LexistoriaDreptul la drept.

Confirmarea disponibilității fondurilor

Azi

Legea 209/2019 · 5 articole

Articolul 150

Prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont confirmă imediat, la cererea unui prestator de servicii de plată care emite instrumente de plată bazate pe card, dacă o sumă necesară pentru executarea unei operațiuni de plată bazate pe card este disponibilă în contul de plăți al plătitorului, cu condiția să fie îndeplinite toate condițiile următoare:

a) contul de plăți al plătitorului să fie accesibil online la momentul cererii;

b) plătitorul să își fi dat consimțământul explicit prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont pentru a răspunde cererilor din partea unui anumit prestator de servicii de plată privind confirmarea faptului că suma corespunzătoare unei anumite operațiuni de plată bazate pe card este disponibilă în contul de plăți al plătitorului;

c) consimțământul prevăzut la lit. b) să fie acordat înainte de a fi formulată prima cerere de confirmare.

Articolul 151

Prestatorul de servicii de plată poate solicita confirmarea prevăzută la art. 150 în cazul în care se întrunesc toate condițiile următoare:

a) plătitorul a dat prestatorului de servicii de plată consimțământul său explicit de a solicita confirmarea prevăzută la art. 150 ;

b) plătitorul a inițiat operațiunea de plată bazată pe card pentru suma în cauză prin utilizarea unui instrument de plată bazat pe card emis de prestatorul de servicii de plată;

c) prestatorul de servicii de plată se autentifică, înainte de fiecare cerere de confirmare, față de prestatorul de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont și comunică în condiții de securitate cu acesta, potrivit prevederilor standardelor tehnice de reglementare emise de Comisia Europeană prin intermediul actelor delegate.

Articolul 152

(1) În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), confirmarea prevăzută la art. 150 constă doar într-un simplu răspuns „da“ sau „nu“, și nu într-o declarație privind soldul contului. Acest răspuns nu trebuie să fie stocat sau utilizat în alte scopuri decât cel al executării operațiunii de plată bazate pe card.

(2) Confirmarea prevăzută la art. 150 nu trebuie să permită prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont să blocheze fonduri în contul de plăți al plătitorului.

Articolul 153

Plătitorul poate solicita prestatorului de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont să îi comunice identitatea prestatorului de servicii de plată și răspunsul furnizat.

Articolul 154

Prezenta secțiune nu se aplică operațiunilor de plată inițiate prin instrumente de plată bazate pe card în care este stocată monedă electronică, astfel cum aceasta este definită de legislația privind activitatea de emitere de monedă electronică.