(1) Furnizorul poate începe activitatea de la data acordării deciziei de autorizare ca furnizor de pensii private.

(2) Activitatea de administrare a fondurilor de plată cuprinde următoarele, după caz:

a) administrarea și investirea activelor fondului de plată;

b) evaluarea portofoliului de active și determinarea valorii activului și pasivului fondului de plată;

c) calculul zilnic al activului net al fondului de plată;

d) calculul și plata pensiilor private, declararea, reținerea prin stopaj la sursă și plata obligațiilor fiscale aplicabile, după caz, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal ;

e) gestionarea operațiunilor zilnice ale fondului de plată respectiv, fără a se limita la înregistrarea elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii, cheltuielilor și veniturilor;

f) gestionarea relațiilor cu entitățile implicate în domeniul pensiilor private;

g) dispunerea efectuării plăților datorate membrilor, moștenitorilor, beneficiarilor, supraviețuitorilor și entităților implicate în domeniul pensiilor private și A.S.F.;

h) elaborarea, prezentarea, publicarea, după caz, și transmiterea către A.S.F. a situațiilor financiare anuale și a rapoartelor, prevăzute de prezenta lege și de reglementările A.S.F., emise în aplicarea prezentei legi;

i) constituirea și actualizarea registrului membrilor, moștenitorilor, beneficiarilor și al supraviețuitorilor, după caz, pe baza datelor cu caracter personal comunicate de către aceștia, inclusiv a codului numeric personal;

j) calculul rezervei tehnice;

k) calculul provizionului tehnic;

l) gestionarea, păstrarea și arhivarea documentelor, conform legislației aplicabile;

m) alte activități prevăzute de reglementările A.S.F.