(1) Resursele financiare ale Fondului de garantare se constituie din:

a) sume plătite la Fondul de garantare cu titlu de contribuție inițială la constituirea Fondului de garantare de către administratorii și furnizorii de pensii private;

b) sume plătite cu titlu de contribuții anuale la Fondul de garantare, distinct pentru fondurile de pensii facultative, respectiv fondurile de pensii administrate privat;

c) sume plătite la Fondul de garantare cu titlu de penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a contribuțiilor datorate Fondului de garantare;

d) sume rezultate din fructificarea disponibilităților plasate;

e) sume plătite la Fondul de garantare cu titlu de contribuții majorate;

f) venituri din recuperarea creanțelor compensate de Fondul de garantare, decurgând din subrogarea în drepturile participanților și/sau ale beneficiarilor;

g) donații, sponsorizări, asistență tehnică, fonduri nerambursabile;

h) alte resurse financiare, inclusiv credite bancare;

i) sume plătite Fondului de garantare pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea acestuia.

(2) Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) vor fi utilizate numai pentru asigurarea plății drepturilor participanților și ale beneficiarilor.

(3) Resursele financiare prevăzute la alin. (1) lit. a) și g)-i) vor putea fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea Fondului de garantare, în limitele prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de Consiliul A.S.F..

(4) Penalitățile datorate Fondului de garantare pentru neplata la termen a contribuțiilor se calculează în conformitate cu reglementările legale în vigoare aplicabile în materia colectării creanțelor bugetare.

(5) În situația în care se constată de către Consiliul de administrație al Fondului de garantare că resursele financiare ale Fondului de garantare prevăzute la alin. (1) sunt insuficiente pentru acoperirea plății compensației către participanți și beneficiari, acesta poate apela la împrumuturi garantate de statul român, contractate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind datoria publică.

(6) Resursele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea Fondului de garantare sunt prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al Fondului de garantare, care se elaborează anual de către Consiliul de administrație al Fondului de garantare, până la data de 1 noiembrie a anului curent pentru anul următor, și se aprobă de către Consiliul A.S.F..

(7) Sumele rezultate ca fiind necesare pentru acoperirea cheltuielilor de administrare și funcționare a Fondului de garantare se împart în mod egal la toți administratorii de fonduri și furnizorii de pensii private autorizați la data aprobării bugetului de venituri și cheltuieli și vor fi plătite până la data de 31 martie a anului următor.