LexistoriaDreptul la drept.

Domeniul de aplicare

Azi

Legea 16/2017 · 24 articole

Articolul 3

Prevederile prezentei legi se aplică:

a) întreprinderilor stabilite pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează pe teritoriul României salariați cu care au stabilite raporturi de muncă în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) ;

b) întreprinderilor stabilite pe teritoriul României care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează, pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, salariați cu care au stabilite raporturi de muncă, în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2) .

Articolul 4

Prezenta lege nu se aplică personalului navigant al întreprinderilor din marina comercială.

Articolul 5

(1) Prezenta lege se aplică în situația în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) iau decizia punerii în aplicare a uneia dintre următoarele măsuri cu caracter transnațional:

a) detașarea unui salariat pe teritoriul României, în numele întreprinderii și sub coordonarea acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detașarea și beneficiarul prestării de servicii care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;

b) detașarea unui salariat la o unitate sau la o întreprindere care aparține grupului de întreprinderi, situată pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;

c) punerea la dispoziție a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și agentul de muncă temporară.

(2) Prezenta lege se aplică în situația în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) iau decizia punerii în aplicare a uneia dintre următoarele măsuri cu caracter transnațional:

a) detașarea unui salariat de pe teritoriul României, în numele întreprinderii și sub coordonarea acesteia, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detașarea și beneficiarul prestării de servicii care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;

b) detașarea unui salariat de pe teritoriul României la o unitate sau la o întreprindere care aparține grupului de întreprinderi, situată pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și întreprinderea care face detașarea;

c) punerea la dispoziție a unui salariat, de către un agent de muncă temporară, la o întreprindere utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, ori pe teritoriul Confederației Elvețiene, dacă există un raport de muncă, pe perioada detașării, între salariat și agentul de muncă temporară.

Articolul 5¹

(1) În situația prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. c) , în cazul în care salariatul care a fost pus la dispoziția întreprinderii utilizatoare trebuie să își desfășoare activitatea pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât România, în contextul prestării transnaționale de servicii prin aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) de către întreprinderea utilizatoare, salariatul este considerat a fi detașat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) , întreprinderea utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul României are obligația de a informa agentul de muncă temporară care a pus la dispoziție salariatul, cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea activității pe teritoriul respectivului stat.

Articolul 5²

(1) În situația prevăzută la art. 5 alin. (2) lit. c) , în cazul în care salariatul care a fost pus la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare de către un agent de muncă temporară aflat pe teritoriul României trebuie să își desfășoare activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care lucrează în mod obișnuit pentru întreprinderea utilizatoare, în contextul prestării transnaționale de servicii de către întreprinderea utilizatoare, salariatul este considerat a fi detașat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă.

(2) Agentul de muncă temporară are obligația de a informa salariatul cu privire la modificarea locului de muncă, cu respectarea prevederilor art. 17 și 94 din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(3) În situația prevăzută la alin. (1) , agentul de muncă temporară este considerat întreprindere în înțelesul art. 3 lit. b) .

Articolul 5³

(1) În înțelesul prezentei legi, conducătorii auto angajați de întreprinderile menționate la art. 3 , care aplică măsurile cu caracter transnațional de la art. 5 alin. (1) lit. a) sau alin. (2) lit. a), nu sunt considerați salariați detașați pe teritoriul României, respectiv de pe teritoriul României, atunci când:

a) efectuează operațiuni de transport rutier bilateral de mărfuri;

b) efectuează, pe lângă efectuarea unei operațiuni de transport rutier bilateral, o activitate de încărcare și/sau descărcare în statele membre sau în țările terțe pe care le tranzitează, cu condiția ca acesta să nu încarce mărfuri și să le descarce în același stat membru;

