LexistoriaDreptul la drept.

Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice

Azi

Legea 161/2003 · 54 articole

Capitolul I — Abrogat.

Articolul 68

Abrogat cel târziu la 10 iulie 2011 · de Legea nr. 144/2007

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Prezentul titlu reglementează conflictul de interese și regimul incompatibilităților ce pot interveni în exercitarea demnitatilor publice și funcțiilor publice.

Articolul 69

Abrogat cel târziu la 10 iulie 2011 · de Legea nr. 144/2007

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Prevederile prezentului titlu se aplică persoanelor care exercită următoarele demnitati publice și funcții publice:

a) Președinte al României;

b) deputat și senator;

c) consilier prezidential și consilier de stat din Administrația Prezidentiala;

d) prim-ministru, ministru, ministru delegat, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora, prefect și subprefect;

e) magistrați;

f) aleși locali;

g) funcționari publici.

(2) Funcțiile asimilate celor de ministru, secretar de stat și subsecretar de stat din cadrul unor autorități publice centrale sunt cele prevăzute în actele normative privind organizarea și funcționarea acestor autorități.

(3) Prin aleși locali se înțelege primării și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali și consilierii județeni.

Capitolul II — Conflictul de interese
Secțiunea 1 — Definiție și principii

Articolul 70

Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Articolul 71

Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.

Secțiunea a 2-a — Conflictul de interese în exercitarea funcției de membru al Guvernului și a altor funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală

Articolul 72

(1) Persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I.

(2) Obligațiile prevăzute în alin. (1) nu privesc emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.

Articolul 73

(1) Încălcarea obligațiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) constituie abatere administrativă, dacă nu este o fapta mai grava, potrivit legii.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate prin încălcarea obligațiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

(3) Abrogat.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.

(6) Abrogat.

(7) Abrogat.

Articolul 74

Abrogat cel târziu la 10 iulie 2011 · de Legea nr. 144/2007

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În cazul conflictului de interese prevăzut în prezenta secțiune, primul-ministru poate fi sesizat de orice persoană sau se poate sesiza din oficiu.

(2) Persoanei care a sesizat conflictul de interese i se comunică, în scris, modul de soluționare a sesizării, în termen de 30 de zile de la data soluționării acesteia.

Articolul 75

Persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim ca urmare a existenței unui conflict de interese prevăzut în prezenta secțiune se poate adresa instanței de judecată competente, potrivit legii, în funcție de natura actului emis sau încheiat.

Secțiunea a 3-a — Conflictul de interese privind aleșii locali

Articolul 76

(1) Primării și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I.

(1¹) Dispozițiile art. 228 alin. (1) lit. b) - f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

(3) Abrogat.

(4) Abrogat.

Articolul 77

Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute la art. 228 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 78

Persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim ca urmare a existenței unui conflict de interese prevăzut în prezenta secțiune se poate adresa instanței de judecată competente, potrivit legii, în funcție de natura actului emis sau încheiat.

Secțiunea a 4-a — Conflictul de interese privind funcționarii publici

Articolul 79

(1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se afla în una dintre următoarele situații:

a) rezolvă cereri, ia decizii sau participă la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;

b) participa în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;

c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influenta deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

(2) În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) , conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcționarul public în cauza, va desemna un alt funcționar public, care are aceeași pregătire și nivel de experiență.

(4) Încălcarea dispozițiilor alin. (2) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.

Capitolul III — Incompatibilități
Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Articolul 80

Incompatibilitățile privind demnitățile publice și funcțiile publice sunt cele reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorității sau instituției publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică își desfășoară activitatea, precum și de dispozițiile prezentului titlu.

Secțiunea a 2-a — Incompatibilități privind calitatea de parlamentar

Articolul 81

(1) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, potrivit Constituției, cu excepția celei de membru al Guvernului.

(2) Prin funcții publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, se înțelege funcțiile din administrația publică asimilate celor de ministru, funcțiile de secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate celor de secretar de stat și subsecretar de stat din cadrul organelor de specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor, funcțiile din Administrația Prezidențială, din aparatul de lucru al Parlamentului și al Guvernului, funcțiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorități și instituții publice, funcțiile de consilieri locali și consilieri județeni, de prefecți și subprefecți și celelalte funcții de conducere din aparatul propriu al prefecturilor, funcțiile de primar, viceprimar și secretar ai unităților administrativ-teritoriale, funcțiile de conducere și execuție din serviciile publice descentralizate ale ministerelor și celorlalte organe din unitățile administrativ-teritoriale și din aparatul propriu și serviciile publice ale consiliilor județene și consiliilor locale, precum și funcțiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le dețin să candideze în alegeri.

