privire la activitățile reglementate de Regulamentul (UE) 2017/2.402 și prezentul capitol, desfășurate de entitățile pentru care B.N.R. este autoritate competentă potrivit dispozițiilor art. XVI¹ ;

h) de a autoriza partea terță, potrivit prevederilor art. 28 din Regulamentul (UE) 2017/2.402, în cazul în care entitatea care recurge la serviciile unei părți terțe este o instituție de credit sau o instituție financiară nebancară;

i) de a suspenda sau de a solicita administratorului locului de tranzacționare suspendarea de la tranzacționare a unui instrument financiar prevăzut la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare;

j) de a retrage sau de a solicita administratorului locului de tranzacționare retragerea unui instrument financiar prevăzut la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, de la tranzacționare, pe orice loc de tranzacționare.

(3) B.N.R. urmărește respectarea de către entitățile pentru care este autoritate competentă, potrivit dispozițiilor art. XVI¹ , a cerințelor prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/2.402, pe baza raportărilor transmise de aceste entități și prin verificări la fața locului desfășurate la sediul acestor entități și al sucursalelor acestora din țară și din străinătate.

Articolul XVIII

(1) Entitățile pentru care A.S.F. este autoritate competentă în sensul art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI pun în aplicare proceduri, procese și mecanisme, care sunt revizuite de A.S.F., în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

(2) Entitățile prevăzute la art. 30 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, pentru care A.S.F este autoritatea competentă prevăzută la art. XVII alin. (1) , evaluează riscurile care decurg din tranzacțiile de securitizare, inclusiv riscurile reputaționale, și elaborează politici și proceduri adecvate pentru administrarea acestora.

Articolul XVIII¹

(1) Inițiatorii, sponsorii și creditorii inițiali pentru care B.N.R. este autoritate competentă potrivit prevederilor art. XVI¹ elaborează și pun în aplicare proceduri, procese și mecanisme pentru respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2017/2.402, pe care le actualizează cel puțin anual.

(2) Procedurile, procesele și mecanismele prevăzute la alin. (1) includ:

a) procesele și mecanismele de măsurare și reținere corectă și continuă a interesului economic net semnificativ, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, precum și de asigurare a colectării și divulgării la timp a tuturor informațiilor care trebuie puse la dispoziție potrivit prevederilor art. 7 din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

b) pentru expunerile care nu fac parte dintr-o securitizare de expuneri neperformante (NPE-uri), criteriile de acordare a creditelor aplicate expunerilor performante potrivit prevederilor art. 9 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și standardele solide pentru selectarea și stabilirea prețurilor aplicate expunerilor-suport care sunt expuneri neperformante, prevăzute la art. 9 alin. (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

c) pentru securitizările simple, transparente și standardizate (STS) care nu sunt securitizări în cadrul unui program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active (program ABCP), procesele și mecanismele de asigurare a respectării art. 20 alin. (7)-(12), art. 21 alin. (7) și art. 22 din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

d) pentru securitizările STS care sunt securitizări în cadrul unui program ABCP, procesele și mecanismele de asigurare, în ceea ce privește tranzacțiile cu titluri pe termen scurt garantate cu active (tranzacții ABCP), a respectării art. 24 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și, în ceea ce privește programele ABCP, a respectării art. 26 alin. (7) și (8) din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

e) pentru securitizările de NPE-uri, procesele și mecanismele care trebuie să asigure respectarea art. 9 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 în scopul prevenirii oricărei utilizări abuzive a derogării prevăzute la art. 9 alin. (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

f) pentru securitizările STS înscrise în bilanț, procesele și mecanismele de asigurare a respectării art. 26b-26e din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

(3) Inițiatorii, sponsorii și creditorii inițiali pentru care B.N.R. este autoritatea competentă, potrivit dispozițiilor art. XVI¹ , evaluează riscurile care decurg din tranzacțiile de securitizare, inclusiv riscurile de natură reputațională, și elaborează politici și proceduri adecvate pentru administrarea acestora, pe care le actualizează cel puțin anual.

(4) În aplicarea art. 30 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, B.N.R. asigură evaluarea procedurilor, proceselor și mecanismelor implementate de inițiatorii, sponsorii și creditorii inițiali pentru care este autoritate competentă potrivit dispozițiilor art. XVI¹ .