c) efectuează maximum două activități suplimentare de încărcare și/sau descărcare în statele membre sau în țările terțe pe care le tranzitează, cu condiția de a nu încărca sau descărca mărfuri în același stat membru, atunci când operațiunea de transport rutier bilateral începută în statul membru de stabilire, în cursul căreia nu a fost efectuată nicio activitate suplimentară, este urmată de o operațiune de transport rutier bilateral către statul membru de stabilire;

d) efectuează operațiuni de transport rutier bilateral de persoane;

e) în cadrul transportului rutier bilateral de persoane efectuează o îmbarcare de persoane și/sau o debarcare de persoane în statele membre sau în țările terțe pe care le traversează, cu condiția ca acesta să nu ofere servicii de transport de persoane între două puncte din statul membru traversat. Aceleași dispoziții se aplică și călătoriei de întoarcere;

f) tranzitează teritoriul unui stat membru, fără a încărca sau a descărca mărfuri ori fără a îmbarca sau a debarca persoane;

g) efectuează segmentul rutier inițial sau final al unei operațiuni de transport combinat, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 88/199 9 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 401/2002 , în cazul în care segmentul rutier, luat separat, reprezintă o operațiune de transport bilateral de mărfuri.

(2) Excepțiile pentru activitățile suplimentare prevăzute la alin. (1) lit. b) , c) și e) se aplică numai până la data de la care tahografele inteligente ce respectă cerința de a înregistra trecerile frontierei și activitățile suplimentare, menționate la art. 8 alin. (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, trebuie să fie montate în vehiculele înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru, în temeiul art. 8 alin. (1) al patrulea paragraf din regulamentul respectiv.

(3) Începând cu data menționată la alin. (2) exceptările pentru activitățile suplimentare prevăzute la alin. (1) lit. b) , c) și e) se aplică doar conducătorilor auto care utilizează vehicule echipate cu tahografe inteligente, potrivit prevederilor art. 8, 9 și 10 din Regulamentul UE nr. 165/2014.

Articolul 5⁴

Conducătorii auto care efectuează operațiuni de cabotaj, astfel cum sunt definite în Regulamentele (CE) nr. 1.072/2009 și (CE) nr. 1.073/2009, sunt considerați ca fiind salariați detașați pe teritoriul României/de pe teritoriul României și intră în domeniul de aplicare a prezentei legi.

Articolul 6

(1) Salariații detașați pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condițiile de muncă prevăzute de legislația română și/sau de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel sectorial, cu aplicabilitate extinsă la întreg sectorul de activitate, conform prevederilor legale, cu privire la:

a) durata maximă a timpului de muncă și durata minimă a repausului periodic;

b) durata minimă a concediilor anuale plătite;

c) remunerația aplicabilă pe teritoriul României, inclusiv plata orelor suplimentare, cu excepția contribuțiilor prevăzute de Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale;

d) condițiile de punere la dispoziție a salariaților de către agenții de muncă temporară;

e) sănătatea, securitatea și igiena în muncă;

f) măsurile de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru femeile însărcinate sau pentru cele care au născut recent, precum și pentru copii și tineri;

g) egalitatea de tratament dintre bărbați și femei, precum și alte dispoziții în materie de nediscriminare.

h) condițiile privind cazarea salariaților, atunci când sunt oferite de angajator salariaților trimiși să exercite temporar lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu la un alt loc de muncă decât locul lor de muncă obișnuit;

i) indemnizațiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă pentru salariații obligați din rațiuni profesionale să călătorească către și de la locul lor de muncă obișnuit din România sau în cazul în care aceștia sunt trimiși temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obișnuit din România la un alt loc de muncă, în conformitate cu legislația națională sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

(2) Prevederile alin. (1) lit. i) se aplică exclusiv cheltuielilor de transport, cazare și masă suportate de salariații detașați pe teritoriul României atunci când aceștia sunt obligați să călătorească către și de la locul lor de muncă obișnuit sau în cazul în care aceștia sunt trimiși temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obișnuit la un alt loc de muncă pe teritoriul României, în conformitate cu legislația națională și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

Articolul 6¹

(1) În cazul în care durata efectivă a detașării depășește 12 luni, întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) garantează salariaților detașați pe teritoriul României, cu respectarea principiului egalității de tratament, suplimentar față de condițiile de muncă și de încadrare în muncă prevăzute la art. 6 , toate condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile acestora potrivit legislației naționale și contractelor colective de muncă aplicabile.