Articolul 82

(1) Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

a) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare și la instituțiile publice;

b) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. a) ;

c) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. a) ;

d) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

e) calitatea de comerciant persoană fizică;

f) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

g) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte;

h) funcția de președinte, vicepreședinte, secretar și trezorier al federațiilor și confederațiilor sindicale.

(2) Abrogat.

(3) Deputații și senatorii pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

Articolul 82¹

(1) Deputatul sau senatorul care exercită și profesia de avocat nu poate acorda asistență juridică suspecților ori inculpaților și nici nu îi poate asista sau reprezenta în instanțe în cauzele penale privind:

a) infracțiunile contra securității naționale, prevăzute la art. 394 - 410 și art. 412 din Codul penal , precum și cele prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) infracțiunile de genocid, contra umanității și de război, prevăzute la art. 438 - 445 din Codul penal .

(2) Deputatul sau senatorul care exercită și profesia de avocat nu poate să pledeze în procese intentate statului român, în fața instanțelor internaționale.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acordă asistență ori reprezentare soțului sau rudelor până la gradul al IV-lea inclusiv.

Articolul 83

(1) Deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a prezentului titlu se afla în una dintre incompatibilitățile prevăzute de art. 81 și 82 va informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte.

(2) În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) , deputatul sau senatorul va opta între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții.

(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2) , dacă starea de incompatibilitate continua să existe, deputatul sau senatorul este considerat demisionat din funcția de deputat sau de senator. Demisia se aduce la cunoștința Camerei din care face parte parlamentarul. Hotărârea Camerei prin care se constată demisia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Procedura de constatare a incompatibilității este cea prevăzută în Regulamentul Camerei Deputaților și în Regulamentul Senatului.

Secțiunea a 3-a — Incompatibilități privind funcția de membru al Guvernului și alte funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală

Articolul 84

(1) Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

a) orice alta funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator ori a altor situații prevăzute de Constituție;

b) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

c) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

d) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. c) ;

e) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. c) ;

f) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

(2) Funcția de secretar de stat, funcția de subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, precum și cu exercitarea funcțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-i) .

(3) În mod excepțional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2) ca reprezentanți ai statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membri în consiliul de administrație, în consiliul de supraveghere sau ai directoratului regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori ai societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta.

(4) Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat și persoanele care îndeplinesc funcții asimilate acestora pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Dispozițiile art. 462 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Articolul 85

(1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

a) calitatea de deputat sau senator;

b) funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București;

c) funcția de consilier local sau consilier județean;

d) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere ori al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e) ;

g) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. e) ;

h) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

i) calitatea de comerciant persoană fizică;

j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

k) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

(2) Prefecții și subprefecții pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Dispozițiile art. 462 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Articolul 86

(1) Persoana care exercită una dintre funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 poate renunța la funcția care atrage starea de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data depunerii jurământului sau, după caz, de la data numirii în funcție.

(2) În cazul în care în timpul exercitării funcției publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 apare unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, persoanele vizate au obligația ca în termen de 30 de zile de la apariția stării de incompatibilitate să ia măsuri pentru a înceta starea de incompatibilitate.

(3) Dacă persoanele care ocupă funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 nu acționează pentru încetarea incompatibilității în termenul prevăzut la alin. (1) și (2) , sancțiunea aplicabilă acestora este încetarea mandatului sau, după caz, eliberarea din funcție.

(4) Constatarea stării de incompatibilitate se face în condițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

Secțiunea a 4-a — Incompatibilități privind aleșii locali

Articolul 87

(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

a) Abrogată.

b) funcția de prefect sau subprefect;

c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere sau al directoratului ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație;

e) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială;

f) Abrogată.

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) calitatea de deputat sau senator;

j) funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcție asimilată acestora;

k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale.

(1¹) Activitatea desfășurată de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, în calitate de membru al consiliului de administrație al unei entități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație, la unitățile și instituțiile de învățământ de stat sau confesionale și la spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale nu este retribuită.

(2) Primării și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București nu pot deține, pe durata exercitării mandatului, funcția de consilier județean.

