(1) Cu scopul de a evita apariția unor litigii, precum și pentru a asigura celeritatea soluționării acestora, prin decizie a președintelui ANCOM se vor publica, pentru anumite tipuri de infrastructură fizică, tarifele orientative pentru accesul la infrastructura operatorilor de rețea.
(2) Tarifele orientative prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (2) .
(3) Operatorii de rețea și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice vor ține cont în cel mai înalt grad, în procesul de negociere a contractelor de exercitare a dreptului de acces la infrastructura fizică, de tarifele orientative prevăzute la alin. (1) .
(4) ANCOM poate publica pe propria pagină de internet îndrumări privind situațiile în care operatorii de rețea pot refuza accesul prevăzut la art. 19 , precum și privind realizarea activității de inspecție prevăzute la art. 22 .