LexistoriaDreptul la drept.

Măsuri prealabile în vederea identificării imobilelor afectate de construcția, respectiv existența și operarea conductei/conductelor care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale

Azi

Legea 185/2016 · 11 articole

Articolul 9

(1) Inițiatorul proiectului întocmește documentația tehnică necesară realizării lucrărilor, care trebuie să cuprindă planuri cu amplasamentul lucrării în vederea recepției. Aceste planuri cu amplasamentul lucrării se realizează în conformitate cu prevederile legale și cuprind:

a) delimitarea culoarului de lucru;

b) zonele de protecție și zonele de siguranță aferente conductei/conductelor;

c) zona de protecție și siguranță a liniilor electrice și a posturilor de transformare aferente instalațiilor de suprafață;

d) zonele cu un anumit regim de protecție stabilit prin lege sau documentații de amenajare a teritoriului ori documentații de urbanism aprobate;

e) limitele imobilelor afectate și suprafețele acestora, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Inițiatorul proiectului are obligația de a transmite planul cu amplasamentul către oficiile teritoriale de cadastru și publicitate imobiliare pentru recepție.

(2) Setul de date spațiale rezultat trebuie să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.089/2010 al Comisiei din 23 noiembrie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește interoperabilitatea seturilor și serviciilor de date spațiale.

(3) În termen de 15 zile de la primirea documentației aferente construcției conductei/conductelor, oficiul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară recepționează planurile cu amplasamentul lucrării și va emite procesul-verbal de recepție. Inițiatorul proiectului va transmite primarilor, instituțiilor prefectului și consiliilor județene lista imobilelor situate pe culoarul de construcție, inclusiv cele aferente liniilor electrice de alimentare a instalațiilor de suprafață.

(4) Planul cuprinzând amplasamentul lucrării, precum și zonele de protecție, culoarul de lucru și zonele de siguranță aferente, întocmit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, precum și modul de calculare a indemnizațiilor și despăgubirilor conform art. 8 se aduc la cunoștința publică de către inițiatorul proiectului prin afișarea la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află amplasată conducta și rămân afișate până la finalizarea lucrărilor, precum și prin publicarea într-un ziar local și pe pagina de internet a inițiatorului proiectului sau a proiectului, după caz. În situația proiectelor de interes comun, se va respecta procedura de participare a publicului conform Regulamentului (UE) nr. 347/2013 . De la data afișării la sediul consiliului local se interzice emiterea oricărui aviz, acord, permis și a oricărei autorizații cu privire la imobilele care vor fi afectate de construirea conductei/conductelor, altele decât cele necesare efectuării lucrărilor.

(5) Începând cu data afișării acestor informații și pe întreaga durată de operare a conductei/conductelor care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, orice persoană fizică sau juridică respectă zona de protecție și de siguranță aferentă acestora și restricționarea activităților desfășurate în aceste zone, astfel cum sunt acestea stabilite prin actele normative care reglementează proiectarea și execuția conductelor de alimentare din amonte și de transport de gaze naturale, adoptate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

(6) Proprietarii, deținătorii cu orice titlu ai imobilelor, precum și titularii de activități sunt obligați să permită accesul la imobile pentru efectuarea măsurătorilor topografice, a studiilor geotehnice și a oricăror operațiuni necesare studiilor de fezabilitate, precum și a cercetării arheologice. Cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită pentru acces, inițiatorul proiectului îi va notifica în scris. În măsura în care, în baza informațiilor prevăzute la art. 12 alin. (1), reprezentanții inițiatorului proiectului nu pot să identifice adresele deținătorilor cu orice titlu ai imobilelor vizate și/sau titularii de activități, înștiințarea prealabilă se consideră efectuată prin afișarea acesteia la sediul consiliului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află imobilul, într-un ziar local și pe pagina de internet a inițiatorul proiectului, precum și cu folosirea mijloacelor prevăzute în conceptul de participare a publicului pentru proiectele de interes comun, cu cel puțin 20 de zile înaintea datei stabilite pentru efectuarea accesului la imobilele vizate.

