(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de venit minim de incluziune, acordate din bugetele locale potrivit art. 83 și art. 85 lit. b) , se recuperează de către organele fiscale locale de la titularul dreptului în termenul general de prescripție prevăzut la art. 2.517 din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare.
(2) Recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1) se realizează în baza dispoziției primarului, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 78 alin. (2)-(6) și alin. (9) , precum și ale art. 79 alin. (1) , (2) și (5) .
(3) În vederea recuperării sumelor prevăzute la alin. (1) se pot stabili criterii și proceduri prin hotărâre a consiliului local, la propunerea organului fiscal local, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.