(5) Inițiatorii, sponsorii și creditorii inițiali sunt obligați să raporteze B.N.R. datele și informațiile necesare pentru evaluarea respectării dispozițiilor cuprinse în prezenta lege și în Regulamentul (UE) 2017/2.402, în forma și cu periodicitatea prevăzute de reglementările Uniunii Europene și/sau reglementările B.N.R. emise în aplicarea prezentului capitol.

Articolul XIX

(1) În cazul entităților pentru care A.S.F. este autoritate competentă în sensul art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI , constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. a)-h) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, precum și următoarele fapte:

a) investitorii instituționali nu îndeplinesc cerințele prevăzute la art. 5 din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

b) entitatea nu a respectat interdicția prevăzută la art. 8 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

c) nu se respectă prevederile reglementărilor în vigoare, emise de A.S.F., și nici măsurile stabilite prin actele de autorizare, supraveghere și control sau alte măsuri adoptate de A.S.F.;

d) se împiedică fără drept exercitarea drepturilor conferite de lege A.S.F. și se refuză în mod nejustificat, de către orice persoană, să se răspundă solicitărilor A.S.F. în exercitarea atribuțiilor care îi revin conform legii;

e) entitatea nu îndeplinește obligațiile ce îi revin potrivit art. XVIII .

(2) Fără a aduce atingere posibilității de impunere de către organele abilitate, în cazurile aplicabile, a unor sancțiuni penale, A.S.F. aplică, în conformitate cu art. 32 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, sancțiuni contravenționale, în situația încălcărilor comise în mod intenționat sau din neglijență de către respectivele entități, precum și măsuri administrative corespunzătoare, entităților pentru care este autoritate competentă în sensul art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XVI, care săvârșesc contravențiile prevăzute la alin. (1) .

(3) A.S.F. se asigură că sancțiunile contravenționale și/sau măsurile administrative sunt puse în mod efectiv în aplicare.

Articolul XIX¹

În aplicarea art. 32 și 33 din Regulamentul (UE) 2017/2.402, B.N.R. dispune măsuri administrative și/sau aplică sancțiuni în cazul încălcărilor comise în mod intenționat sau din neglijență de către entitățile pentru care este autoritate competentă potrivit dispozițiilor art. XVI¹, în măsura în care acestea nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, în ceea ce privește faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, precum și cu privire la următoarele fapte:

a) neîndeplinirea de către investitorii instituționali a cerințelor prevăzute la art. 5 din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

b) neîndeplinirea de către entitate a cerinței de la art. 8 din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

c) nerespectarea condițiilor de desfășurare a activității conform actelor de autorizare emise în baza art. 28 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 de către autoritatea competentă desemnată potrivit art. XVI¹ alin. (2) lit. c) sau a măsurilor stabilite prin actele de supraveghere ori a altor măsuri adoptate de B.N.R. în baza competențelor conferite prin Regulamentul (UE) 2017/2.402 și a prezentului capitol;

d) neîndeplinirea de către entitate a obligațiilor ce îi revin potrivit prevederilor art. XVIII¹ alin. (1)-(3) și (5) ;

e) împiedicarea fără drept a exercitării competențelor conferite B.N.R. prin prezentul capitol;

f) nerespectarea prevederilor reglementărilor emise de B.N.R. în aplicarea prezentului capitol;

g) nerespectarea măsurii dispuse de B.N.R. potrivit prevederilor art. XX¹ alin. (2) .

Articolul XX

(1) În situațiile prevăzute la art. XIX alin. (1) , A.S.F. poate aplica următoarele:

1. sancțiuni contravenționale principale:

a) pentru persoane fizice, avertisment sau amendă de la 10.000 lei până la 23.500.000 lei;

b) pentru persoane juridice, avertisment sau amendă de la 10.000 lei până la 23.500.000 lei sau până la 10% din cifra de afaceri totală anuală netă a persoanei juridice conform ultimelor conturi disponibile, aprobate de organul de conducere. Atunci când persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societății-mamă care trebuie să întocmească conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri netă anuală totală sau tipul de venit corespunzător conform actelor legislative contabile relevante, stabilit pe baza celei mai recente situații disponibile a conturilor consolidate aprobate de organul de conducere al societății mamă principale;

c) amendă cuprinsă între o dată și până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare atunci când beneficiul poate fi determinat, chiar dacă această sumă depășește valorile maxime prevăzute la lit. a) și b) ;

