(1) Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:
a) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare și la instituțiile publice;
b) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. a) ;
c) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. a) ;
d) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;
e) calitatea de comerciant persoană fizică;
f) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
g) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte;
h) funcția de președinte, vicepreședinte, secretar și trezorier al federațiilor și confederațiilor sindicale.
(2) Abrogat.
(3) Deputații și senatorii pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.