(7) Certificatele de urbanism pentru lucrările care fac obiectul prezentei legi și alte avize și autorizații necesare se eliberează conform art. 22 și 24.

Articolul 10

(1) În scopul identificării proprietarilor și clarificării situației juridice a imobilelor afectate de construcția conductei/conductelor care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, inițiatorul proiectului solicită informații autorităților și instituțiilor publice locale, județene sau naționale cu competențe în procesul de identificare, delimitare tehnică sau juridică a imobilelor afectate.

(2) În situația în care proprietarul nu a fost găsit la adresa comunicată în condițiile alin. (1) pentru scopul declarat, inițiatorul proiectului poate solicita, conform legii, serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date comunicarea domiciliului/reședinței cu care acesta figurează în Registrul național de evidență a persoanelor.

(3) Autoritățile și instituțiile prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația de a răspunde tuturor solicitărilor privind acordarea de informații și asistență de specialitate, în îndeplinirea atribuțiilor legale ale acestora, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii acestor solicitări.

Articolul 11

(1) În termen de 20 de zile de la primirea planurilor de amplasament/localizare al/a lucrării/conductei/conductelor conform art. 9, precum și a informațiilor privind imobilele necesare pentru constituirea și exercitarea drepturilor de uz și de servitute, toate autoritățile, instituțiile publice și entitățile de la nivel local și județean cu atribuții în domeniu au obligația de a transmite, la cererea inițiatorului proiectului, date centralizate privind situația juridică a imobilelor situate în aria de competență a fiecărei astfel de autorități, instituții publice și/sau entități, inclusiv informații privind:

a) imobilele care fac obiectul procedurilor de constituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile legilor de reconstituire, cu precizarea imobilelor pentru care procedurile de restituire s-au finalizat, pentru acestea indicându-se și titlurile de proprietate emise, și, respectiv, cu precizarea imobilelor pentru care procedura de reconstituire a dreptului de proprietate este în curs, pentru acestea menționându-se adeverințele de proprietate și/sau procesele-verbale de punere în posesie, în măsura în care aceste documente au fost emise;

b) imobilele care nu fac obiectul procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute la lit. a); pentru acele imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului român sau a unităților administrativ-teritoriale se precizează titularul dreptului de proprietate și al celorlalte drepturi reale.

(2) În sensul prezentului articol, autoritățile, instituțiile publice și entitățile de la nivel local și județean se referă la primari și serviciile subordonate acestora, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, instituțiile prefectului, comisiile locale/județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, autoritățile administrației publice centrale deconcentrate în teritoriu, cu atribuții în domeniul fiscal, precum și orice alte autorități, instituții publice și entități competente la nivel local și/sau județean.

(3) Fiecare oficiu teritorial de cadastru și publicitate imobiliară transmite inițiatorului proiectului, la cerere, în termen de 7 zile, extrasele de carte funciară.

(4) Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în vederea realizării lucrărilor de construire și dezvoltare aferente proiectelor de importanță națională în domeniul transportului gazelor naturale și a exercitării drepturilor de uz și de servitute se face cu respectarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 12

(1) Identificarea proprietarilor imobilelor pe care urmează a fi construită/construite conducta/conductele, precum și a titularilor de activități afectați de construcția și operarea acesteia/acestora se face de către inițiatorul proiectului prin consultarea:

a) extraselor de carte funciară pentru informare de la oficiile teritoriale de cadastru și publicitate imobiliară;

b) bazei de date cu titluri de proprietate a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

c) informațiilor privind titlurile de proprietate și/sau procesele-verbale de punere în posesie obținute de la comisiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare;

d) informațiilor privind dispozițiile/deciziile de restituire emise în temeiul Legii nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la primării;

e) informațiile privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, conform Legii nr. 165/2013 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților;

f) informațiilor privind ordinele prefectului emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) planurilor parcelare transmise de către primării; și

h) solicitărilor adresate inițiatorului proiectului, prevăzute la alin. (4).

(2) Planurile parcelare obținute conform alin. (1) lit. g) sunt vizate de primării, în termen de 7 zile de la depunerea documentației de către inițiatorul proiectului.

(3) În termen de 10 zile de la data aducerii la cunoștința publică a informațiilor prevăzute la art. 9 alin. (4), orice persoană afectată de proiect poate adresa solicitări scrise inițiatorului proiectului, care trebuie să conțină numele și prenumele solicitantului, adresa de domiciliu, precum și datele de identificare ale imobilelor afectate, atașându-se la acestea și actele doveditoare referitoare la existența titlului asupra imobilelor care vor fi afectate aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, și, după caz, documente și informații privind litigiile care afectează imobilul. În cazul în care imobilul este înregistrat în cartea funciară, se atașează extrase de carte funciară pentru informare recente, nu mai vechi de 30 de zile înainte de data adresei, iar în cazul în care asupra imobilului s-au constituit dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sau imobilul este grevat de sarcini, se vor prezenta datele de identificare ale titularilor acestora și se vor atașa documente justificative.

(4) Solicitările scrise prevăzute la alin. (3), împreună cu actele doveditoare, în copii legalizate sau certificate conform legii, sunt depuse de către persoanele interesate la sediul primăriei unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află imobilele. Reprezentanții primăriei au obligația de a comunica inițiatorului proiectului solicitările scrise primite, în termen de 5 zile de la sfârșitul fiecărei luni calendaristice.

(5) În cazul în care indemnizațiile și/sau despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane, acestea se consemnează pe numele inițiatorului proiectului, la dispoziția tuturor persoanelor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile. Stabilirea indemnizațiilor și/sau despăgubirilor se face în conformitate cu prevederile art. 8, iar accesul la imobil se face cu respectarea prevederilor art. 6. Respectiva indemnizație și/sau despăgubire este eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri judecătorești definitive. Eventualele litigii amână plata indemnizațiilor și/sau despăgubirilor, dar nu suspendă exercitarea drepturilor de uz și de servitute.

(6) În situația în care imobilele afectate de lucrări fac obiectul unei succesiuni, iar succesorii sunt cunoscuți și pot prezenta certificat de moștenitor, despăgubirea/indemnizația se consemnează într-un cont deschis pe numele inițiatorului proiectului, la dispoziția moștenitorilor.

Articolul 13

(1) În cazul în care nu se depune nicio solicitare scrisă și/sau documente doveditoare, potrivit prevederilor art. 12 alin. (4), și dacă există date suficiente de identificare a persoanelor îndreptățite, inițiatorul proiectului are obligația de a trimite, în termen de 10 zile de la data expirării termenului de depunere a solicitărilor prevăzut la art. 12 alin. (3), o notificare acestora, menționând sumele propuse pentru plata indemnizațiilor și/sau despăgubirilor conform art. 8. Notificarea precizează și suprafața din imobile necesară, iar sumele sunt consemnate în conturi bancare deschise pe numele inițiatorului proiectului, la dispoziția persoanelor îndreptățite.

(2) În situația în care nu există suficiente date de identificare ale persoanelor îndreptățite, inițiatorul proiectului afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află imobilul afectat, pe pagina de internet a inițiatorului proiectului sau a proiectului, precum și în ziarele locale liste menționând sumele propuse pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor conform art. 5, precum și suprafața din imobile afectată de lucrări.

(3) La identificarea imobilelor de pe traseul conductei/ conductelor care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, aflate în litigiu, se folosesc informații furnizate de primării, instituțiile prefectului, precum și oficiile teritoriale de cadastru și publicitate imobiliară.

(4) Dreptul de a solicita eliberarea sumelor consemnate în conformitate cu dispozițiile prezentei legi este supus unui termen de prescripție de 5 ani. Orice sume consemnate și nesolicitate de persoanele îndreptățite să primească indemnizațiile/ despăgubirile până la expirarea termenului de prescripție rămân la dispoziția inițiatorului proiectului.

