Banca Națională a României are competența aplicării sancțiunilor prevăzute la art. 76 alin. (1) și măsurilor sancționatoare prevăzute la art. 76 alin. (2) în toate cazurile în care constată că o bancă de dezvoltare și/sau oricare dintre persoanele prevăzute la art. 25 alin. (1) ori persoanele desemnate să asigure conducerea sucursalelor băncii de dezvoltare se fac vinovate de următoarele fapte, fără a se limita la acestea:

a) banca de dezvoltare nu dispune de cadrul de administrare a activității, solicitat de Banca Națională a României, potrivit prevederilor art. 21 ;

b) banca de dezvoltare nu raportează sau raportează informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a României, cu privire la cerințele de fonduri proprii, cu încălcarea prevederilor reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi;

c) banca de dezvoltare nu raportează sau raportează informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a României, cu privire la o expunere mare, cu încălcarea prevederilor reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi;

d) banca de dezvoltare nu raportează sau raportează informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a României, cu privire la lichiditate, cu încălcarea prevederilor reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi;

e) banca de dezvoltare nu raportează sau raportează informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a României, cu privire la indicatorul efectului de levier, cu încălcarea prevederilor reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi;

f) banca de dezvoltare nu deține active lichide potrivit prevederilor reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi, iar fapta are caracter repetat sau continuu;

g) banca de dezvoltare înregistrează o expunere care depășește limitele prevăzute de reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi;

h) banca de dezvoltare nu publică informații sau furnizează informații incomplete ori inexacte către Banca Națională a României, cu încălcarea prevederilor reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi;

i) banca de dezvoltare efectuează plăți către deținătorii de instrumente incluse în fondurile proprii, cu încălcarea prevederilor relevante în materie sau în cazurile în care reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi interzic efectuarea unor astfel de plăți;

j) banca de dezvoltare permite uneia sau mai multor persoane care încalcă prevederile art. 25 să devină ori să rămână membri ai organului de conducere;

k) orice încălcări ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi;

l) nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Națională a României.