2. sancțiuni contravenționale complementare, în funcție de natura și gravitatea faptei: sancțiunile prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. c), d) și h) din Regulamentul (UE) 2017/2.402. Interdicția temporară prevăzută la art. 32 alin. (2) lit. c) și d) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 poate fi dispusă pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile și 5 ani. Retragerea temporară a autorizației prevăzută la art. 32 alin. (2) lit. h) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 poate fi dispusă pentru o perioadă cuprinsă între un an și 5 ani;

b) retragerea autorizației acordate de A.S.F.;

3. măsuri administrative:

a) o declarație publică în care se specifică identitatea persoanei fizice sau juridice și natura încălcării, în conformitate cu art. 37 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XXV ;

b) măsura prevăzută la art. 32 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

c) atenționarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută;

d) măsurile necesare în scopul prevenirii sau remedierii situațiilor de nerespectare a normelor în vigoare.

(2) Sancțiunile contravenționale principale prevăzute la alin. (1) pct. 1 se pot aplica cumulativ cu una sau mai multe sancțiuni contravenționale complementare prevăzute la alin. (1) pct. 2 .

(3) Măsurile administrative prevăzute la alin. (1) pct. 3 pot fi aplicate distinct, iar măsurile administrative prevăzute la alin. (1) pct. 3 lit. a) și d) pot fi aplicate și împreună cu sancțiunile principale sau complementare prevăzute la alin. (1) pct. 1 și 2 .

(4) Limitele amenzilor prevăzute în prezentul capitol sunt stabilite prin derogare de la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul XX¹

(1) În cazurile menționate la art. XIX¹ , B.N.R. poate aplica următoarele sancțiuni administrative:

a) avertisment public prin care se specifică identitatea persoanei fizice sau juridice și natura încălcării, potrivit prevederilor art. 37 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și ale art. XXV¹ ;

b) amendă aplicabilă persoanei fizice, de la 10.000 lei până la 23.500.000 lei;

c) amendă aplicabilă persoanei juridice, de la 10.000 lei până la 23.500.000 lei sau până la 10% din cifra de afaceri totală anuală netă a persoanei juridice conform ultimelor conturi disponibile, aprobate de organul de conducere;

d) amendă cuprinsă între o dată și până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare atunci când beneficiul poate fi determinat, chiar dacă această sumă depășește valorile maxime prevăzute la lit. b) și c) ;

e) sancțiunile prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. c), d) și h) din Regulamentul (UE) 2017/2.402;

f) retragerea autorizației acordate în baza art. 28 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 de către B.N.R., desemnată autoritate competentă potrivit art. XVI¹ alin. (2) lit. c) .

(2) În cazurile menționate la art. XIX¹ lit. a)-f) , B.N.R. poate aplica măsura constând în ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei fizice sau juridice și de abținere de la repetarea acesteia.

(3) În cazul menționat la alin. (1) lit. c) , atunci când persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societății-mamă care trebuie să întocmească conturi financiare consolidate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri netă anuală totală sau tipul de venit corespunzător conform actelor legislative contabile relevante, stabilit pe baza celei mai recente situații disponibile a conturilor consolidate aprobate de organul de conducere al societății-mamă principale.

(4) În aplicarea alin. (1) lit. e) , interdicția temporară prevăzută la art. 32 alin. (2) lit. c) și d) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 poate fi dispusă pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile și 5 ani. Retragerea temporară a autorizației potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) lit. h) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 poate fi dispusă pentru o perioadă cuprinsă între un an și 5 ani.

(5) Măsura administrativă prevăzută la alin. (2) poate fi aplicată concomitent cu dispunerea de sancțiuni sau independent de acestea.

(6) Cu privire la faptele prevăzute la art. XIX¹ , stabilirea tipului și nivelului unei sancțiuni sau măsuri administrative prevăzute la alin. (1) și (2) se face de către B.N.R., cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

(7) B.N.R. se asigură că sancțiunile și/sau măsurile administrative sunt puse în mod efectiv în aplicare.