(5) Plata, consemnarea și eliberarea sumelor individuale reprezentând indemnizații și/sau despăgubiri se efectuează după cum urmează:

a) indemnizațiile sunt plătite sau, respectiv, consemnate și eliberate proprietarilor imobilelor afectate, acestora revenindu-le obligația să îi despăgubească pe titularii oricăror altor drepturi reale asupra imobilelor;

b) despăgubirile datorate exercitării drepturilor de uz și/sau de servitute asupra imobilelor de către inițiatorul proiectului, stabilite conform prezentei legi, sunt plătite, respectiv consemnate și eliberate persoanelor îndreptățite care au fost prejudiciate prin exercitarea drepturilor prevăzute mai sus;

c) în lipsa depunerii unei solicitări scrise și/sau a documentelor doveditoare conform alin. (1), cu referire la prejudiciile cauzate imobilelor afectate de construirea și operarea conductei/conductelor aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, se prezumă că proprietarii imobilelor sunt cei îndreptățiți să primească sumele datorate cu titlu de despăgubire, acestora revenindu-le obligația să îi despăgubească pe titularii de activități care au suferit efectiv prejudiciul;

d) în cazul în care persoanele îndreptățite sunt identificate și acestea își dau acordul cu privire la cuantumul indemnizațiilor/despăgubirilor stabilite conform art. 8, inițiatorul proiectului fie efectuează plata indemnizațiilor și/sau despăgubirilor prin transfer bancar în conturile persoanelor prevăzute mai sus, fie consemnează sumele la dispoziția persoanelor îndreptățite conform convenției încheiate cu acestea;

e) în cazul în care, deși persoanele îndreptățite sunt identificate, acestea refuză să încheie o convenție cu inițiatorul proiectului, sumele aferente indemnizațiilor/despăgubirilor se consemnează la dispoziția persoanelor îndreptățite, în termen de 30 de zile de la data la care acestea au refuzat încheierea convenției;

f) sumele consemnate conform lit. d) și e) sunt plătite persoanelor îndreptățite pe baza prezentării actelor de identitate în modalitatea solicitată de instituția financiară unde se consemnează aceste sume;

g) în cazul în care persoanele îndreptățite aflate în concurs sunt identificate, însă contestă sumele aferente indemnizației/despăgubirii stabilite conform art. 8, sumele se consemnează într-un cont deschis pe numele inițiatorului proiectului, la dispoziția tuturor persoanelor îndreptățite, și sunt eliberate acestora la instrucțiunea sau solicitarea emisă de inițiatorul proiectului instituțiilor financiare unde sunt deschise conturile, în termen de 30 de zile de la data semnării convenției cu persoanele îndreptățite sau de la data comunicării către inițiatorul proiectului a hotărârii judecătorești definitive sau de la data primirii de către inițiatorul proiectului a unei declarații încheiate în formă autentică, semnată de persoanele îndreptățite, cu privire la acceptarea cuantumului indemnizațiilor/ despăgubirilor consemnate în conturi de inițiatorul proiectului;

h) în cazul în care persoanele îndreptățite nu pot fi identificate sau în cazul în care imobilele fac obiectul unui litigiu cunoscut sau adus la cunoștința inițiatorului proiectului, sumele de bani aferente indemnizațiilor și/sau despăgubirilor pentru respectivele imobile se consemnează într-un cont deschis pe numele inițiatorului proiectului;

i) sumele prevăzute la lit. h) se eliberează, pe baza instrucțiunii sau solicitării emise de inițiatorul proiectului, instituțiilor financiare unde sunt deschise conturile, în termen de 30 de zile de la data la care a intrat în posesia cererii de plată semnate de persoanele îndreptățite, la care sunt anexate documentele justificative sau hotărârile judecătorești definitive prin care este demonstrată calitatea solicitantului de persoană îndreptățită să primească indemnizații și/sau despăgubiri;