(2) În cazul în care durata efectivă a detașării depășește 12 luni, întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) nu pot să intervină asupra:

a) condițiilor de încheiere și de încetare a contractului individual de muncă, inclusiv a clauzelor de neconcurență;

b) contribuțiilor prevăzute de Legea nr. 1/2020 .

(3) Perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită până la 18 luni, cu condiția transmiterii de către întreprindere a unei notificări motivate la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială prestează activitatea salariații detașați, cel târziu în ziua anterioară împlinirii termenului prevăzut la alin. (1) .

(4) Modelul notificării și condițiile de transmitere ale notificării sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(5) Durata detașării transnaționale se calculează pe baza unei perioade de referință de un an de la data începerii acesteia. La calculul acestei durate se iau în considerare inclusiv perioadele în care postul a fost anterior ocupat de un alt salariat detașat în cadrul prestării de servicii transnaționale.

(6) În cazul în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) înlocuiesc un salariat detașat cu un alt salariat detașat care îndeplinește aceeași sarcină în același loc de muncă, durata detașării se calculează prin cumularea perioadelor de detașare a fiecăruia dintre salariații în cauză.

(7) Pentru a stabili dacă salariatul detașat îndeplinește, în înțelesul alin. (6) , aceeași sarcină în același loc de muncă se va ține cont, în principal, de natura serviciului care urmează să fie prestat, de activitatea care urmează să fie efectuată și de aceeași adresă a locului de muncă.

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (5) , la stabilirea duratei detașării transnaționale a conducătorilor auto pe teritoriul României se consideră că o detașare se încheie atunci când conducătorul auto părăsește teritoriul României în cursul efectuării transportului rutier internațional de mărfuri sau de persoane.

(9) Prin excepție de la prevederile alin. (6) , în cazul conducătorilor auto detașați pe teritoriul României, perioada de detașare nu se cumulează cu perioadele de detașare anterioare, în contextul în care astfel de operațiuni de transport rutier internațional sunt efectuate de același conducător auto sau de un alt conducător auto pe care acesta îl înlocuiește.

(10) Excepțiile și normele specifice menționate la alin. (8) și (9) se aplică numai în cazul conducătorilor auto angajați de întreprinderile menționate la art. 3 lit. a) , care aplică măsura cu caracter transnațional de la art. 5 alin. (1) lit. a) .

Articolul 6²

(1) Prin excepție de la prevederile art. 6 , salariații puși la dispoziție în condițiile art. 5 alin. (1) lit. c) beneficiază de condițiile de muncă prevăzute la art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) întreprinderea utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul României informează, în scris, agentul de muncă temporară cu privire la remunerație, condițiile de muncă, încadrare în muncă pe care le aplică la nivelul întreprinderii.

Articolul 7

(1) În scopul identificării situațiilor de detașare transnațională și pentru a preveni abuzurile și eludările dispozițiilor prezentei legi, Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, realizează o evaluare de ansamblu a tuturor elementelor faptice care caracterizează o detașare transnațională, în special a:

a) elementelor faptice care caracterizează activitățile desfășurate de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) în statul membru în care acestea sunt stabilite și, atunci când este necesar, în România;

b) elementelor faptice care caracterizează munca și situația salariatului detașat pe teritoriul României.

(2) Evaluarea de ansamblu prevăzută la alin. (1) se realizează în cadrul controalelor efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă, pentru fiecare situație de detașare transnațională.

