(1) În cazul unui audit statutar la o entitate de interes public, le este permisă acționarilor care reprezintă 5% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul social, organismelor de conducere ale entității auditate, precum și ASPAAS înaintarea unei plângeri către o instanță judecătorească competentă prin care se solicită revocarea auditorului financiar sau încetarea anticipată a contractului de audit statutar cu firma de audit, dacă există motive întemeiate în acest scop.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) se poate solicita instanței obligarea firmei de audit la revocarea auditorului financiar desemnat de firma de audit pentru a efectua o anumită misiune de audit statutar.

(3) ASPAAS poate cere revocarea auditorului financiar sau încetarea anticipată a contractului de audit statutar, după caz, dacă auditorului financiar sau firmei de audit i s-a aplicat o sancțiune, rămasă definitivă, potrivit prevederilor art. 40 alin. (4) lit. d) și e) .

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică și asigurării raportării privind durabilitatea.