j) în cazul în care imobilele fac obiectul unui litigiu care nu este cunoscut sau nu a fost adus la cunoștința inițiatorului proiectului, conform prevederilor prezentei legi, sumele aferente indemnizațiilor se consemnează sau se plătesc conform lit. a)-h);

k) dacă, până la finalizarea litigiului prevăzut la lit. j), sumele au fost efectiv plătite, persoanele care au încasat sumele urmează să despăgubească părțile care au fost desemnate de instanță ca titulari de drepturi asupra imobilelor conform legii;

l) dacă la finalizarea litigiului prevăzut la lit. j) sumele sunt consemnate în conturi, acestea se eliberează după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive conform lit. i);

m) în cazul în care moștenitorii nu sunt cunoscuți sau nu pot prezenta certificat de moștenitor sau, respectiv, succesiunea nu este deschisă, despăgubirea se consemnează într-un cont deschis pe numele inițiatorului proiectului, pe seama succesiunii;

n) despăgubirile prevăzute la lit. m) se eliberează la instrucțiunea sau solicitarea emisă de inițiatorul proiectului instituțiilor financiare unde sunt deschise conturile, în termen de 30 de zile de la data prezentării inițiatorului proiectului de către moștenitori a certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive care le dovedesc această calitate;

o) în cazul în care se identifică suprapuneri, sumele alocate cu titlu de indemnizație se consemnează pe numele tuturor proprietarilor imobilelor afectate de suprapunere;

p) sumele prevăzute la lit. o) se eliberează în conformitate cu prevederile declarațiilor autentice semnate de proprietari, în cazul soluționării suprapunerilor pe cale amiabilă, sau conform hotărârii judecătorești definitive pronunțate în acest sens.

Articolul 14

(1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, existența oricăror proceduri administrative, după caz, judiciare, generate de această lege, nu invalidează constituirea și exercitarea valabilă a drepturilor de uz și de servitute în favoarea inițiatorului proiectului. De asemenea, existența unui litigiu privind imobilul, notat sau nu în cartea funciară, precum și lipsa acordului persoanelor îndreptățite cu privire la indemnizații/despăgubiri nu împiedică și nu invalidează constituirea și exercitarea valabilă a drepturilor de uz și de servitute în favoarea inițiatorului proiectului, situație în care indemnizațiile/despăgubirile vor fi consemnate pe numele persoanei înregistrate ca proprietar în cartea funciară.

(2) În aplicarea alin. (1), în cazul în care imobilul se află în domeniul privat al statului, suma reprezentând cuantumul indemnizației și/sau despăgubirii se consemnează pe numele inițiatorului proiectului, la dispoziția deținătorului și a persoanei care a făcut notificarea de restituire în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 15

(1) Planul amplasamentului și lista conținând imobilele afectate de construirea conductei/conductelor pe fiecare unitate administrativ-teritorială, datele de identificare, conținând numele și prenumele, respectiv denumirea persoanelor pe seama cărora sunt consemnate sau cărora le-au fost plătite indemnizațiile/despăgubirile stabilite în conformitate cu prezenta lege, sau, respectiv, imobilele ai căror proprietari nu sunt cunoscuți pentru care indemnizațiile/despăgubirile au fost consemnate conform art. 13 alin. (5) lit. h) se afișează prin grija inițiatorului proiectului și a consiliilor locale la sediul consiliilor locale în cauză și pe pagina de internet a inițiatorului proiectului în termen de 30 de zile de la finalizarea procedurilor de plată sau, respectiv, de la consemnarea indemnizațiilor/despăgubirilor pentru imobilele situate în respectiva unitate administrativ-teritorială.

(2) Persoanele îndreptățite nemulțumite de cuantumul indemnizației și/sau despăgubirilor determinate conform art. 5 și 8 și plătite sau consemnate, după caz, în baza prevederilor prezentei legi se pot adresa instanțelor judecătorești în condițiile art. 20, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Termenul de depunere a acestor cereri este de un an de la afișarea de către inițiatorul proiectului a listelor finale conținând identificarea persoanelor îndreptățite și sumele plătite sau consemnate cu titlu de indemnizație/despăgubire, conform alin. (1), sub sancțiunea decăderii. Exercitarea căilor de atac cu privire la valoarea indemnizației și/sau despăgubirilor nu suspendă și nu afectează în niciun mod lucrările, respectiv exercitarea drepturilor de uz și de servitute.

