Recunoașterea diplomelor de învățământ superior acordate pentru o perioadă de formare cu o durată de cel puțin 3 ani

Azi

Legea 200/2004 · 8 articole

Articolul 7

Prevederile prezentului capitol se aplică oricărui cetățean al unui stat membru al U.E., al S.E.E. sau al Confederației Elvețiene care dorește să exercite în România, în mod independent ori ca salariat, o profesie reglementată care necesită o diplomă de învățământ superior cu o durată de cel puțin 3 ani.

Articolul 8

(1) Diploma, în sensul prevederilor art. 7 , reprezintă orice document sau ansamblu de documente atestând nivelul de pregătire, care:

a) a fost eliberat de o autoritate competentă dintr-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau din Confederația Elvețiană;

b) certifică faptul că titularul a încheiat cu succes un ciclu de studii postliceale cu o durată de cel puțin trei ani și cel mult patru ani sau cu o durată echivalentă cu frecvență parțială, care poate fi exprimată în plus printr-un număr echivalent de credite ECTS, în cadrul unei universități ori al unei instituții de învățământ superior sau în cadrul altei instituții de nivel echivalent, precum și, după caz, încheierea cu succes a formării profesionale necesare în plus față de respectivul ciclul de studii postliceale;

b¹) certifică faptul că titularul a încheiat cu succes un ciclu de studii post-secundare cu o durată de cel puțin patru ani sau cu o durată echivalentă cu frecvență parțială, care poate fi exprimată în plus printr-un număr echivalent de credite ECTS în cadrul unei universități ori al unei instituții de învățământ superior sau în cadrul altei instituții de nivel echivalent și, după caz, că a absolvit formarea profesională necesară în plus față de respectivul ciclu de studii post-secundare.

c) atestă faptul că titularul are calificarea profesională necesară pentru a accede la o profesie reglementată ori pentru a o exercita în statul membru de origine sau de proveniență, dacă pregătirea atestată prin documentele prevăzute a fost obținută cu preponderență în U.E., în S.E.E. sau în Confederația Elvețiană ori dacă titularul unor asemenea documente are o experiență profesională de cel puțin 3 ani, atestată de un stat membru care i-a recunoscut titlul eliberat de un stat terț.

(2) Sunt, de asemenea, considerate diplome orice documente acordate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, dacă se referă la o pregătire dobândită în cadrul U.E., S.E.E. sau în Confederația Elvețiană și sunt recunoscute de autoritatea competentă din respectivul stat membru ca având un nivel echivalent celui prevăzut la alin. (1) și numai dacă conferă aceleași drepturi de acces la o profesie reglementată sau de exercitare a acesteia în statul membru de origine sau de proveniență.

Articolul 9

(1) În vederea accesului la o profesie reglementată sau a exercitării acesteia în România, sunt recunoscute, ca și diplomele prevăzute la art. 8 eliberate în România, diplomele prevăzute la art. 8 obținute într-un stat membru, care dau dreptul titularului să exercite aceeași profesie în statul membru de origine sau de proveniență.

(2) În vederea accesului la o profesie reglementată sau a exercitării acesteia în România, sunt recunoscute, de asemenea, ca și diplomele prevăzute la art. 8 eliberate în România, toate diplomele reglementate la art. 14 eliberate într-un stat membru, care dau titularului dreptul de a exercita această profesie în respectivul stat membru. Această dispoziție nu se aplică în cazul în care accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiționată, în România, de absolvirea unui ciclu de studii de învățământ superior cu o durată mai mare de 4 ani.

(3) Dreptul de a accede la o profesie reglementată sau de a o exercita în România nu poate fi interzis dacă solicitantul face dovada că a exercitat cu normă întreagă această profesie timp de 2 ani în ultimii 10 ani într-un stat membru în care respectiva profesie nu este reglementată, dacă deține unul sau mai multe titluri de calificare profesională, în sensul prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) , acordate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, care atestă că s-a pregătit pentru exercitarea acestei profesii.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , autoritatea română competentă nu poate să ceară solicitantului să facă dovada celor 2 ani de experiență profesională în cazul în care titlul deținut de solicitant atestă o formare reglementată în sensul art. 5 lit. a) .

Articolul 10

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Dacă durata formării profesionale a solicitantului este mai scurtă cu cel puțin un an decât cea cerută în România, autoritatea română competentă poate cere acestuia, în compensare, să facă dovada experienței profesionale.

(2) Durata experienței profesionale cerută în condițiile alin. (1) nu poate depăși:

a) dublul diferenței dintre perioada de formare cerută în România și perioada efectuată de solicitant, dacă perioada neefectuată se referă la ciclul de studii de învățământ superior și/sau la un stagiu profesional efectuat sub autoritatea unui îndrumător de stagiu și încheiat printr-un examen;

b) diferența dintre perioada de formare cerută în România și perioada efectuată de solicitant, dacă perioada neefectuată se referă la o practică profesională realizată sub îndrumarea unui membru calificat al profesiei respective.

