(1) Deputatul sau senatorul care exercită și profesia de avocat nu poate acorda asistență juridică suspecților ori inculpaților și nici nu îi poate asista sau reprezenta în instanțe în cauzele penale privind:
a) infracțiunile contra securității naționale, prevăzute la art. 394 - 410 și art. 412 din Codul penal , precum și cele prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) infracțiunile de genocid, contra umanității și de război, prevăzute la art. 438 - 445 din Codul penal .
(2) Deputatul sau senatorul care exercită și profesia de avocat nu poate să pledeze în procese intentate statului român, în fața instanțelor internaționale.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acordă asistență ori reprezentare soțului sau rudelor până la gradul al IV-lea inclusiv.