(1) Terenurile cuprinse în fondul forestier național afectate de lucrări sunt considerate ocupate temporar pe toată durata de execuție și existență a conductei/conductelor aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 , republicată, cu modificările ulterioare, aprobarea pentru ocuparea temporară a terenurilor forestiere se emite pe toată durata de execuție și existență în fondul forestier național a conductei/conductelor aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale.
(3) Consultarea publică pentru emiterea aprobării pentru ocuparea temporară a terenurilor forestiere se face împreună cu consultarea publică pentru evaluarea impactului asupra mediului și se consideră efectuată prin emiterea acordului de mediu sau a actului administrativ al autorității publice pentru protecția mediului.
(4) Inițiatorul proiectului realizează operațiunile de ocupare temporară a terenurilor din fondul forestier național, precum și de scoatere din circuitul agricol a imobilelor necesare pentru lucrările prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. k), indiferent de titularul dreptului de proprietate, de administrare sau al altor drepturi reale asupra acestora, în condițiile prezentei legi.
(5) Indemnizația acordată proprietarilor pentru terenurile forestiere proprietate privată se stabilește prin aplicarea Metodologiei privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară și schimbul de terenuri și de calcul al obligațiilor bănești, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 694/2016 , terenurile forestiere proprietate privată asimilându-se pentru calcularea chiriei și contravalorii pierderii de creștere pentru exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice terenurilor forestiere proprietate publică a statului și proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.
(6) Ocolul silvic pe a cărui rază teritorială se află suprafețele de teren forestier este obligat să întocmească, în termen de 20 de zile calendaristice de la data înregistrării solicitării, fișele tehnice de transmitere temporară, indiferent de existența sau inexistența unui contract de administrare sau de servicii silvice încheiat între proprietar și ocolul silvic.