(1) În cazul în care pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat membru este chemat în judecata în fața unei instanțe române care nu este competența, potrivit prezentei legi, iar pârâtul nu se înfățișează în instanța, instanța română își declara din oficiu lipsa de competența.
(2) Instanța suspenda acțiunea până când se dovedește ca pârâtul a primit actul de sesizare a instanței în timp util pentru pregătirea apărării sau ca au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens.
(3) Comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare va fi realizată potrivit legislației în vigoare, în conformitate cu convențiile internaționale în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și comercială, la care România este parte.