(1) Prevederile prezentului titlu se aplică persoanelor care exercită următoarele demnitati publice și funcții publice:

a) Președinte al României;

b) deputat și senator;

c) consilier prezidential și consilier de stat din Administrația Prezidentiala;

d) prim-ministru, ministru, ministru delegat, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora, prefect și subprefect;

e) magistrați;

f) aleși locali;

g) funcționari publici.

(2) Funcțiile asimilate celor de ministru, secretar de stat și subsecretar de stat din cadrul unor autorități publice centrale sunt cele prevăzute în actele normative privind organizarea și funcționarea acestor autorități.

(3) Prin aleși locali se înțelege primării și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali și consilierii județeni.