(1) Beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1) depun/transmit centrelor județene APIA, respectiv al municipiului București pe raza căruia au sediul social sau unde au depus cererea de solicitare pentru intervenția DR-06, după caz, o cerere de solicitare a ajutorului de stat, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoțită, după caz, de următoarele documente justificative:
a) copia certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului a beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal/împuternicitului, dacă sunt modificări față de documentele depuse pentru solicitarea intervenției DR-06;
b) documentul privind coordonatele bancare/trezorerie, dacă sunt modificări față de documentele depuse pentru solicitarea intervenției DR-06;
c) copia documentului emis de direcția județeană sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, care atestă capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare, aferentă unei/unui serii/ciclu de producție, calculată potrivit prevederilor Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 202/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabilește standarde minime pentru protecția porcinelor, cu modificările și completările ulterioare, reprezentată de locurile de cazare, aferente fiecărei categorii de suine la îngrășat și/sau animale de reproducție, respectiv scroafe și/sau scrofițe montate, dacă aceste date nu se regăsesc în autorizația sanitară veterinară a exploatației;
d) copia autorizației sanitare veterinare aferente exploatației pentru care solicită ajutor de stat;
e) copii ale documentelor care atestă proprietatea asupra animalelor sau, în cazul în care beneficiarul schemei de ajutor de stat nu este proprietarul animalelor, acordul proprietarului animalelor în vederea solicitării ajutorului de stat, împreună cu documentele care dovedesc proprietatea animalelor.
(2) Pentru beneficiarii care au accesat intervenția DR-06, APIA preia datele operate și verificate din sistemele informatice dezvoltate pentru gestionarea acestei intervenții. Documentele depuse de beneficiari în cadrul măsurilor/intervențiilor menționate anterior sunt valabile și pentru acordarea prezentei scheme. Beneficiarii vor depune, odată cu cererea, și copii ale documentelor care au suferit modificări.
(3) Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative prevăzute la alin. (1) pot fi transmise centrelor județene APIA, respectiv al municipiului București, și prin fax, poștă sau în format scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură olografă sau electronică de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.
(4) În situația în care beneficiarii dețin mai multe exploatații de creștere a suinelor situate pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale din județe diferite, aceștia depun o singură cerere la centrul județean APIA pe raza căruia își au sediul social sau la centrul județean APIA unde au depus cererea de solicitare a ajutorului de stat pentru intervenția DR-06.
(5) Cererile pentru beneficiarii care nu au accesat intervenția DR-06 se depun la centrele județene APIA, respectiv al municipiului București, pe raza cărora își au sediul social, însoțite, după caz, de documentele justificative prevăzute la alin. (1) .