(1) Autoritatea publică teritorială de inspecție și control verifică conformarea valorilor de emisie rezultate în urma monitorizării efectuate de operator și validate de către acesta, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 3 , în raport cu valorile-limită de emisie stabilite în autorizația de mediu sau în documentul de confirmare a înregistrării în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 .
(2) În scopul verificării conformității instalațiilor medii de ardere cu cerințele prezentei legi, autoritatea publică teritorială de inspecție și control instituie un sistem de inspecții de mediu.
(3) În cazul situațiilor de neconformare a instalațiilor medii de ardere cu cerințele prezentei legi, în completarea măsurilor pe care operatorii sunt obligați să le aplice în temeiul prevederilor art. 13 , autoritățile publice teritoriale de inspecție și control solicită operatorilor să ia orice măsuri suplimentare pe care autoritatea competentă le consideră necesare pentru a asigura restabilirea neîntârziată a conformității.
(4) În cazul în care neconformitățile cauzează o degradare semnificativă a calității aerului din zonă, autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului de inspecție și control dispune întreruperea funcționării instalațiilor medii de ardere până la restabilirea conformității.