(3) Primării și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

Articolul 88

(1) Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

a) funcția de primar;

b) funcția de prefect sau subprefect;

c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului ori în cadrul cancelariei prefectului, în cazul consilierului local, sau în aparatul de specialitate al consiliului județean ori în cadrul cancelariei prefectului din județul respectiv, în cazul consilierului județean.

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține participație, în cazul consilierului local, respectiv la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum și la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține participație, în cazul consilierului județean;

e) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes național care își are sediul sau care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectiva;

f) funcția de reprezentant al statului la o societate comercială care își are sediul ori care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectiva;

g) calitatea de deputat sau senator;

h) funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora.

i) calitatea de consilier personal al primarului, în cazul consilierului local, respectiv calitatea de consilier personal al președintelui sau vicepreședintelui consiliului județean, în cazul consilierului județean;

j) funcția de administrator public al unității administrativ-teritoriale;

k) calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul agenției pentru dezvoltare regională al cărei membru este unitatea administrativ-teritorială în care alesul local își exercită mandatul.

(1¹) Activitatea desfășurată de consilierul local sau consilierul județean, în calitate de membru al consiliilor de administrație al unei entități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație, la unitățile și instituțiile de învățământ de stat sau confesionale și la spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale nu este retribuită.

(1²) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (1) lit. c) , consilierul local care are încheiat un contract în condițiile prevăzute la art. 39 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de asistent personal al persoanei cu handicap grav.

(2) O persoană nu poate exercita în același timp un mandat de consilier local și un mandat de consilier județean.

Articolul 89

(1) Calitatea de ales local este incompatibilă și cu calitatea de acționar semnificativ la o societate comercială înființată de consiliul local, respectiv de consiliul județean.

(2) Incompatibilitatea exista și în situația în care soțul sau rudele de gradul I ale alesului local dețin calitatea de acționar semnificativ la unul dintre agenții economici prevăzuți la alin. (1) .

(3) Prin acționar semnificativ se înțelege persoana care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.

Articolul 90

(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.

Articolul 91

(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2) , după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local.

(1¹) Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.

(2) În cazul prevăzut la art. 89 , incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soțul sau rudă de gradul I a acestuia devin acționari.

(3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 30 de zile de la numirea sau alegerea în această funcție.

(4) În situația în care raportul de evaluare privind incompatibilitatea a rămas definitiv, mandatul alesului local încetează de drept înainte de termen. Constatarea încetării de drept a mandatului de ales local se face de către prefect prin ordin, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.

(5) Abrogat.

(6) Abrogat.

Articolul 92

Abrogat la 31 august 2026 · de Legea nr. 180/2026

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.

(2) Consilierii locali și consilierii județeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligația ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, sa renunțe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale.

(3) Încălcarea obligației prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local.

(4) Constatarea încetării mandatului de consilier local sau consilier județean se face prin ordin al prefectului, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale.

(5) Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competența.

(6) Prevederile alin. (1) și (3) nu se aplică dacă, până la emiterea ordinului de către prefect, se face dovada ca încălcarea dispozițiilor art. 90 a încetat.

Articolul 93

(1) Prevederile art. 90 se aplică și persoanelor încadrate în aparatul de specialitate al primarului sau al consiliului județean ori la regiile autonome aflate sub autoritatea consiliilor locale sau județene sau la societățile înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Dispozițiile art. 90 alin. (2) se aplică și primarului, viceprimarului, președintelui și vicepreședintelui consiliului județean.

(3) Încălcarea de către persoanele prevăzute la alin. (1) a dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a raporturilor de muncă sau de serviciu.

(4) Constatarea încetării raporturilor de muncă sau de serviciu se face prin ordin sau dispoziție a conducătorilor autorităților publice sau ai agenților economici prevăzuți la alin. (1) .

Articolul 93¹

Administratorului public i se aplică dispozițiile art. 76 și regimul incompatibilităților prevăzut în prezentul titlu pentru primari și viceprimari.

Secțiunea a 5-a — Incompatibilități privind funcționarii publici

Articolul 94

(1) Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

(2) Funcționarii publici nu pot exercita alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;

b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;

c) în cadrul regiilor autonome, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public;

d) în calitate de membru al unui grup de interes economic;

e) în cadrul organizațiilor internaționale, cu excepția situației în care funcționarul public exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.

(2¹) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și c) , funcționarul public care:

a) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activitățile desfășurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condițiile rezultate din actele normative în vigoare;

b) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare;

c) exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.

d) exercită raporturi de serviciu cu timp parțial în cadrul autorităților administrației publice locale sau instituțiilor publice subordonate, după caz, potrivit art. 378¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare.