(3) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) au următoarele caracteristici:

a) sunt destinate să ofere asistență inspectoratelor teritoriale de muncă în cadrul verificărilor și controalelor efectuate;

b) sunt factori orientativi în evaluarea de ansamblu care se realizează de către inspectoratele teritoriale de muncă în activitatea de verificare și control și nu pot fi luate în considerare separat;

c) nu trebuie îndeplinite cumulativ pentru fiecare caz de detașare transnațională, evaluarea acestora adaptându-se fiecărui caz în parte și luând în considerare particularitățile situației; nerespectarea unuia sau a mai multora dintre ele nu exclude în mod automat posibilitatea ca o situație dată să fie caracterizată drept situație de detașare.

(4) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) lit. a) au rolul de a stabili dacă o întreprindere exercită în mod efectiv activități semnificative, altele decât cele interne de gestionare și/sau administrative în statul membru de stabilire sau în Confederația Elvețiană, având ca perioadă de referință un interval de timp de un an anterior datei efectuării controlului.

(5) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) lit. b) au rolul de a evalua dacă un salariat care își desfășoară activitatea în mod obișnuit pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene este detașat temporar pe teritoriul României.

(6) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) sunt luate în considerare de către inspectoratele teritoriale de muncă în cadrul controlului și pentru a stabili dacă o persoană are calitatea de salariat, în conformitate cu legislația română, inclusiv pentru a identifica posibile cazuri de declarare a unui salariat detașat ca exercitând activități independente în scopul eludării prevederilor prezentei legi.

(7) În realizarea evaluării prevăzute la alin. (6) , inspectoratele teritoriale de muncă au în vedere și aspecte legate de executarea lucrărilor, de subordonarea și de remunerarea salariatului, indiferent de modalitatea de exprimare a acordului de voință a părților în cadrul raporturilor de muncă.

(8) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 7¹

(1) În cazul în care, în urma evaluării de ansamblu a elementelor faptice prevăzute la art. 7 alin. (1) , inspectorii de muncă constată neîndeplinirea condițiilor privind detașarea transnațională, aceștia sesizează, prin Inspecția Muncii, autoritățile competente din statul de origine al prestatorului de servicii și/sau, după caz, aplică beneficiarului din România prevederile art. 260 alin. (1) lit. e) și e¹) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) , salariații se bucură de toate drepturile salariaților detașați, prevăzute în prezenta lege.

(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, Inspecția Muncii cooperează administrativ, după caz, cu autoritățile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Articolul 8

Salariații detașați de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condițiile de muncă stabilite prin acte cu putere de lege, acte administrative, prin convenții colective sau sentințe arbitrale de generală aplicare, valabile în statul membru, altul decât România, sau în Confederația Elvețiană, pe teritoriul căruia/căreia sunt prestate serviciile, cu privire la:

a) durata maximă a timpului de muncă și durata minimă a repausului periodic;

b) durata minimă a concediilor anuale plătite;

c) remunerația aplicabilă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, inclusiv plata orelor suplimentare, cu excepția contribuțiilor prevăzute de Legea nr. 1/2020 ;

d) condițiile pentru punerea la dispoziție a salariaților, în special de către agenții de muncă temporară;

e) sănătatea, securitatea și igiena în muncă;

f) măsurile de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru femeile însărcinate sau pentru cele care au născut recent, precum și pentru copii și tineri;

g) egalitatea de tratament dintre bărbați și femei, precum și alte dispoziții în materie de nediscriminare.

h) condițiile privind cazarea salariaților atunci când sunt oferite de angajator salariaților trimiși să exercite temporar lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu la un alt loc de muncă decât locul lor de muncă obișnuit;

i) indemnizațiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă pentru salariații obligați din rațiuni profesionale să călătorească către și de la locul lor de muncă obișnuit în statul membru pe teritoriul căruia sunt detașați sau în cazul în care aceștia sunt trimiși temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obișnuit la un alt loc de muncă, în conformitate cu legislația sau contractul colectiv de muncă cu aplicabilitate generală din statul gazdă.

