(1) Valoarea totală ce poate fi acordată pentru întreprinderea care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro.
(2) Cuantumul ajutorului de stat este următorul:
a) 11,9 euro/loc de cazare porc gras;
b) 13,7 euro/loc de cazare animale de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe.
(3) Valoarea totală maximă a schemei este de 11.540.120 euro, echivalentul în lei al sumei de 58.800.373,436 lei, și se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2026 la capitolul 83.01 „Agricultură, Silvicultură, Piscicultură și Vânătoare“, titlul 40 „Subvenții“, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“ din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului prevăzut în Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026 , în baza unei hotărâri a Guvernului inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 1 martie 2026, respectiv de 5,0953 lei/euro.
(5) Documentul de decontare reprezintă factura de livrare către un abator autorizat sanitar-veterinar.