(1) Obligația plății taxei pe producția de zahăr și izoglucoză pentru producția realizată în cadrul cotelor repartizate României de către Uniunea Europeană revine contribuabililor producători de zahăr din sfeclă de zahăr și contribuabililor producători de izoglucoză, operatori economici, persoane fizice sau juridice.

(2) Taxa prevăzută la alin. (1) se plătește până la sfârșitul lunii februarie a anului comercial respectiv de către contribuabilii prevăzuți la alin. (1) și se face venit la bugetul de stat, urmând a fi transferată sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene.