(1) În situația prevăzută la art. 5 alin. (2) lit. c) , în cazul în care salariatul care a fost pus la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare de către un agent de muncă temporară aflat pe teritoriul României trebuie să își desfășoare activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care lucrează în mod obișnuit pentru întreprinderea utilizatoare, în contextul prestării transnaționale de servicii de către întreprinderea utilizatoare, salariatul este considerat a fi detașat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă.
(2) Agentul de muncă temporară are obligația de a informa salariatul cu privire la modificarea locului de muncă, cu respectarea prevederilor art. 17 și 94 din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
(3) În situația prevăzută la alin. (1) , agentul de muncă temporară este considerat întreprindere în înțelesul art. 3 lit. b) .