LexistoriaDreptul la drept.

Obligațiile operatorului

Azi

Legea 188/2018 · 5 articole

Articolul 11

(1) Operatorii instalațiilor medii de ardere au obligația de a monitoriza emisiile de poluanți în aer în conformitate cu prevederile din partea I a anexei nr. 3 , în condițiile stabilite de către autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului în a cărei rază de competență se află operatorul în cauză și incluse în autorizația de mediu emisă pentru activitatea desfășurată de operator în baza legislației naționale privind procedura de emitere a autorizației de mediu sau în documentul de confirmare a înregistrării instalației medii de ardere emis potrivit art. 6 alin. (1) din secțiunea A a anexei nr. 4 .

(2) Pentru instalațiile medii de ardere care utilizează mai multe tipuri de combustibil, monitorizarea emisiilor de poluanți în aer se efectuează de către operatori în timpul arderii unui combustibil sau a unei combinații de combustibili care conduce la cel mai înalt nivel al emisiilor și în perioada funcționării în condiții normale.

(3) Operatorul este obligat să țină o evidență a rezultatelor monitorizării emisiilor și să prelucreze aceste rezultate în scopul verificării respectării valorilor-limită de emisie în conformitate cu normele stabilite în partea a 2-a din anexa nr. 3 .

(4) Pentru instalațiile medii de ardere care utilizează echipamente secundare de reducere a emisiilor în vederea respectării valorilor-limită de emisie, operatorul trebuie să păstreze o evidență a înregistrărilor sau a informațiilor care atestă funcționarea efectivă continuă a acestor echipamente.

(5) Operatorul unei instalații medii de ardere trebuie să dețină următoarele documente:

a) autorizația de mediu sau documentul de confirmare a înregistrării instalației medii de ardere și, după caz, versiunile actualizate și informațiile conexe;

b) rezultatele monitorizării și informațiile prevăzute la alin. (3) și (4) ;

c) o evidență a orelor de funcționare anuală a instalației în cazul aplicării prevederilor art. 20 sau art. 27 ;

d) o evidență a tipului și a cantităților de combustibili utilizați în cadrul instalației, precum și a oricărei funcționări defectuoase sau defecțiuni a echipamentului secundar de reducere a emisiilor;

e) o evidență a evenimentelor de neconformare și a măsurilor luate, prevăzute la art. 13 alin. (2) .

(6) Datele și informațiile prevăzute la alin. (5) lit. b)-e) se păstrează de către operator pe o perioadă de cel puțin 6 ani.

Articolul 12

(1) În scopul verificării conformității cu cerințele prezentei legi, operatorul este obligat să pună la dispoziția autorității publice teritoriale de inspecție și control, la cererea acesteia și fără întârzieri nejustificate, documentele prevăzute la art. 11 alin. (5) .

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care un reprezentant al publicului solicită autorității publice teritoriale de inspecție și control sau autorității publice teritoriale pentru protecția mediului accesul la documentele prevăzute la art. 11 alin. (5) .

Articolul 13

(1) În cazul nerespectării valorilor-limită de emisie prevăzute în anexa nr. 2 , operatorul ia măsurile necesare pentru a asigura restabilirea conformității în cel mai scurt timp posibil, fără a aduce atingere măsurilor prevăzute la art. 14 .

(2) Autoritatea publică centrală de inspecție și control stabilește normele aferente tipului, frecvenței și formatului informațiilor referitoare la evenimentele de neconformare pe care operatorii instalațiilor medii de ardere trebuie să le transmită către autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului în a căror rază de competență se află operatorul în cauză.

Articolul 14

Operatorii instalațiilor medii de ardere acordă autorităților publice teritoriale de inspecție și control și autorităților publice teritoriale pentru protecția mediului în a căror rază de competență se află toată asistența necesară pentru a permite acestora să efectueze orice fel de inspecții și vizite la fața locului, să preleve probe și să obțină orice informații necesare pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezenta lege.

Articolul 15

Operatorii sunt obligați să ia măsurile necesare ca operațiunile de pornire și oprire a instalațiilor medii de ardere să se desfășoare într-un interval de timp cât mai scurt.