Articolul XXI

În situațiile prevăzute la art. XIX alin. (1) în care entitatea este o persoană juridică, A.S.F. poate aplica sancțiunile contravenționale și măsurile administrative prevăzute la art. XX alin. (1) membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, directorilor sau membrilor directoratului, precum și altor persoane care sunt responsabile de încălcare, cum ar fi angajații respectivei persoane juridice sau altor persoane care exercită de jure și de facto funcții de conducere ori exercită activități aflate sub supravegherea A.S.F., cu respectarea corespunzătoare a legislației incidente în vigoare, precum și a actelor respectivei persoane juridice, dacă este cazul.

Articolul XXI¹

În situațiile prevăzute la art. XIX¹ , B.N.R. poate aplica sancțiunile și măsurile administrative prevăzute la art. XX¹ alin. (1) și (2) membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, directorilor sau membrilor directoratului, precum și altor persoane care sunt responsabile de încălcare, cum ar fi angajații respectivei persoane juridice, sau altor persoane care exercită funcții de conducere sau în fapt exercită atribuții proprii funcțiilor de conducere ori exercită activități aflate sub supravegherea B.N.R.

Articolul XXII

Prevederile art. 133 din Legea nr. 24/2017 se aplică în mod corespunzător și în legătură cu săvârșirea faptelor de nerespectare a dispozițiilor stabilite potrivit art. XIX alin. (1) , respectiv în legătură cu orice decizii de impunere a unor sancțiuni contravenționale sau a unor măsuri administrative luate potrivit art. XX alin. (1) .

Articolul XXII¹

(1) În situația entităților pentru care B.N.R. reprezintă autoritate competentă, potrivit prevederilor art. XVI¹ , și a persoanelor prevăzute la art. XXI¹ , constatarea faptelor prevăzute la art. XIX¹ se realizează de persoanele împuternicite din cadrul B.N.R. în cursul inspecțiilor sau investigațiilor efectuate la sediul acestor entități sau pe baza informațiilor și documentelor puse la dispoziția B.N.R., potrivit prevederilor art. XVII¹ alin. (2) , iar aplicarea sancțiunilor și măsurilor se face prin ordin emis de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau unul dintre viceguvernatorii B.N.R., cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. XX¹ alin. (1) lit. d) și e) , care sunt de competența Consiliului de administrație al B.N.R.

(2) Actele prevăzute la alin. (1) , prin care se aplică sancțiuni și/sau măsuri administrative, trebuie să cuprindă cel puțin elementele de identificare a persoanei în culpă, descrierea faptei și a circumstanțelor acesteia și temeiul de drept al dispunerii măsurii sau, după caz, al aplicării sancțiunii.

(3) Actele adoptate de B.N.R. potrivit alin. (1) , inclusiv cele cu privire la persoanele prevăzute la art. XXI¹ , pot fi contestate în termen de 15 zile de la data comunicării la Consiliul de administrație al B.N.R., care se pronunță prin hotărâre motivată în termen de 30 de zile de la data sesizării.

(4) Hotărârea Consiliului de administrație al B.N.R. poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 15 zile de la data comunicării. B.N.R. este singura autoritate în măsură a se pronunța asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative și cantitative care stau la baza emiterii actelor sale.

(5) În cazul contestării în instanță a actelor adoptate de B.N.R., instanța judecătorească se pronunță asupra legalității acestora.

(6) Dispozițiile alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul refuzului nejustificat al B.N.R. de a se pronunța, în termenele prevăzute de lege, cu privire la o cerere de autorizare care cuprinde toate datele și informațiile cerute potrivit prevederilor legale în vigoare.

(7) Până la adoptarea unei hotărâri de către Consiliul de administrație al B.N.R., potrivit alin. (3) , sau până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanța judecătorească, potrivit alin. (4) și (5) , executarea actelor emise de B.N.R. nu se suspendă.