(2²) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) , funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, cu excepția funcționarilor publici care exercită atribuții ca auditor sau atribuții de control asupra activității derulate în cadrul acesteia și a funcționarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfășurată în cadrul respectivei echipe generează o situație de conflict de interese cu funcția publică pe care o ocupă.

(2³) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) , funcționarul public al cărui raport de serviciu este suspendat în condițiile prevăzute la art. 514 alin. (1) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(2⁴) Prevederile alin. (2) lit. a) și c)-e) se aplică și în situația în care raportul de serviciu al funcționarului public este suspendat conform legii.

(3) Abrogat.

(4) Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătura cu funcția publică pe care o exercita.

(5) În situația prevăzută la alin. (2) lit. b) , la încheierea mandatului demnitarului, funcționarul public este reîncadrat în funcția publică deținută sau într-o funcție similară.

Articolul 95

(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care șeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.

(3) Persoanele care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2) vor opta, în termen de 30 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.

(4) Orice persoană poate sesiza existenta situațiilor prevăzute la alin. (1) sau (2) .

(5) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) și neîndeplinirea obligației prevăzute la alin. (3) se face în condițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Abrogat.

Articolul 96

(1) Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului.

(2) În situația funcționarilor publici care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (1) , documentele care alcătuiesc dosarul profesional sunt gestionate de către autoritatea sau instituția publică la care aceștia sunt numiți.

Articolul 97

(1) Funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică.

(2) Raportul de serviciu al funcționarului public se suspenda:

a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;

b) până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit.

Articolul 98

(1) Funcționarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite.

(2) Funcționarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere, administrare și control ale unui partid politic, atât la nivel național, cât și la nivel local.

(3) Funcționarii publici care, potrivit legii, fac parte din categoria înalților funcționari publici nu pot fi membri ai unui partid politic, sub sancțiunea destituirii din funcția publică.

(4) Funcționarii publici pot face parte din birourile electorale.

Capitolul IV — Alte conflicte de interese și incompatibilități

Articolul 99

(1) Persoanelor care exercita următoarele demnități publice și funcții publice de autoritate din cadrul autorităților și instituțiilor aflate exclusiv sub control parlamentar:

a) abrogată;

b) președintele Consiliului Legislativ și președinții de secție;

c) Avocatul Poporului și adjuncții săi;

d) membrii Consiliului Concurenței;

e) membrii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară;

f) guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administrație și angajații cu funcții de conducere ai Băncii Naționale a României;

g) directorul Serviciului Român de Informații, prim-adjunctul și adjuncții săi;

h) directorul Serviciului de Informații Externe și adjuncții săi;

i) abrogată;

j) membrii Consiliului Național al Audiovizualului;

k) membrii consiliilor de administrație și ai comitetelor directoare ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune;

l) membrii Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității;

m) directorul general și membrii Consiliului director al Agenției Naționale de Presă AGERPRES li se aplică dispozițiile art. 72 și regimul incompatibilităților prevăzut în prezentul titlu pentru miniștri și, respectiv, secretari de stat, precum și incompatibilitățile prevăzute în legi speciale.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Dispozițiile art. 462 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(3) Dispozițiile art. 73 se aplică în mod corespunzător și persoanelor prevăzute la alin. (1) .

(4) Persoanele care ocupă demnitățile publice și funcțiile publice de autoritate prevăzute la alin. (1) , dacă se află într-un caz de incompatibilitate, vor opta în termen de 30 de zile între aceste funcții și cele care sunt incompatibile cu acestea, demisionând din una dintre aceste funcții.

(5) Abrogat.

(6) După expirarea termenului prevăzut la alin. (4) , dacă starea de incompatibilitate continuă să existe, persoana care ocupă funcția sau demnitatea publică este considerată demisionată din această funcție. Demisia se aduce la cunoștința Camerei Deputaților și, respectiv, Senatului. Hotărârea Camerei prin care se constată demisia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 99¹

Membrii Curții de Conturi sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători.

Articolul 100

(1) Consilierilor prezidențiali și consilierilor de stat din Administrația Prezidențială li se aplică dispozițiile art. 72 și regimul incompatibilităților prevăzut în prezentul titlu pentru miniștri și, respectiv, secretari de stat.