Articolul 8¹

Prevederile art. 8 lit. i) se aplică exclusiv cheltuielilor de transport, cazare și masă suportate de salariații detașați atunci când aceștia sunt obligați să călătorească către și de la locul lor de muncă obișnuit în statul membru pe teritoriul căruia sunt detașați sau în cazul în care aceștia sunt trimiși temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obișnuit la un alt loc de muncă în conformitate cu legislația sau contractul colectiv de muncă cu aplicabilitate generală din statul gazdă.

Articolul 8²

(1) În cazul în care durata efectivă a detașării depășește 12 luni, salariații detașați de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, cu respectarea principiului egalității de tratament, suplimentar față de condițiile de muncă și de încadrare în muncă prevăzute la art. 8 , de toate condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile care sunt stabilite în statul membru pe teritoriul căruia se desfășoară munca prin acte cu putere de lege și acte administrative și/sau prin convenții colective sau sentințe arbitrale care au fost declarate cu aplicare generală, cu excepția:

a) procedurilor, formalităților și condițiilor de încheiere și de încetare a contractului individual de muncă, inclusiv clauzelor de neconcurență;

b) schemelor de pensii ocupaționale suplimentare.

(2) Perioada detașării prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită până la 18 luni în situația transmiterii de către întreprindere a unei notificări motivate la autoritatea competentă pe teritoriul statului membru unde își desfășoară activitatea salariații detașați, în condițiile legislației statului respectiv.

(3) La stabilirea duratei detașării transnaționale, în cazul conducătorilor auto angajați de întreprinderile menționate la art. 3 lit. b) , care aplică măsura cu caracter transnațional de la art. 5 alin. (2) lit. a) , se consideră că o detașare se încheie atunci când conducătorul auto părăsește statul membru gazdă în cursul efectuării transportului rutier internațional de mărfuri sau de persoane. Respectiva perioadă de detașare nu se cumulează cu perioadele de detașare anterioare în contextul unor astfel de operațiuni internaționale efectuate de același conducător auto sau de un alt conducător auto pe care acesta îl înlocuiește.

Articolul 8³

Prin excepție de la prevederile art. 8 , salariații detașați în cadrul prestării de servicii transnaționale de pe teritoriul României, conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. c) , beneficiază de condițiile de muncă aplicabile lucrătorilor puși la dispoziție printr-un agent de muncă temporară stabilite în statul membru pe teritoriul căruia se desfășoară munca, în temeiul art. 5 din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară.

Articolul 9

Personalului angajatorilor stabiliți pe teritoriul României, care efectuează operațiuni de transport internațional, fiind trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, și care nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) , i se aplică prevederile art. 43 din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de drepturile prevăzute la art. 44 alin. (2) din același act normativ .

Articolul 10

Abrogat la 16 august 2020 · de Legea nr. 172/2020

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Prevederile art. 6 lit. b) și c) nu se aplică în cazul lucrărilor de montaj inițial și/sau de primă instalare a unui bun, activități care fac parte integrantă dintr-un contract de furnizare de bunuri, sunt necesare pentru punerea în funcțiune a bunului furnizat și sunt executate de salariați calificați și/sau specializați ai întreprinderii furnizoare, dacă durata detașării este de cel mult 8 zile.

(2) Durata detașării transnaționale se calculează pe baza unei perioade de referință de un an de la data începerii acesteia. La calculul duratei detașării transnaționale se iau în considerare perioadele anterioare în care postul a fost ocupat de un salariat detașat în cadrul prestării de servicii transnaționale.

(3) Excepția prevăzută la alin. (1) nu se aplică activităților din domeniul construcțiilor, care vizează construirea, repararea, întreținerea, modificarea sau demolarea clădirilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 11

(1) Indemnizația specifică detașării transnaționale este considerată parte a remunerației, cu excepția cheltuielilor generate de detașare, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. g) .

