(1) În exercitarea funcțiilor sale, Banca Națională a României este competentă să dispună, față de o bancă de dezvoltare sau față de persoanele responsabile, care încalcă dispozițiile prezentei legi, ale reglementărilor sau ale altor acte emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, referitoare la supraveghere sau la condițiile de desfășurare a activității, măsuri potrivit prevederilor art. 68 și/sau să aplice sancțiuni și măsuri sancționatoare, potrivit prevederilor art. 76 .
(2) Banca Națională a României își exercită competențele de supraveghere și de aplicare a măsurilor, sancțiunilor și măsurilor sancționatoare, potrivit prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, în oricare din următoarele modalități:
a) în mod direct;
b) în colaborare cu alte autorități;
c) prin sesizarea autorităților judiciare competente.
(3) Sancțiunile și măsurile sancționatoare aplicate potrivit art. 76 trebuie să fie eficace și proporționale cu faptele și deficiențele constatate și să fie de natură a avea un efect descurajant.
(4) La stabilirea tipului sancțiunii sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii, Banca Națională a României are în vedere toate circumstanțele reale și personale relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:
a) gravitatea și durata faptei;
b) gradul de vinovăție a persoanei fizice sau juridice responsabile;
c) soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu, din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile;
d) importanța profiturilor realizate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate;
e) prejudiciile cauzate terților, în măsura în care pot fi determinate;
f) gradul de cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Banca Națională a României;
g) încălcările săvârșite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă;
h) orice consecințe potențial sistemice ale faptei săvârșite.
(5) Banca Națională a României are competența de a colecta toate informațiile necesare și de a efectua toate cercetările necesare în exercitarea funcțiilor sale.
(6) Fără a se aduce atingere prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, competența prevăzută la alin. (5) include:
a) competența de a solicita furnizarea tuturor informațiilor necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin Băncii Naționale a României, inclusiv a informațiilor care trebuie furnizate, în scopuri de supraveghere și în scopuri statistice, la intervale regulate și în formatele specificate;
b) competența de a efectua toate cercetările necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin Băncii Naționale a României, în legătură cu orice persoană fizică sau juridică prevăzută la alin. (7) , având domiciliul sau sediul social în România;
c) competența de a efectua toate inspecțiile necesare la sediile persoanelor juridice menționate la alin. (7) .
(7) În sensul prevederilor alin. (6) lit. a) sunt supuse obligației de furnizare a informațiilor:
a) băncile de dezvoltare;
b) persoanele fizice care aparțin entităților menționate la lit. a) ;
c) terțele persoane către care entitățile menționate la lit. a) au externalizat anumite funcții operaționale sau activități.
(8) Competența prevăzută la alin. (6) lit. b) include dreptul:
a) de a solicita prezentarea de documente;
b) de a examina evidențele și registrele persoanelor menționate la alin. (7) și de a ridica fotocopii sau extrase ale acestor evidențe și registre;
c) de a obține explicații scrise sau verbale de la oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (7) sau de la reprezentanții ori personalul acestora;
d) de a intervieva orice altă persoană, cu consimțământul acesteia, în scopul colectării de informații referitoare la obiectul unei cercetări.