(1) Dacă durata formării profesionale a solicitantului este mai scurtă cu cel puțin un an decât cea cerută în România, autoritatea română competentă poate cere acestuia, în compensare, să facă dovada experienței profesionale.
(2) Durata experienței profesionale cerută în condițiile alin. (1) nu poate depăși:
a) dublul diferenței dintre perioada de formare cerută în România și perioada efectuată de solicitant, dacă perioada neefectuată se referă la ciclul de studii de învățământ superior și/sau la un stagiu profesional efectuat sub autoritatea unui îndrumător de stagiu și încheiat printr-un examen;
b) diferența dintre perioada de formare cerută în România și perioada efectuată de solicitant, dacă perioada neefectuată se referă la o practică profesională realizată sub îndrumarea unui membru calificat al profesiei respective.
(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, autoritatea română competentă va scădea din calculul duratei de experiență cerute experiența profesională prevăzută la art. 9 alin. (3).
(4) În orice situație, autoritatea română competentă nu poate cere solicitantului să facă dovada unei experiențe profesionale cu o durată mai mare de 4 ani.