(2) Angajatorul, fără a aduce atingere prevederilor art. 6 lit. i) , rambursează salariaților detașați cheltuielile generate de detașare în conformitate cu legislația națională aplicabilă raportului de muncă.

Articolul 11¹

Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligația de a pune la dispoziția autorităților de control, la solicitarea acestora, documente din care să rezulte:

a) cuantumul total al remunerației aplicabile pe teritoriul României de care va beneficia salariatul pe perioada detașării, cu evidențierea distinctă a indemnizației specifice detașării;

b) cheltuielile generate de detașare și modalitatea de acordare sau de rambursare a acestora, respectiv modalitatea de asigurare a transportului, cazării sau mesei, după caz, în conformitate cu legislația națională aplicabilă raportului de muncă și/sau cu practicile naționale aplicabile raportului de muncă, respectiv condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile acestuia.

Articolul 11²

(1) Pentru verificarea respectării de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) a remunerației aplicabile pe teritoriul României, inspectorii de muncă vor compara remunerația efectiv plătită lucrătorului detașat cu remunerația cuvenită în conformitate cu legislația națională.

(2) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documente pe baza cărora să poată fi identificate elementele constitutive ale remunerației acordate lucrătorilor detașați pe teritoriul României, în conformitate cu dreptul intern din statul membru de stabilire.

Articolul 11³

(1) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) au obligația de a informa, în scris, salariatul detașat de pe teritoriul României, anterior detașării, cu privire la:

a) elementele constitutive ale remunerației la care are dreptul lucrătorul, în conformitate cu legislația aplicabilă în statul membru gazdă, și nivelul acestora;

b) cuantumul total al remunerației acordate salariatului pe perioada detașării, cu evidențierea distinctă a indemnizației specifice detașării, atunci când aceasta este acordată;

c) cheltuielile efectiv generate de detașare, precum transportul, cazarea și masa, precum și modalitatea de acordare sau de rambursare a acestora, respectiv modalitatea de asigurare a transportului, cazării sau mesei, după caz;

d) linkul către site-ul oficial național unic creat de statul membru gazdă în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Directiva 2014/67/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012.

(2) Informarea prevăzută la alin. (1) cuprinde și informațiile prevăzute la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prevederile alin. (1) lit. a) și d) nu se aplică în cazul în care durata detașării este mai mică sau egală cu 7 zile consecutive.

(4) Suplimentar față de obligațiile stabilite la alin. (1) și (2) , angajatorii au obligația de a-i informa pe salariații angajați în funcția de conducător auto cu privire la drepturile și obligațiile lor, prevăzute de prezenta lege și de Directiva 2020/1.057/UE, prin afișarea acestor informații la sediul întreprinderii.

Articolul 12

(1) În situația în care legislația sau/și contractele colective aplicabile salariaților detașați în statul membru sau Confederația Elvețiană, în care este stabilită întreprinderea prevăzută la art. 3 lit. a) , prevede condiții de muncă mai favorabile, se aplică reglementările respective.

(2) În situația în care legislația și contractele colective de muncă aplicabile din România prevăd condiții de muncă mai favorabile decât condițiile prevăzute în legislația sau practica statului membru sau a Confederației Elvețiene, pe teritoriul căruia/căreia sunt detașați lucrătorii români, are prioritate legislația română.

Articolul 13

(1) Întreprinderile care nu sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Confederației Elvețiene și care detașează salariați pe teritoriul României nu pot beneficia de un tratament mai favorabil decât întreprinderile stabilite într-un stat membru sau pe teritoriul Confederației Elvețiene.

(2) Întreprinderile de transport rutier stabilite într-o țară terță și care detașează conducători auto pe teritoriul României nu beneficiază de un tratament mai favorabil decât cele stabilite într-un stat membru, inclusiv atunci când efectuează operațiuni de transport în temeiul unor acorduri rutiere bilaterale sau multilaterale prin care se acordă acces la piața Uniunii Europene sau la părți ale acesteia.