(2) Consilierii prezidențiali și consilierii de stat din Administrația Prezidențială pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

(3) Dispozițiile art. 73 și 74 se aplică în mod corespunzător și persoanelor prevăzute la alin. (1) de către Președintele României.

(4) Procedurile de constatare a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute la alin. (1) sunt cele stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare al Administrației Prezidențiale.

Articolul 100¹

În mod excepțional, pentru persoanele numite, potrivit legii, de Președintele României, de Parlament, la propunerea acestuia, sau de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, birourile permanente ale Camerelor, în ședință comună, pot aproba, la sesizarea Președintelui României, îndeplinirea, în continuare, a funcției care a generat cazul de incompatibilitate, dacă un interes public impune aceasta.

Capitolul V — Reglementări privind magistrații

Articolul 101

Funcția de judecător și procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

Articolul 102

Magistraților le este interzis:

a) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;

b) să aibă calitatea de asociat, membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare sau financiare, companii naționale, societăți naționale ori regii autonome;

c) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Articolul 103

(1) Magistrații nu se subordonează scopurilor și doctrinelor politice.

(2) Magistrații nu pot să facă parte din partide politice ori să desfășoare activități cu caracter politic.

(3) Magistrații au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice.

Articolul 104

Magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia.

Articolul 105

(1) Magistraților le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror:

a) dacă sunt soți sau rude până la gradul IV inclusiv între ei;

b) dacă ei, soții sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și magistratului care participă, în calitate de judecător sau procuror, la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soțul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă și ale Codului de procedură penală referitoare la incompatibilități, abținere și recuzare.

Articolul 106

(1) Judecătorul care devine avocat nu poate pune concluzii la instanța unde a funcționat, timp de 2 ani de la încetarea calității de judecător.

(2) Procurorul care devine avocat nu poate acorda asistență juridică la organele de urmărire penală din localitatea unde a funcționat, timp de 2 ani de la încetarea calității de procuror.

Articolul 107

Magistrații au obligația de a aduce de îndată la cunoștința președintelui instanței sau, după caz, a procurorului general în subordinea căruia funcționează orice ingerință în actul de justiție, de natură politică sau economică, din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de persoane.

Articolul 108

(1) Încălcarea dispozițiilor art. 101-105 și 107 constituie abateri disciplinare și se sancționează, în raport cu gravitatea abaterilor, cu:

a) suspendarea din funcție pe timp de maximum 6 luni;

b) îndepărtarea din magistratură.

(2) Sancțiunile disciplinare se aplică de către Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit procedurii stabilite în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Judecătorul sau procurorul sancționat cu îndepărtarea din magistratură nu poate ocupa nici o funcție de specialitate juridică timp de 3 ani.

Articolul 109

(1) Magistrații pot participa la elaborarea de publicații sau studii de specialitate, a unor lucrări literare ori științifice sau la emisiuni audiovizuale, cu excepția celor cu caracter politic.

(2) Magistrații pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de elaborare a unor proiecte de acte normative, a unor documente interne sau internaționale.

Articolul 110

Dispozițiile art. 101-104 , 107 și 109 se aplică în mod corespunzător și judecătorilor Curții Constituționale.

Capitolul VI — Dispoziții comune

Articolul 111

(1) Persoanele care exercită demnitățile publice și funcțiile publice prevăzute în prezentul titlu vor depune o declarație de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcțiile și activitățile pe care le desfășoară, cu excepția celor legate de mandatul sau funcția publică pe care o exercita.

(2) Funcțiile și activitățile care se includ În declarația de interese sunt:

a) calitatea de asociat sau acționar la societăți comerciale, companii/societăți naționale, instituții de credit, grupuri de interes economic, precum și membru în asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale;

b) funcția de membru în organele de conducere, administrare și control ale societăților comerciale, regiilor autonome, companiilor/societăților naționale, instituțiilor de credit, grupurilor de interes economic, asociațiilor sau fundațiilor ori al altor organizații neguvernamentale;

c) calitatea de membru în cadrul asociațiilor profesionale și/sau sindicale;

d) calitatea de membru în organele de conducere, administrare și control, retribuite sau neretribuite, deținute în cadrul partidelor politice, funcția deținută și denumirea partidului politic.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) , care nu îndeplinesc alte funcții sau nu desfășoară alte activități decât cele legate de mandatul sau funcția pe care o exercită, depun o declarație în acest sens.