(3) Pentru stabilirea cuantumului indemnizației și/sau despăgubirii se iau în considerare valorile de la momentul afectării imobilelor de lucrările aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale.

(4) Constituirea și exercitarea drepturilor de uz și de servitute, precum și lucrările privind edificarea, întreținerea și/sau operarea conductei/conductelor ori funcționarea acesteia/acestora nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existența unor drepturi, pretenții sau litigii privind detenția, posesia ori proprietatea imobilelor necesare implementării proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale.

Articolul 16

(1) Apariția, ulterior consemnării sau plății indemnizațiilor și/sau despăgubirilor, respectiv anterior sau ulterior publicării listei prevăzute la art. 15 alin. (1), a oricăror litigii, cereri sau pretenții în legătură cu cuantumul indemnizațiilor și/sau despăgubirilor, cu drepturile sau cu titlul persoanelor pe seama cărora sunt consemnate sau cărora le-au fost plătite indemnizațiile și/sau despăgubirile nu poate duce la suspendarea, invalidarea sau amânarea constituirii ori exercitării valabile a drepturilor de uz și de servitute prevăzute în favoarea inițiatorului proiectului.

(2) Reclamanții au posibilitatea de a se îndrepta împotriva persoanelor cărora le-au fost plătite sau eliberate indemnizațiile și/sau despăgubirile, conform normelor de drept comun.

Articolul 17

(1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și inițiatorul proiectului încheie un protocol având drept scop reglementarea unei proceduri de identificare a suprafețelor de teren afectate de constituirea și exercitarea drepturilor de uz și de servitute.

(2) Serviciile vor fi prestate de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și unitățile subordonate, cu titlu gratuit.

Articolul 18

(1) Terenurile cuprinse în fondul forestier național afectate de lucrări sunt considerate ocupate temporar pe toată durata de execuție și existență a conductei/conductelor aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 , republicată, cu modificările ulterioare, aprobarea pentru ocuparea temporară a terenurilor forestiere se emite pe toată durata de execuție și existență în fondul forestier național a conductei/conductelor aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale.

(3) Consultarea publică pentru emiterea aprobării pentru ocuparea temporară a terenurilor forestiere se face împreună cu consultarea publică pentru evaluarea impactului asupra mediului și se consideră efectuată prin emiterea acordului de mediu sau a actului administrativ al autorității publice pentru protecția mediului.

(4) Inițiatorul proiectului realizează operațiunile de ocupare temporară a terenurilor din fondul forestier național, precum și de scoatere din circuitul agricol a imobilelor necesare pentru lucrările prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. k), indiferent de titularul dreptului de proprietate, de administrare sau al altor drepturi reale asupra acestora, în condițiile prezentei legi.

(5) Indemnizația acordată proprietarilor pentru terenurile forestiere proprietate privată se stabilește prin aplicarea Metodologiei privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară și schimbul de terenuri și de calcul al obligațiilor bănești, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 694/2016 , terenurile forestiere proprietate privată asimilându-se pentru calcularea chiriei și contravalorii pierderii de creștere pentru exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice terenurilor forestiere proprietate publică a statului și proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.

(6) Ocolul silvic pe a cărui rază teritorială se află suprafețele de teren forestier este obligat să întocmească, în termen de 20 de zile calendaristice de la data înregistrării solicitării, fișele tehnice de transmitere temporară, indiferent de existența sau inexistența unui contract de administrare sau de servicii silvice încheiat între proprietar și ocolul silvic.

Articolul 19

Traseul conductei/conductelor aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, precum și zonele de protecție și siguranță aferente acesteia/acestora sunt incluse în planurile de urbanism și/sau de amenajare a teritoriului prin grija autorităților competente.