(1) La producerea mustului, vinului și a produselor vinicole sunt interzise:
a) adaosul de apă;
b) adaosul de alcool în practicile oenologice autorizate, excepție făcând practicile care vizează obținerea mustului de struguri proaspăt oprit din fermentare prin adaos de alcool de natură vinicolă, a vinului licoros, a vinului spumant, a vinului alcoolizat și a vinului petiant; celelalte categorii de vinuri depistate ca fiind alcoolizate nu pot fi utilizate decât pentru distilare;
c) cupajul unui vin originar dintr-o țară terță cu un vin din cadrul Uniunii Europene și cupajarea între vinuri originare din țările terțe pe teritoriul Uniunii Europene;
d) suprapresarea strugurilor; cantitatea minimă de alcool provenită din zaharurile conținute de tescovină se stabilește prin ordin al Autorității;
e) fermentarea drojdiei de vin și a tescovinei pentru obținerea unui produs destinat consumului uman direct; produsele obținute sunt destinate obținerii alcoolului, rachiului și oțetului;
f) presarea drojdiei de vin; filtrarea și centrifugarea drojdiei de vin nu se consideră presare în situația în care calitatea produselor obținute este autentică și comercială;
g) folosirea în scopul vinificării și adăugarea în vin a sucului de struguri și a sucului de struguri concentrat;
h) producerea musturilor și a vinurilor din alte materii prime decât strugurii pentru vin sau modificarea compoziției acestora prin adaosul unor substanțe, altele decât cele permise de lege;
i) folosirea de substanțe aromatizante sau de extracte la producerea vinurilor, excepție constituind aromatizarea datorată contactului vinului cu lemnul de stejar;
j) transformarea și/sau adăugarea strugurilor proaspeți, mustului de struguri, mustului de struguri parțial fermentat, mustului de struguri concentrat, mustului de struguri concentrat rectificat, mustului de struguri cu fermentația oprită prin adaos de alcool, sucului de struguri, sucului de struguri concentrat și vinului sau amestecurilor obținute din acestea, care provin din țări terțe, în produsele prevăzute în anexa nr. VII, partea II la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013, cu completările ulterioare.
(2) Constituie falsificări:
a) adaosul de alcool în vin;
b) adaosul de apă în vin;
c) prepararea musturilor, vinurilor și a produselor vinicole din alte materii prime decât cele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi sau schimbarea compoziției acestora prin adăugarea ori amestecarea unor substanțe, altele decât cele permise de legislația vitivinicolă;
d) modificarea compoziției musturilor și vinurilor sau mascarea unor defecte ori alterări ale vinurilor prin adaosul de substanțe, altele decât cele permise de legislația vitivinicolă;
e) neîncadrarea în limitele raportului de glucoză/fructoză stabilit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
f) folosirea substanțelor aromatizante de orice natură, a îndulcitorilor sintetici și coloranților la obținerea vinurilor;
g) creșterea tăriei alcoolice naturale a vinurilor, prin adaos de zaharoză peste limitele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
h) acidifierea/dezacidifierea vinurilor peste limitele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Prin substituire se înțelege prezentarea sub o identitate falsă a vinului și a celorlalte produse vinicole.
(4) Prin identitate falsă se înțelege utilizarea fără drept a denumirii unui soi de struguri, a unui areal de producție, a unei categorii de vin, a unui an de producție, comercializarea unui vin fără certificat de atestare a dreptului de comercializare pentru vinurile cu D.O.C. și/sau I.G. și fără aplicarea însemnelor de certificare a calității corespunzătoare categoriei de vin, utilizarea unui ambalaj, etichetă sau prezentarea oricăror informații care pot induce în eroare consumatorul privind originea, proveniența sau calitățile esențiale ale produsului.