Articolul XXIII

(1) A.S.F. își exercită competențele de a aplica sancțiunile contravenționale și măsurile administrative prevăzute la art. 32 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și la art. XIX-XXII , în oricare din următoarele moduri prevăzute la art. 33 lit. a)-d) din regulamentul european, după caz:

a) în mod direct;

b) în colaborare cu alte autorități;

c) sub propria lor responsabilitate, prin delegare către alte autorități;

d) prin sesizarea autorităților judiciare competente.

(2) Stabilirea tipului și nivelului unei sancțiuni contravenționale sau al unei măsuri administrative impuse în temeiul art. 32 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și în temeiul art. XIX-XXII se face de către A.S.F. cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 33 alin. (2) din regulamentul european.

Articolul XXIV

În cazul în care un investitor instituțional face o cerere unei părți responsabile de gestionarea investițiilor, în conformitate cu art. 5 alin. (5) din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și investitorul instituțional nu îndeplinește obligațiile celuilalt investitor instituțional, potrivit cererii menționate, partea responsabilă de gestionare și nu investitorul instituțional este pasibilă de orice sancțiune în temeiul art. 32 și 33 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și al art. XIX-XXIII .

Articolul XXIV¹

În cazul în care un investitor instituțional mandatează un alt investitor instituțional să ia decizii privind gestionarea investițiilor, potrivit prevederilor art. 5 alin. (5) din Regulamentul (UE) 2017/2.402, și partea responsabilă de gestionarea investițiilor nu îndeplinește obligațiile celuilalt investitor instituțional, partea responsabilă de gestionare, și nu investitorul instituțional care este expus la securitizare, este pasibilă de orice sancțiune potrivit prevederilor art. XIX¹ , XX¹ , XXI¹ și XXII¹ , cu aplicarea art. 32 și 33 din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

Articolul XXV

În calitate de autoritate competentă în sensul prevederilor art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/2.402 și art. XII , A.S.F. publică deciziile luate potrivit prezentului capitol, de impunere a unei sancțiuni contravenționale, respectiv informațiile aferente, în conformitate cu art. 37 din Regulamentul (UE) 2017/2.402.

Articolul XXV¹

În calitate de autoritate competentă, potrivit dispozițiilor art. XVI¹ , B.N.R. publică pe site-ul oficial, cu respectarea art. 37 din Regulamentul (UE) 2017/2.402, deciziile privind sancțiunile administrative adoptate în exercitarea competențelor conferite de prezentul capitol.

Articolul XXVI

(1) Dispozițiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.

(2) A.S.F emite reglementări în aplicarea prezentului capitol.

Articolul XXVI¹

(1) Pentru a asigura punerea în aplicare a prezentului capitol, a Regulamentului (UE) 2017/2.402, a regulamentelor delegate și a regulamentelor de implementare ale Comisiei Europene, B.N.R. poate emite reglementări care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În scopul unei aplicări unitare a Regulamentului (UE) 2017/2.402, a dispozițiilor legale cuprinse în prezentul capitol, precum și a reglementărilor emise în aplicarea acestora, B.N.R. poate emite instrucțiuni, care se publică pe pagina de internet a B.N.R.

(3) B.N.R. are în vedere ghidurile și recomandările emise de Autoritatea Bancară Europeană potrivit prevederilor art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei și emite, după caz, reglementări, instrucțiuni și/sau precizări prin care stabilește regimul aplicării respectivelor ghiduri și recomandări și le adaptează, dacă este cazul, condițiilor specifice din România.

(4) Entitățile pentru care B.N.R. este autoritate competentă, potrivit dispozițiilor art. XVI¹ , trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile și recomandările emise de Autoritatea Bancară Europeană în domeniul securitizării, potrivit instrucțiunilor și/sau precizărilor emise de B.N.R., și, respectiv, să respecte reglementările emise de B.N.R., potrivit alin. (3) , după caz.

(5) În situația în care entitățile pentru care B.N.R. este autoritate competentă, potrivit dispozițiilor art. XVI¹ , nu asigură implementarea corespunzătoare a instrucțiunilor și/sau precizărilor emise de B.N.R. potrivit alin. (3) , B.N.R. poate face recomandări entității respective, în vederea adoptării de măsuri de către aceasta pentru implementarea corespunzătoare a instrucțiunilor și/sau precizărilor B.N.R., și/sau poate dispune măsura prevăzută la art. XX¹ alin. (2) .