Articolul 112

Abrogat cel târziu la 10 iulie 2011 · de Legea nr. 144/2007

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Declarația de interese se depune în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau în termen de 15 zile de la data validării mandatului ori, după caz, de la data numirii în funcție.

(2) Persoanele care exercită demnitățile publice și funcțiile publice prevăzute în prezentul titlu vor actualiza declarațiile de interese ori de câte ori intervin schimbări care, potrivit art. 111 alin. (2), trebuie înscrise în aceste declarații. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data începerii, modificării sau încetării funcțiilor sau activităților.

Articolul 113

Abrogat cel târziu la 10 iulie 2011 · de Legea nr. 144/2007

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Declarațiile de interese sunt publice și se depun după cum urmează:

a) Președintele României, la șeful Cancelariei Administrației Prezidențiale;

b) deputații și senatorii, la secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte;

c) consilierii prezidentiali și consilierii de stat din Administrația Prezidentiala, la șeful Cancelariei Administrației Prezidențiale;

d) membrii Guvernului, secretarii de stat și subsecretarii de stat, la secretarul general al Guvernului;

e) persoanele care îndeplinesc funcții asimilate celei de ministru, secretar de stat sau subsecretar de stat, la secretarul general al autorității publice sub controlul căreia se afla;

f) magistrații, la președintele instanței sau la conducătorul parchetului la care funcționează; președinții instanțelor și conducătorii parchetelor, la președinții instanțelor și, respectiv, conducătorii parchetelor superioare; președintele Curții Supreme de Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și procurorul general al Parchetului Național Anticoruptie, la Consiliul Superior al Magistraturii;

g) prefectii și subprefectii, la secretarul general al prefecturii;

h) alesii locali, la secretarul unității administrativ-teritoriale;

i) funcționarii publici, la compartimentul de resurse umane din cadrul autorităților publice, instituțiilor publice sau, după caz, al unităților din care fac parte.

(2) Numele persoanelor prevăzute la alin. (1), care, în mod nejustificat, nu depun declarația de interese potrivit art. 112, se publică pe paginile de Internet ale Parlamentului, Guvernului, ministerelor, celorlalte autorități ori instituții publice centrale, prefecturilor sau consiliilor județene, după caz.

(3) Evidenta declarațiilor de interese se consemnează într-un registru special, denumit "Registrul declarațiilor de interese", al cărui model se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 114

(1) Se interzice folosirea de către o persoană care exercită o demnitate publică sau o funcție publică dintre cele prevăzute în prezentul titlu, în interes privat, a simbolurilor care au legătură cu exercițiul demnității sau funcției sale.

(2) Se interzice folosirea sau permisiunea de a folosi numele însoțit de calitatea persoanei care exercita demnitățile publice și funcțiile publice prevăzute în prezentul titlu în orice forma de publicitate a unui agent economic român sau străin, precum și a vreunui produs comercial, național sau străin.

(3) Se interzice folosirea sau permisiunea de a folosi imaginea publică, numele, vocea sau semnătura persoanei care exercita demnitățile publice și funcțiile publice prevăzute în prezentul titlu pentru orice forma de publicitate privitoare la o activitate care aduce profit, cu excepția publicității gratuite pentru scopuri caritabile.

(4) Se interzice persoanelor care exercită o demnitate publică sau o funcție publică dintre cele prevăzute în prezentul titlu folosirea sau exploatarea directă sau indirectă a informațiilor care nu sunt publice, obținute în legătura cu exercitarea atribuțiilor, în scopul obținerii de avantaje pentru ei sau pentru alții.

Capitolul VII — Dispoziții finale

Articolul 115

Alte cazuri de incompatibilități și interdicții sunt cele stabilite prin legi speciale.

Articolul 116

(1) Prefecții sunt obligați să verifice, în cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, situația tuturor aleșilor locali din județ. În acest scop, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, precum și conducătorii oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale sunt obligați să pună la dispoziția prefectului și a persoanelor împuternicite de acesta datele solicitate, necesare stabilirii persoanelor cărora le sunt aplicabile incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de prezentul titlu.

(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage aplicarea de sancțiuni, potrivit legii.

Articolul 117

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, art. 30 , art. 60 alin. (1) lit. b), art. 62, art. 72 alin. (2) lit. b), art. 131 și teza finala a art. 152 "iar consilierii în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi își vor exercita mandatul până la următoarele alegeri locale" din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2002 privind instituirea unor interdicții pentru aleșii locali și funcționarii publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 2 februarie 2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 378/2002 .