(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, autoritatea română competentă va scădea din calculul duratei de experiență cerute experiența profesională prevăzută la art. 9 alin. (3).

(4) În orice situație, autoritatea română competentă nu poate cere solicitantului să facă dovada unei experiențe profesionale cu o durată mai mare de 4 ani.

Articolul 11

(1) Autoritatea română competentă poate cere solicitantului, la alegerea acestuia, să urmeze un stagiu de adaptare care să nu depășească 3 ani sau să susțină o probă de aptitudine, în următoarele cazuri:

a) formarea pe care a urmat-o solicitantul acoperă discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în titlul de calificare necesar în România. Disciplinele semnificativ diferite reprezintă disciplinele a căror cunoaștere, abilități și competențe dobândite sunt esențiale pentru exercitarea profesiei și în cazul cărora formarea urmată de profesionist într-unul din statele prevăzute la art. 1 alin. (1) prezintă diferențe importante, în ceea ce privește conținutul, în raport cu formarea necesară în România.

b) profesia reglementată în România cuprinde una sau mai multe activități profesionale reglementate care nu există în profesia similară în statul membru de origine al solicitantului, iar formarea care este necesară în România include discipline semnificativ diferite de cele cuprinse în atestatul de competență sau de titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul.

(2) În cazul în care autoritățile competente preconizează să îi impună solicitantului finalizarea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, așa cum este definită la art. 26 , trebuie să verifice în prealabil, asigurând respectarea principiului proporționalității, dacă cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite de solicitant în decursul experienței sale profesionale ori prin învățare pe tot parcursul vieții, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant, în orice stat membru sau într-o țară terță sunt de natură să acopere, total ori parțial, disciplinele semnificativ diferite definite la alin. (1) . Învățarea pe tot parcursul vieții reprezintă toate formele de învățământ general, educație și formare profesională, educație nonformală și învățare informală urmate pe tot parcursul vieții, având ca rezultat o îmbunătățire a cunoștințelor, abilităților și competențelor, care pot include etica profesională.

(3) Prin excepție de la principiul dreptului solicitantului de a alege, așa cum se prevede la alin. (1) , autoritățile competente române pot dispune fie un stagiu de adaptare, fie o probă de aptitudini, dacă:

a) titularul unei calificări profesionale prevăzute la art. 16 solicită recunoașterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională națională cerută este clasificată la art. 14 alin. (1) ;

b) titularul unei calificări profesionale prevăzute la art. 15 alin. (1) solicită recunoașterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională națională cerută este clasificată la art. 8 și art. 9 ;

c) pentru situațiile prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. a) și b) ;

d) pentru medicii și medicii dentiști aflați în situația prevăzută la art. 1 alin. (4) lit. c) ;

e) pentru asistenții medicali specializați prevăzuți la art. 1 alin. (4) lit. e) , în cazul în care solicitantul dorește să obțină recunoașterea calificărilor în România, unde activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali generaliști sau de asistenți specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, care au urmat o formare conducând la posesia titlurilor de calificare recunoscute automat;

f) pentru persoanele aflate în situația prevăzută la art. 1 alin. (5) .

(4) În cazul titularului unei calificări profesionale prevăzute la art. 16 care solicită recunoașterea calificărilor sale profesionale în cazul în care calificarea profesională națională cerută este clasificată la art. 8 , autoritățile competente pot impune atât un stagiu de adaptare, cât și o probă de aptitudini.

(5) Decizia de impunere a unui stagiu de adaptare sau a unei probe de aptitudini se motivează corespunzător. Solicitantului i se transmit îndeosebi următoarele informații:

a) nivelul de calificare profesională necesar în România și nivelul de calificare profesională deținut de solicitant în conformitate cu clasificarea stabilită la art. 8 , art. 14 , art. 15 alin. (1) și art. 16 ; și

b) diferențele semnificative prevăzute la alin. (1) lit. a) și motivele pentru care respectivele diferențe nu pot fi compensate prin cunoștințe, abilități și competențe dobândite în decursul experienței sale profesionale sau prin învățare pe tot parcursul vieții, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant.

(6) Proba de aptitudini prevăzută la alin. (1) se susține în termen de cel mult 6 luni de la decizia inițială privind obligativitatea unei probe de aptitudini pentru solicitant.

Articolul 11¹

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Prevederile art. 11 alin. (1) nu se aplică în cazul adoptării unei platforme comune definite conform art. 5².

Articolul 12

(1) Autoritatea română competentă nu poate, în nici o situație, să aplice cumulativ cerințele prevăzute la art. 10 și 11 .

(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor art. 10 și 11 , autoritatea română competentă poate permite solicitantului, în scopul ameliorării posibilităților sale de adaptare la mediul profesional, să urmeze, cu statut de echivalare, acea parte a formării profesionale constituită dintr-o practică profesională, realizată cu asistența personalului calificat, pe care nu a urmat-o în statul membru de origine sau de proveniență.

Articolul 12¹

Evaluarea cunoștințelor lingvistice nu face parte din procedura de recunoaștere.